Rectificarea bugetară, publicată de Ministerul Finanțelor. Cine prmește bani în plus

Rectificarea bugetară, publicată de Ministerul Finanțelor. Cine prmește bani în plusRectificarea bugetară. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul de Ordonanță de Urgență pentru rectificarea bugetară. Potrivit acestuia, majoritatea ministerelor și serviciilor de informații vor beneficia de fonduri suplimentare, în timp ce bugetele Camerei Deputaților și Senatului vor fi reduse.

Veniturile bugetului general consolidat vor crește cu 42.670,6 milioane lei, în timp ce cheltuielile se vor majora cu 60.106,3 milioane lei.

Astfel, deficitul bugetului general consolidat în termeni de numerar va ajunge la 122.825,5 milioane lei.

Câți bani primește fiecare minister în parte, la rectificarea bugetară

Ministerul Finanțelor va primi o alocare totală de 14.105,7 milioane lei, dintre care: 3.000,1 milioane lei sunt destinați dobânzilor, iar 11.009,2 milioane lei sunt alocați pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv cele aferente cadrului financiar 2014-2020 și cele postaderare.

Aceste fonduri sunt necesare pentru refinanțarea proiectelor și/sau pentru continuarea finanțării acestora în cazul în care fondurile europene nu sunt disponibile temporar.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va beneficia de o alocare de 5.481,4 milioane lei, per sold.

Se propune alocarea unor sume suplimentare pentru diverse cheltuieli, inclusiv: 3,4 milioane lei pentru cheltuieli de personal, 400,0 milioane lei pentru subvenții, 5.000,0 milioane lei pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare și 100,0 milioane lei pentru proiectele finanțate prin asistența financiară nerambursabilă din cadrul PNRR.

În urma analizei execuției bugetare, au fost identificate economii, în principal la cheltuielile legate de programele cu finanțare rambursabilă (-19,3 milioane lei) și la activele nefinanciare (-2,7 milioane lei).

Ministerul Sănătății va primi 3.889,0 milioane lei, per sold, datorită majorării transferurilor către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Ministerul Educației va beneficia de o alocare suplimentară de 4.595,8 milioane lei, per sold, în principal pentru acoperirea cheltuielilor de personal (2.700 milioane lei), a burselor (1.185,7 milioane lei) și a finanțării învățământului superior (632 milioane lei).

Buget

Buget de stat. Sursa foto: Dreamstime.com

La rectificarea bugetară, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va primi o alocare suplimentară de 1.628,5 milioane lei, per sold. Această sumă este destinată în principal pentru acoperirea drepturilor de asistență socială.

Ministerul Afacerilor interne beneficiază și el de o sumă substanțială

Ministerul Afacerilor Interne va primi o suplimentare de 3.675,0 milioane lei, per sold. Fondurile vor fi utilizate pentru plata drepturilor salariale (+3.400 milioane lei) și pensiilor militare de stat (+764,0 milioane lei).

Totodată, s-au realizat economii la capitolele bunuri și servicii (-50,0 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare 2014-2020 (-89,0 milioane lei), proiecte finanțate din componenta de împrumut a PNRR (-200,0 milioane lei) și active nefinanciare (-150,0 milioane lei).

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va primi 3.342,0 milioane lei, per sold. Aceste fonduri sunt alocate pentru desfășurarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare (+3.440,6 milioane lei) și pentru alte cheltuieli (+0,4 milioane lei).

Economiile identificate includ sume alocate pentru proiecte de asistență financiară nerambursabilă aferente PNRR (-73,3 milioane lei), cheltuieli de personal (-24,5 milioane lei), precum și pentru bunuri și servicii (-1 milion lei) și active nefinanciare (-0,1 milioane lei).

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va beneficia de o suplimentare de 2.009,8 milioane lei. Această sumă va fi destinată cheltuielilor de personal (+54,8 milioane lei) și proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare (+2.000,0 milioane lei). Economiile identificate includ reduceri la bunuri și servicii (-15,0 milioane lei) și la active nefinanciare (-30,0 milioane lei).

Ministerul Finanțelor va primi o alocare suplimentară de 854,6 milioane lei. Fondurile vor fi utilizate pentru plata titlurilor de restituire emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (+700 milioane lei), pentru reprezentarea României în instanțele internaționale (+700 milioane lei) și pentru majorarea capitalului social al Exim Banca Românească S.A. (+451,0 milioane lei).

S-au realizat economii la cheltuieli de personal (-160,0 milioane lei), bunuri și servicii (-50,0 milioane lei), proiecte cu finanțare PNRR (-29,4 milioane lei), cheltuieli de capital (-50,0 milioane lei) și operațiuni financiare (-7,0 milioane lei).

Ministerul Finanțelor, buget

Buget. Sursa foto: Arhiva EVZ

Bani pentru fiecare minister la rectificarea bugetară

Înalta Curte de Casație și Justiție va primi o suplimentare de 424,6 milioane lei. Aceste fonduri sunt destinate plății drepturilor salariale (+430,1 milioane lei). Economiile identificate sunt la bunuri și servicii (-4,0 milioane lei), alte cheltuieli (-1,0 milioane lei) și cheltuieli de capital (-0,5 milioane lei).

Ministerul Justiției va beneficia de o suplimentare de 313,6 milioane lei. Fondurile sunt alocate pentru plata drepturilor salariale (+10 milioane lei), bunuri și servicii (+50 milioane lei) și transferuri între unități ale administrației publice (+272,0 milioane lei), inclusiv pentru Administrația Națională a Penitenciarelor. Economiile identificate sunt la proiecte cu finanțare PNRR (-13,4 milioane lei) și cheltuieli de capital (-5,0 milioane lei).

La rectificarea bugetară și Ministerul Energiei va primi 1.282,7 milioane lei suplimentar. Această sumă va acoperi cheltuieli de personal (+5,5 milioane lei), proiecte finanțate din asistență financiară PNRR (+980,3 milioane lei) și ajutoare de stat pentru închiderea minelor de huilă la Societatea Complexul Energetic Valea Jiului - S.A. (+300 milioane lei). S-au identificat economii la active nefinanciare (-2,1 milioane lei) și bunuri și servicii (-1 milion lei).

Secretariatul de Stat pentru Culte va primi 208,0 milioane lei pentru contribuția statului la salarizarea personalului din unitățile de cult.

Unde se mai alocă bani

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor primește 97,6 milioane lei pentru despăgubiri în caz de focare de boli și proiecte cu fonduri externe nerambursabile. Economii: -0,5 milioane lei la bunuri și servicii și -0,5 milioane lei la active nefinanciare.

Ministerul Public va lua în plus 91,3 milioane lei pentru drepturi salariale (+160,0 milioane lei) și proiecte FEN postaderare (+1,3 milioane lei). Economii: -10,0 milioane lei la bunuri și servicii și -57,4 milioane lei la PNRR.

Ministerul Afacerilor Externe va primi 77,5 milioane lei pentru drepturi salariale (+41,8 milioane lei), bunuri și servicii (+38,8 milioane lei) și alte cheltuieli (+902 mii lei). Economii: -4,0 milioane lei la transferuri între unități.

Serviciul de Informații Externe va beneficia de 80,5 milioane lei pentru drepturi salariale (+80,0 milioane lei) și indemnizații pentru creșterea copilului (+0,5 milioane lei).

La rectificarea bugetară, Serviciul Român de Informații va avea în plus 58,8 milioane lei pentru drepturi salariale (+193,0 milioane lei) și pensii militare (+49,0 milioane lei). Economii: -185,2 milioane lei la PNRR și -20,0 milioane lei la active nefinanciare.

Serviciul de Protecție și Pază va urma să ia 53,5 milioane lei pentru drepturi salariale (+53,0 milioane lei) și indemnizații pentru creșterea copilului (+0,5 milioane lei).

Societatea Română de Televiziune va primi 40,0 milioane lei pentru producția și difuzarea emisiunilor.

Administrația Prezidențială va lua în plus cu 6.833 mii lei.

Ministerul Apărării Naționale va avea un buget suplimentat cu 1.800.000 mii lei. Se autorizează includerea de credite de angajament și bugetare pentru Foreign Military Financing, prin ajustarea corespunzătoare a bugetului de stat.

Ministerul de Finanțe

Ministerul Finanțelor. Sursa foto: Arhiva EVZ

De unde a scăzut Guvernul bani la rectificarea bugetară

Bani s-au scăzut de la mai multe intituții.

Astfel, bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost diminuat cu 176,3 milioane lei. Economii identificate la transferuri între unități (-62,7 milioane lei), cheltuieli de capital (-50 milioane lei), PNRR (-22,2 milioane lei), bunuri și servicii (-20 milioane lei), personal (-20 milioane lei) și alte transferuri (-1,3 milioane lei).

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: -120 milioane lei. Economii la cheltuieli de personal (-10 milioane lei), bunuri și servicii (-10 milioane lei) și alte transferuri (-100 milioane lei).

Senatul României: -67,8 milioane lei. Economii la cheltuieli de personal (-7,2 milioane lei), bunuri și servicii (-10,9 milioane lei), transferuri între unități (-0,9 milioane lei), asistență socială (-17,2 milioane lei) și cheltuieli de capital (-31,2 milioane lei).

Serviciul de Telecomunicații Speciale: -58,3 milioane lei. Economii la proiecte FEN postaderare (-122,2 milioane lei) și fonduri alocate pentru drepturi salariale (+63,5 milioane lei) și indemnizații pentru creșterea copilului (+0,4 milioane lei).

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: -54,6 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile necesare la cheltuieli de personal (+6,0 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la active nefinanciare (-60,6 milioane lei).

Bugetul Camerei Deputaților, diminuat și el

La rectificarea bugetară, și Camera Deputaților rămâne fără o sumă de  51,9 milioane lei, per sold. S-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-12,7 milioane lei), la bunuri și servicii (- 8,0 milioane lei), cheltuieli de capital (-32,5 milioane lei), alte cheltuieli (-0,8 milioane lei, și s-au asigurat fonduri pentru titlul asistență socială pentru plata indemnizației pentru foști demnitari ai statului (+2,1 milioane lei);

Autoritatea Electorală Permanentă: -42,9 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile pentru plata drepturilor salariale (+1,6 milioane lei), și s-au identificat economii în principal la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-2,3 milioane lei), la proiecte cu finanțare din FEN aferente cadrului financiar 2014-2020 (-1,0 milioane lei), la subvenții acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea partidelor politice (-31,4 milioane lei), precum și la cheltuieli de capital (-9,8 milioane lei);

Curtea de Conturi: -25,6 milioane lei, per sold. S-au identificat economii în principal la titlurile bunuri și servicii (-7,0 milioane lei), cheltuieli de capital (- 25,9 milioane lei) și s-au asigurat fonduri pentru plata drepturilor salariale (+7,7 milioane lei);

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse: -19,0 milioane lei, per sold, economii stabilite pe baza execuției bugetare.