Conduita la spectacolele de operă și muzică clasică. Când se aplaudă

Conduita la spectacolele de operă și muzică clasică. Când se aplaudă Concert muzică clasică. Sursă foto: Unsplash

Conduita la spectacolele de operă și muzică clasică este guvernată de reguli stricte de etichetă, menite să respecte efortul artiștilor și să mențină atmosfera solemnă a evenimentului.

Sub pseudonimul Angelo Davidescu, un creator digital arată cum ar trebui să ne comportăm la astfel de evenimente culturale. Postarea apărută în mediul online este creată la câteva zile după incidentul de la Seul, unde soprana de renume internațional Angela Gheorghiu a provocat un incident surprinzător în timpul unei reprezentații a operei „Tosca” de Puccini, care a dus la huiduieli și reacții negative din partea publicului.

Evenimentul s-a petrecut la Centrul Sejong pentru Artele Spectacolului, unde Gheorghiu a interpretat rolul principal, dar a șocat audiența întrerupând brusc spectacolul și oprind orchestra, gest care a stârnit un val de nemulțumiri.

Conduita la spectacolele de operă și muzică clasică. Când se aplaudă?

„Nu mă bag în domenii în care nu mă pricep. Sau în care nu sunt măcar inițiat cât de cât. Nu fac afirmații fără dovezile însoțitoare. Pe abscisa cunoașterii mi-am ales câteva domenii în care m-am inițiat. În unele dintre ele m-am perfecționat. Muzica este un astfel de domeniu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am studiat teoria generală a muzicii și vioară, am învățat să cânt singur la pian. Nivel mediu. Am asimilat Tratatul de teorie generală a muzicii, al lui Victor Giuleanu, Tratatul de armonie al lui Pașcanu, Tratatul de cânt și dirijat coral, al lui D. Botez. Astea sunt Biblia în domeniu.

Am format, când eram tânăr, o orchestră de coarde de copii (viori, viole, violoncel, contrabas) și un cor de tineri. Luați de la zero. Fără nicio remunerare. Din pură pasiune. Citesc o partitură, în funcție de dificultate, de „la prima vista” la secondo sau tertio.

Am vizionat „n” spectacole de muzică clasică și de operă. Până acum ceva ani, mergeam de două ori/lună la Ateneu, Sala Radio sau Opera română. Cu ocazia acestei controverse m-am hotărât să reiau obiceiul.

Controversa generată de Angela Gheorghiu a născut, firesc, dezbateri aprinse. Ele sunt bune, constructive, până la un punct. Când ignoranța se transformă în prostie. Este punctul critic. Depășit în momentul în care din lipsa argumentelor de ordin profesional se recurge la atacuri la persoana celui în cauză. „Are caracter infect.”  (aha, dar al meu cum o fi?) „A fost colaborator al securității”. Și îi scade valoarea artistică, profesională? Că asta era discuția.

Acum, pentru cei care n-au frecventat o sală de concerte de muzică clasică sau de spectacole de operă. Când se aplaudă? Când se ovaționează artiștii? Când se solicită și se onorează un bis? Cine decide asta? Publicul? Fiindcă a plătit biletul?

Ce statut are un mare artist, mai ales internațional, în cadrul spectacolului, e sclavul publicului? Ca la nunțile la care sunt chemați Salam, Jean de la Craiova, Vijelie, care cântă dedicații pe mii de EUR? Sau există reguli, cutume cimentate în timp, devenite tradiții sacrosancte?

Sursa: Facebook/ Angela Gheorghiu

„Un public neinițiat, lipsit de educație muzicală”

Să începem cu opera. O operă este o lucrare muzicală lirico-dramatică de mari dimensiuni, cântată de soliști, cor și orchestră (teatru cântat). Structurată de autorul libretului în 2-5 acte. Cele mai multe opere au fost scrise în patru acte. Fiecare act reprezintă o etapă importantă a acțiunii, o schimbare majoră a intrigii piesei. Între acte se face pauză (10-15 min.). Se trage cortina, artiștii merg în culise pentru odihnă, se schimbă decorurile.

Nu se aplaudă sub nicio formă în interiorul unui act muzical. Format din recitative, arii, solouri, duete, coruri și ansambluri (solist-cor-orchestră, duet-cor-orchestră). Se aplaudă doar la încheierea fiecărui act, fiindcă urmează pauza, căderea cortinei.

Și, evident, se aplaudă la final, când urmează standing ovations. Atunci sunt aduși artiștii în fața publicului și, în ovații, se cere bis în dreptul cui decide publicul.

În ultimii ani a început, foarte rar, să se mai ceară bis și după ultima piesă (solo, duet, cor, ansmblu) care încheie un act, înaintea pauzei dintre acte. Dar sunt excepții. Sub nicio formă, din respect pentru artiștii care trăiesc la maxim tensiunea impusă de rol, de personaj, nu poate fi întrerupt firul narativ în interiorul actului. Demască un public neinițiat, lipsit de educație muzicală.

Conduita la concerte de muzică clasică

Fie că vorbim de o simfonie, de o cantată, de o sonată, de un concert pentru instrument (vioară, pian, flaut, oboi etc) și orchestră, nu se aplaudă sub nicio formă între părțile care compun piesa respectivă. Și la aceste concerte sunt pauze, când se retrag dirijorul și orchestra. Se aplaudă înainte de fiecare pauză. Dar nu se cer bisuri.

De exemplu, la o sonată - compoziție muzicală structurată în 4 părți - nu se aplaudă între allegro (prima parte) și adagio - andante (a doua parte), între adagio - andante și menuet - scherzo (a treia parte) și între menuet - scherzo și a patra parte, presto (finale). Se fac scurte pauze de către instrumentiști pentru ieșirea dintr-o stare emoțională și temperamentală și intrarea în alta. În timpul ăsta, tăcere absolută. Nu se aude decât foșnetul schimbării paginilor partiturilor.

Mai sunt ocazii când se trezesc unii neavizați și încep să bată din palme, după care se opresc brusc și se uită speriați în stânga și dreapta, lăsând capul jos rușinați.

Se aplaudă doar la încheierea piesei care face parte din structura programului. Și, evident, la final. Bisurile se cer și se onorează la finalul concertului, când toți interpreți sunt aduși pe scenă și prezentați publicului. Piesa pentru bis este aleasă de dirijor și artist, de obicei o bucată de scurtă durată din piesă, doar nu se reiau piese de 10-20 de min. din program. Păi ce faci dacă se cer 10 bisuri, la 10 artiști, faci încă un concert?

La concertele simfonice, figura centrală este dirijorul, care își pune amprenta pe maniera de interpretare și interpretul (violonist, pianist etc.), dacă este unul cu anvergură și recunoaștere internaționale. La un spectacol de operă, însă, dirijorul și orchestra au un rol secundar, rolul este mai mult de acompaniament. Din cauza asta și orchestra este așezată în fața scenei, sub nivelul ei și al publicului, puțin vizibilă. Se cheamă fosă, fosa orchestrei.  Nostim, da.

Rolul central, capul de afiș, le revine soliștilor cărora li se distribuie rolul titular. De-aia se vorbește despre primadonă. Ei sunt consultați de directorul muzical și de directorul artistic. Nu se poate face nicio schimbare în timpul spectacolului peste ceea ce s-a convenit inițial.

Nu se cere „bis” în nicio situație, mai ales la operă

Opera are dramatismul ei, mai mare decât al unui teatru clasic, deoarece intervine muzica, de o profundă emoționalitate, care amplifică trăirile. Nu poți scoate prin inovații de moment artistul din starea de grație. Că ești tu publicul care ceri bis când vrei, sau ești tu dirijorul, decizi să faci bis la orice solicitare. Asta se face în țări subdezvoltate cultural, poate. Și nu când ai adus soliști de talie mondială.

După postarea de ieri, am văzut și poziția Angelei Gheorghiu. Eu spuneam așa: nu cred că a fost consultată și și-a dat acceptul să se întrerupă firul narativ prin bisuri în interiorul unui act. Sau dacă i s-a cerut părerea, cred că a decis că nu. Din moment ce a avut reacția pe care a avut-o.

Ei bine, aflu că s-au purtat discuții pe temă, Angela a fost categorică, nu se onorează bisuri în timpul actului, indiferent de artist, în afara momentelor stabilite prin convențiile clasice. Iată comunicatul:

„În prealabil, s-a convenit și confirmat împreună cu dirijorul și echipa de producție a operei Tosca că nu vor fi bisuri oferite de niciunul dintre interpreți. Doamna Gheorghiu crede cu tărie că bisurile în afara unui cadru de concert perturbă fluxul narativ al operei.

În ciuda acestui acord, cu puțin timp înainte de Actul 2, dirijorul a propus un bis pentru aria ei, Vissi d’arte, pe care doamna Gheorghiu l-a refuzat din nou pentru a menține integritatea reprezentației.

Din păcate, această decizie nu a fost respectată în cazul ariei din Actul 3 interpretată de tenor, ceea ce doamna Gheorghiu a perceput ca pe o ofensă personală, având în vedere convingerile ei ferme în această privință.”

Vă e clar acum? N-a acceptat nici bisul cerut pentru ea, înaintea celui al tenorului coreean. Persistăm în prostie? Facem judecăți de valoare fără să auzim și punctul de vedere al celui acuzat? Sunt pertinente argumentele Angelei? Sunt cele recunoscute unanim.

Trebuie respectat libretul, partitura, nu se dublează interpretarea unor părți care formează actul fiindcă decide cineva instant pe scenă. Nu se transformă opera în recital de arii. Artiștii nu sunt sclavii publicului, fiindcă nu primesc bani pentru dedicații. Nu sunt maneliști. Respectul și privilegiul sunt reciproce.

Acolo, la Seul, dirijorul, fiind vorba de un compatriot de-ai lor, tenorul coreean, luat de elan patriotic a încălcat acordul convenit la nivel de producție muzicală - soliști - dirijor.

Deci, Angela le-a dat o lecție, o palmă morală. Nu sunt ei sud-coreeni, recunoscuți pentru rigoare, seriozitate? Nu-ți bați joc de un artist de talie mondială. Ea, chiar dacă nu mai este la zenitul carierei, e spre crepuscul, are numele gravat forever în panoplia celor mai mari soprane ale tuturor timpurilor. Și asta au decis criticii internaționali, nu românii.

Eu vorbesc pe argumente, pe cunoaștere nemijlocită. Tot ce se spune pe lângă asta se înscrie la ignoranță crasă. Dublată de o fetidă răutate umană.

Cică eu nu accept opiniile opuse. Păi nu blochez pe nimeni, nu accept dreptul la opinie? Nu accept opinii bazate pe prostie, pe lipsă de argumente calificate. Asta e intoleranță? Un om tolerant valideză toate gogomăniile, toate închipuirile luate drept argumente? Ar fi grav pentru el.

Sursa: Facebook

Revista presei
Refugiul spionilor