Divizarea Germaniei prin crearea RFG și RDG a fost acceptată ca inevitabilă, deși fiecare parte încerca să plaseze vina pe cealaltă. Cu toate acestea, reînarmarea celor două state germane a fost mult mai controversată și dificilă. Conducerea statelor implicate, dar și opinia publică erau reticente.

În cartea sa, „La est de Cortina de Fier”, autorul Corneliu Filip relatează cele mai importante aspecte legate de divizarea Germaniei. De asemenea, el analizează faptele care s-au întâmplat cu decenii în urmă.

Divizarea și reînarmarea Germaniei

Autorul menționează: „Divizarea şi reînarmarea n-au fost decise însă de germani, ci de Marile Puteri. În faţa istoriei au căutat să lase mărturii că ele au consultat, într-un fel, şi pe locuitorii Germaniei. În acest sens pot fi amintite cele două congrese populare pentru „unitatea Germaniei şi încheierea unei păci juste”, desfăşurate între 6-7 decembrie 1947 şi 18-19 martie 1948, cu participanţi din toate zonele, întrunire care a avut loc la Mainz. Reprezentanţii celor din zona sovietică s-au retras pe motiv că pe ordinea de zi nu au inclus clar problema unificării.

După acceptarea de jure şi de facto, în toamna lui 1949, a scindării, a apariţiei celor două state germane: RFG şi RDG, declarate adversare, s-a pus problema integrării lor declarate în cele două „lagăre”, căci „războiul rece” era oficializat. Deşi „blocada Berlinului” a fost ridicată, au apărut cele două state germane. Situaţia rămânea tensionată, ea amplificându-se odată cu declanşarea pe 25 iunie 1950 a războiului din Coreea. Acesta era prezentat ca o agresiune a lumii comuniste sprijinite de Uniunea Sovietică.”

La acea vreme, liderii își punea problema integrării celor două state. În carte, se precizează: „Dacă în plan economic problemele erau mai simple (RFG- fusese inclusă în planul Marshall, apoi în 1951, în Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului), în cel politico-militar situaţia era mult mai complicată, având în vedere trecutul militarist războinic, revanşard al nemţilor. Totuşi s-au făcut mulţi paşi.

Konrad Adenauer și integrarea Germaniei Federale

„Primul cancelar al Germaniei Federale a fost Konrad Adenauer, un bătrân politician, ostracizat în perioada nazistă, chiar deţinut într-un lagăr. El n-a optat pentru constituirea unei Germanii neutre, ci integrată în structurile vest-europene care se năşteau atunci sub patronaj american. Speculând teama de comunism, de URSS, mai ales în condiţiile războiului din Coreea, prima confruntare militară dintre cele două sisteme social-economice şi politice, Adenauer era conştient de importanţa pe care o acordau SUA, Marea Britanie şi Franţa prezenţei forţelor lor armate din Germania, faţă în faţă cu cele sovietice. De aceea el a insistat pentru reînarmarea ţării sale, ca parte integrantă a forţei militare a Vestului. Ea asigura pe termen lung integrarea în structurile euroatlantice şi implicit, renaşterea Germaniei.

Astfel, după răbdătoare tratative a reuşit, pe 26 mai 1952, semnarea la Bonn a unui acord general privind desfiinţarea statutului de zonă de ocupaţie, iar pe 27 mai, a doua zi, integrarea RFG în Uniunea Europeană de Apărare (UEA), ceea ce era considerat ca un avanpost la structurile NATO.

Însă, subiectul este mult mai amplu și este detaliat pe larg în cartea „La est de Cortina de Fier”. Dacă v-am stârnit curiozitatea, puteți comanda cartea de pe edituradecarte.ro