Guvernul caută noi surse de bani. De la cine și pentru ce se împrumută
- Emanuel Nițulescu
- 14 august 2024, 07:44
Ministerul Finanțelor (MF) propune modificarea cadrului legislativ pentru a facilita accesul la sursele de finanțare diverse pentru proiectele de interes strategic național, inclusiv cele legate de apărare și securitate națională.
Sursele noi de finanțare ar fi utilizate în domeniul apărării
Conform unui proiect de act normativ publicat recent, Guvernul României intenționează să diversifice sursele de finanțare disponibile, apelând la mecanisme specifice oferite de guverne străine și alte entități guvernamentale, cum ar fi mecanismul Foreign Military Financing (FMF), care permite accesul la fonduri oferite de Guvernul SUA pentru finanțarea de proiecte militare.
Proiectul de act normativ prevede modificarea Ordonanței de Urgență 64/2007 privind datoria publică, astfel încât să includă posibilitatea utilizării acestor noi instrumente financiare pentru finanțarea proiectelor strategice. Ministerul Finanțelor subliniază că accesul la fonduri prin mecanismul FMF ar permite României să obțină finanțări în condiții extrem de avantajoase pentru proiecte esențiale în domeniul apărării și securității naționale.
MF are în vedere și o flexibilizare a costurilor
În mod specific, modificările legislative propuse includ mai multe mecanisme specifice.
Printre acestea MF enumeră:
- Permisiunea de a utiliza mecanisme de finanțare specifice oferite de guverne străine sau entități guvernamentale pentru finanțarea contractelor și acordurilor de achiziții care au un interes strategic pentru România.
- Reglementarea unor aspecte specifice legate de implementarea și derularea acestor finanțări, asigurând o gestionare eficientă a fondurilor obținute.
- Facilitarea subîmprumutării acestor finanțări către companiile de stat relevante sau oferirea de garanții de stat pentru împrumuturile contractate de aceste companii în nume propriu, conform legislației în vigoare privind ajutorul de stat.
Pe lângă aceste modificări, Ministerul Finanțelor are în vedere și flexibilizarea costurilor asociate colaborării cu Compania Națională Poșta Română pentru distribuirea și platatitlurilor de stat Tezaur.
Odată cu implementarea noilor soluții tehnice, achiziția acestor titluri va fi posibilă și online, facilitând astfel accesul la aceste instrumente financiare pentru un public mai larg, inclusiv pentru cetățenii români din diaspora.