Untold, un circ grotesc, elgibitisto-satanist, pe scena unui laborator chimic

Sursa foto: EVZ

Sam Smith, un borțos cu barbă care a apărut costumat în damă, la Târgul de Droguri de Mare Risc „Untold” - chestia cu travestiul a devenit chiar banală, o practică orice profesoraș ieșit la plimbare prin București - l-a impresionat la paroxism, „Unul dintre cele mai bun spectacole pe care le-am văzut vreodată”, pe jurnalistul Cătălin Striblea.

Din descrierea a ceea ce a făcut artistul Smith pe acolo, mie îmi reiese cu totul altceva, dar nah, captează și Striblea atenția cum poate, că doar nu o se apuce să se costumeze chiar el în Mary Poppins:

Sam Smith s-a îmbrăcat în rochie aseară la Untold. „Visez să fac asta pe scenă de la 10 ani“, a spus. Apoi și-a pus dresuri, desu-uri senzuale, a trecut prin transformări care la final l-au metamorfozat în diavolul însuși. „Vă spun tuturor celor care urmăriți acest spectacol: bucurați-vă de libertate.” Dansatorii au construit – acesta e cuvântul – un spectacol despre sexualitate, iubire liberă; bărbații s-au atins între ei, femeile au explorat senzualitatea în forme diverse. Doi băieți din public au apărut pe ecran sărutându-se. Totul a căpătat viteză, forță, libertate și apoi dezlănțuire. Toate în fața unui postament pe care scria, printre altele, „Protect Trans Kids”. Iar deasupra tuturor, vocea din altă lume a acestui bărbat masiv, de 1.88 metri, care a visat să fie altceva.

Adică, din descrierea făcută de jurnalist, un show elgebetisto-satanist, potențat de produsele laboratoarelor chimice ale festivalului, mi-am zis. În continuare, am căutat să văd cine este și ce vrea de la lume Sam Smith. Un cântăreț care s-a declarat de-a lungul timpului după cum urmează: gay, apoi genderqueer, mai pe urmă non-binar – nu știu ce diferență este între ultimele două - bașca peste toate, feminist.

Tregedia de la subsol. Klaus Iohannis, dat în judecată de un criminal

Cazul doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. De la J'Accuse...! la Pas d'accord!

Mie îmi este destul de clar, dacă nu te declari a fi o chestie cât mai bizară și n-o arăți până la îngrețoșare, nu pupi nici cea mai palidă apreciere în industria muzicală. Ceea ce nu îmi este însă clar deloc, este ce l-o fi apucat pe Striblea? Începe și succesul în lumea podcasturilor, lume în care jurnalistul se mișcă bine, să depindă de aceleași condiționări?