Cum vede Nadia Comăneci viitorul gimnasticii românești. Sfaturile „Zeiței de la Montreal”

Cum vede Nadia Comăneci viitorul gimnasticii românești. Sfaturile „Zeiței de la Montreal” Nadia Comăneci. Sursa foto: Facebook/Nadia Comăneci

România. Nadia Comăneci a dat primul interviu după ce lotul național de gimnastică s-a clasat pe locul 7 în proba pe echipe la Jocurile Olimpice de la Paris.

Nadia Comăneci, interviu după performanța lotului de gimnastică

Fosta mare gimnastă este de părere că România are toate șansele să redevină pe prima scenă a gimnasticii mondiale. Nadia Comăneci a văzut finala în compania fostului număr unu mondial din tenis Serena Williams. „Am văzut de aproape această performanță și după competiție am fost să le îmbrățișez.

Pentru că au făcut istorie calificându-se la în această finală și, în același timp, au concurat impecabil, cu o mică greșeală la paralele. Dacă stăm și ne uităm, totuși fetele au avut dificultate, au avut execuție și au arătat foarte bine și sigure pe ele la concurs și ieri m-am bucurat”, a spus Nadia Comăneci.

Întrebată care gimnastă a avut cea mai bună performanță, Nadia Comăneci a fentat diplomatic răspunsul și a înșiruit calitățile individuale ale fetelor. Însă le-a și „mustrat” ușor pentru greșeala pe care au făcut-o la paralele. Greșeală care ne-a costat două locuri, de pe locul 5 pe 7.

Ne puteți urmări și pe Google News
Jocurile Olimpice

Jocurile Olimpice. Susa foto: Facebook/COSR

Anumite emoții sunt greu de stăpânit

„Erau așa de fericite că au făcut finală de nu vă puteți imagina. Pentru că sunt ore de muncă și ani de muncă. Știu ce înseamnă. Și, când ești pe acest covor la olimpiadă, sunt anumite emoții care sunt greu de stăpânit”, a adăugat Nadia Comăneci.

Cât despre proba de individual compus de la Jocurile Olimpice, Nadia Comăneci a ținut să sublinieze faptul că fetele care alcătuiesc lotul olimpic de gimnastică al României fac parte din top 24 cele mai bune gimnaste din lume.

O performanță care doar cu multă trudă și ambiție poate fi atinsă. Motiv ce-i dă primului 10 din gimnastică mondială crezul că România poate redeveni acea Românie din timpul gimnastelor Andreea Răducan sau Cătălina Ponor.

Nadia Comăneci crede în viitorul gimnasticii românești

„Este un lucru mare să te califici la individual compus în primii 24. Stăm și ne gândim, sunt cele mai bune gimnaste din lume, de pe planetă, primele 24. Faptul că ele s-au calificat este fabulos. Sper să aibă o competiție bună la nivelul pe care ele au antrenat aceste aceste exerciții și să ne bucurăm de execuția lor”, a adăugat Nadia Comăneci, pentru Antena 3 CNN.

De asemenea, fosta mare gimnastă a lumii a mai precizat că părinții pot contribui la îmbunătățirea sportului românesc. Important este ca cei mici să facă sport să-și aleagă o disciplină, natație, box, gimnastică, scrimă și așa mai departe. Nadia Comăneci speră că această ediție a Jocurilor Olimpice și succesul lui David Popovici să vină ca un imbold pentru cei mici să-și dorească să facă sport.