Maia Sandu, îmbrăcată în ie, nu a trecut neobservată la Paris. Ce i-a transmis lui Macron

Maia Sandu, îmbrăcată în ie, nu a trecut neobservată la Paris. Ce i-a transmis lui Macron Maia Sandu/ Sursa foto: presedinte.md

Republica Moldova. Maia Sandu crede că Franța a reușit să unească națiunile în jurul sportului. Șefa statului a participat la deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Vară, de la Paris.

Maia Sandu și-a făcut apariția într-o ie albă, cu broderie în fir negru, astfel accentuând tradițiile țării noastre. Șefa statului a fost întâmpinată de președintele Emmanuel Macron, și prima doamnă a Franței. După o scurtă discuție prietenească, a fost condusă la delegația impresionantă a oficialilor străini sosiți la Paris.

Maia Sandu, la Paris/ Sursa foto: presedinte.md

Pentru ce i-a mulțumit Maia Sandu președintelui Macron

Ulterior, Maia Sandu a menționat, într-un mesaj pe pagina sa de socializare, că Franța a reușit să unească națiunile în jurul sportului. „Îi mulțumim Președintelui Macron și Franței pentru găzduirea Jocurilor Olimpice, la care participă mii de sportivi, care adună milioane de oameni și unesc națiunile în jurul unei adevărate sărbători a sportului”, a scris Sandu.

Ce le-a urat Maia Sandu sportivilor moldoveni, la Paris

La Paris, Maia președinta s-a întâlnit cu sportivii care reprezintă Republica Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Hai, Moldova! Azi le-am urat noroc olimpicilor noștri și le-am mulțumit pentru că știu că vor reprezenta țara noastră cu demnitate la Jocurile Olimpice. Spiritul și determinarea lor au unit o țară întreagă și ne inspiră, pe fiecare dintre noi, să credem în visurile noastre și să muncim pentru realizarea lor.

O astfel de atitudine naște învingători, ne face mai rezistenți, mai buni și mai competitivi. Să le urăm mult succes și să le amintim că au ajuns la Olimpiada de la Paris pentru că deja sunt cei mai buni dintre cei mai buni!”, a menționat șefa statului.

Maia Sandu, alături de liderii mondiali/ Sursa foto: presedinte.md

Câți sportivi are Republics Moldova la Olimpiadă

Jocurile Olimpice de Vară 2024 se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Republica Moldova este reprezentată de 26 de sportivi, care vor participa la zece probe. Alți cinci sportivi din Republica Moldova vor participa la Jocurile Paralimpice de la Paris. Aceștia vor intra în competiție în perioada 28 august - 8 septembrie și vor concura la trei probe. Este vorba de para judo, para powerlifting și para atletism.

Sportivii moldoveni primiţi de Maia Sandu

Sportivii moldoveni, la Președinție/ Sursa foto: presedinte.md