Mitterand și socialismul de caviar. Ce l-a supărat la Ceaușescu?

Mitterand și socialismul de caviar. Ce l-a supărat la Ceaușescu?

Mitterand și socialismul de caviar. Ce l-a supărat la Ceaușescu? Franța a ajuns în decembrie 1989 să fie în avangarda anti-ceaușismului.

Francois Mitterand, președinte al Republicii Franceze în perioada 1981-1995 a fost un important politician francez de orientare socialistă. Teoretic, el trebuia să fie un „pretin” al lui Ceaușescu, numai că lucrurile nu au stat chiar așa.

Mitterand, „socialistul de caviar”

Francois Mitterand a fost tipul „socialistului de caviar”. Fost membru al Rezistenței Franceze, Mitterand a cam dezamăgit cercurile muncitorești prin politicile sale. Deși stângist, în vremea lui, zona industrială Saint Dennis, unde azi e Satul Olimpic al JO Paris 2024, a fost abandonată după 1981.

La o discuție cu patronatele reprezentate de omul de afaceri Yvon Gattaz,  Mitterand a spus: „Francezii au votat pentru Programul Comun. Se va aplica din moment ce au dorit-o. Aceasta va fi una dintre modalitățile de a pune capăt luptei de clasă. Vrem să dezvoltăm o economie mixtă. Nu suntem marxisti-leninisti revolutionari” Adică. „vă protejăm împotriva extremiștilor de stânga”..curat socialist, parol!

În plus, Mitterand nu privise cu ochi buni nici continuarea cooperării româno-franceze pentru proiectul Renault-Dacia și nici faptul că în România, Citroen bătuse palma la nivelul anului 1977 să construiască la Craiova uzina unde din 1981 se va fabrica o versiune a modelului Citroen Axel, numită Oltcit.

Mitterand, supărat pe Ceaușescu în cazul de spionaj „Haiducu”

Pe Mitterand, îl supăra faptul că deși Ceaușescu poza în „pretin” și „antisovietic” realitatea era un pic alta. Adică Nicolae Ceaușescu spiona la greu industria chimică și nucleară franceză. Cazul cel mai cunoscut, după Revoluție abia, deși se petrecuse la debutul anilor 80, a fost cel al spionului Matei Haiducu. Acesta era conspirat și lucra în industria chimică și nucleară franceză ca inginer. Numai că, pentru a scăpa de dizidentul Paul Goma și de scriitorul Virgil Tănase care criticase ceremonia sa de alegere ca Președinte al României din 1974, Ceaușescu îl activase pe Matei Haiducu drept „hitman”. Numai că Matei Haiducu își scoate singura rudă apropiată din România, un frate, apoi se deconspiră la DST.

Otrăvirea lui Goma

Mitterand aranjează ca otrăvirea lui Goma să eșueze prin vărsarea paharului cu o pastilă letală de către o agentă franceză care dă buzna peste Haiducu și Goma când Goma urma să dea un autograf. În plus, aranjează prin DST (Direction de Surveillance du Territoire) răpirea lui Tănase. Cum soția lui Tănase era prea liniștită. spionajul românesc are dubii față de acțiunea lui Haiducu și atunci, Mitterand îl „detonează” în direct în 9 iunie 1982, pe Haiducu, acesta apărând la televiziunea franceză, susținând cu ce se ocupa Ceaușescu.

Mitterand și cazul „Dinu”. O „revanșă” a generalului Mihai Caraman?

Evident, nu era singura supărare a lui Mitterand față de Ceaușescu, Asta chiar și după moartea liderului român în decembrie 1989.  Liderul român Gheorghiu Dej, mai exact Securitatea românească prin intermediul regretatului general Mihai Caraman, decedat la 25 iulie 2024, mai aflase ceva. Omul de încredere al lui Mitterand,  Charles Hernu, Ministrul Apărării de la Paris în perioada 1981-1985 fusese agent KGB. Fusese copios plătit fiind spionul „Amdré”.  Anul până la care Hernu spionase ar fi fost 1963 cel puțin.

Mitterand era supărat pe Ceaușescu pentru că aflase de încercările  Securității  încă de la finalul erei Dej (în Franța, de Gaulle era președinte atunci) de a-l racola sub nimele de cod „Dinu” pe demnitarul francez, ca șantaj pentru ca să nu se facă publică apartenența sa la KGB. Era o afacere stânjenitoare pentru Mitterand pe care Ceaușescu nu a vrut să o soluționeze, în sensul că nu îi dăduse lui Mitterand dosarul „Hernu-Dinu”. Mitterand răsuflase ușurat la moartea în 1990 a lui Hernu și evident a lui Ceaușescu în decembrie 1989. Este clar că Hernu mai lucrase pentru KGB și după aceea, din simplul motiv că din „spionaj nu se iese la pensie” decât când esti deconspirat, lichidat ori mori de moarte bună.

Rolul generalului Caraman

Generalul Caraman, eroul legendarei rețele din Franța anilor 1958-1969, fusese până în aprilie 1992 directorul Serviciului de Informații Externe, reactivat de către Președintele României Ion Iliescu. În noiembrie 1992, deși nu mai era șef de serviciu, dar era activat ca general colonel, Mihai Caraman este de acord ca dosarul Hernu, care avea 88 pagini, să ajungă la Francois Mitterand pe birou, „par la volonté de Dieu”, adică din dorința României de a se apropia de Franța. Mitterand secretizează dosarul dar în octombrie 1996, nu se știe cum, dosarul ajunge în paginile hebdomadarului „L’Express“. Mitterand murise și el la începutul anului 1996, pe 8 ianuarie. Își încheiase viața politică în 1995.

Mitterand și „caviarul” din Est! Ce știa Ministrul de Externe Ștefan Andrei? Liberation confirmă „cu asupra pe măsură”!

În memoriile sale „I se spunea Machiavelli”, Ștefan Andrei mulți ani ministru de externe al lui Ceaușescu a dezvăluit că toate partidele comuniste est-europene sponsorizaseră campania din 1981 a lui Mitterand. Maghiarii și est-germanii, chiar nord-coreenii „săriseră cu banul la greu”, adică dăduseră între 3 și 5 milioane dolari! Ceaușescu a „decartat” și el în valiza ambasadorului francez la București doar 62 000 dolari. Mitterand „a bătut obrazul” diplomatic iar Ștefan Andrei a reprodus vorbele Elenei Ceaușescu: „Uite ce urât se poartă Mitterrand şi noi i-am dat bani să câştige alegerile”.

Totuși, se pare că Ștefan Andrei nu știa chiar tot. Ziarul francez Libération din 13 iulie 1999 a publicat o mărturie a generalului Nicolae Pleșiță, șef al spionajului extern din 1977 până în 1984, în care generalul român susține că Nicolae Ceaușescu i-ar fi dat la secret 400 000 dolari.

În ciuda acestor realități indubitabile, lui Mitterand i se „pusese capsa” pe Ceaușescu. Așa se face că liderul francez a răspândit la mijlocul anilor 80 zvonurile despre diabetul lui Ceaușescu (diagnostic real) și în plus, a bătut palma cu Gorbaciov la Kiev pe 6 decembrie 1989, adică imediat după bilaterala URSS-SUA din Malta, 3 decembrie 1989.

În concluzie, Mitterand, sponsorizat la greu de comuniștii lumii, modest și de Ceaușescu, era supărat pe liderul de la București care preluase obiceiurile de spionaj în Franța din era Dej, al cărei succesor fusese. Când a putut, i-a plătit-o liderului de la București,

Moartea lui Mitterand și a lui Ceaușescu nu a acoperit însă dedesupturile tumultoaselor lor relații secrete...

 

Ne puteți urmări și pe Google News