Semifinale Euro 2024. Spaniolii caută soluții pentru pericolul Mbappe

Semifinale Euro 2024. Spaniolii caută soluții pentru pericolul Mbappe Kylian Mbappe Sursa foto: X

Germania. Euro 2024 a ajuns la faza semifinalelor, campionatul urmând să se încheie pe 14 iulie. În această etapă, se vor înfrunta Spania cu Franța și Olanda cu Anglia.

Meciul dintre Spania și Franța este programat pentru marți, 9 iulie, la Munchen. Până atunci, cele două echipe își stabilesc strategiile de joc și caută soluții pentru anihilarea principalelilor adversari.

Mbappe sperie Spania înainte de semifinale

Kylian Mbappe este considerat cel mai periculos jucător al Franței, în meciul cu Spania. Suporterii speră ca francezul să facă spectacol și să tranșeze lucrurile în favoarea echipei sale, ducând-o în finala Euro 2024. Iar ibericii iau în serios, pericolul, căutând soluții pentru a-l face inofensiv.

Fundaşul spaniol Marc Cucurella crede că are o soluție menită să-l oprească pe atacantul francez Mbappe. El spune că cea mai bună modalitate, pentru coechipierii săi ca să-l oprească pe adversarul francez, este unirea. Doar jucând ca o echipă, completându-se unul pe altul, crede Cucurella, vor putea să-l împiedice să-și facă jocul în semifinala Euro 2024.

„Fotbalul este un sport de echipă. Dacă ar fi unul la unu, e adevărat că ar fi complicat, dar până la urmă va depinde de noi toţi. Cred că am arătat că am fost o echipă foarte unită, am depus mult efort şi am dat totul unul pentru celălalt. Aceasta va fi cheia: să fim uniţi, să ştim ce avem de făcut în fiecare moment şi să le anihilăm contraatacurile”, a spus Cucurella la o conferinţă de presă înainte de meci.

Fundașul Marc Cucurella

Fundașul Marc Cucurella Sursa foto: X

Spaniolii vor să joace finala europeană

Echipa națională de fotbal a Spaniei este favorită să câștige aceată ediție a Euro 2024. Înaintea sferturilor de finală, selecționata iberică era cotată cu cele mai mari șanse, conform indicelui de predicţie Opta Analyst. Spaniolii se bazează pe forța echipei lor, un amestec de veterani și jucători tineri, așa cum a descris-o Marc Cucurella.

„În acest gen de turneu este mai bine să ai o echipă ca o familie, cei 26 de jucători trebuie să fie uniţi, să funcţioneze ca un colectiv. Şi asta vrem să demonstrăm”, a spus Cucurella.

Spaniolii erau urmați de englezi și de francezi. Opta oferă Spaniei 19,48% şanse să câștige cel de-al patrulea titlu european. Ar fi primul obținut după cel din 2012. Anglia, echipă ce va juca a doua semifinală contra Olandei la Euro 2024. Englezii sunt cotați cu 18,98% șanse, în ciuda performanţelor neconvingătoare  din debutul competiției.

Vicecampioana mondială Franţa, care nu a a fost prea convingătoare, până acum, se află pe locul al treilea în topul favoritelor, cu 18,18% șanse.  Indiferent ce se va întâmpla, cel puțin una dintre cele trei echipe vor ajunge în finala din 14 iulie.

Semifinalele Euro 2024

Spania va juca împotriva Franței în prima semifinală a Campionatului European de fotbal, Euro 2024. Partida a fost programată pentru marți, 9 iulie, la Munchen, cu începere de la ora 22.00. O zi mai târziu, miercuri, tot de la ora 22.00 se va disputa, a doua semifinală. Partida dintre Anglia și Olanda se va juca pe terenul din Dortmund.

Spania a reușit calificarea, semifinale după ce a trecut de țara gazdă, Germania, cu scorul final 2-1 după prelungiri. Golul decisiv a fost marcat de Mikel Merino în minutul 119. Adversara sa, Franța, s-a calificat după loviturile de la 11 metri, în detrimentul Portugaliei lui Cristiano Ronaldo. Meciul s-a încheiat cu 0-0 în timpul regulamentar.

Olanda a obținut calificarea după 90 de minute, reușind scorul de 2-1, împotriva Turciei. De menționat că batavii au fost conduși cu 1-0. Adversarii englezi au reușit calificarea tot la 11 metri, contra Elveției. la finalul timpului regulamentar de joc Anglia și Elveția se situau la egalitate, 1-1.