Capitularea Franței - un lung șir de erori strategice. Actul în sine a deschis o cutie a Pandorei. România, principala victimă

Desigur, este pur o opinie personală a unui istoric pasionat de istoria militară, nu atât ca specialist cât, mai bine zis ca un consumator de literatură de specialitate Opinia mea este că faimoasa capitulare a Franței din 22-25 iunie 1940 poate fi pusă în oglindă cu dezastrul României din toamna-iarna anului 1916, culminând cu ocupația militară a Bucureștiului și retragerea guvernului legitim la Iași, în Moldova.

Capitularea Franței  - ciudățeniile unui „război ciudat”

„Războiul ciudat” este perioada cuprinsă între 3 septembrie 1939 și 10 mai 1940. Adică de la declararea războiului de către Anglia și Franța, Germaniei naziste, până la declanșarea Bătăliei Franței. Practic, Anglia și Franța au asistat la sfârtecarea Poloniei de către Germania nazistă și URSS, apoi la Războiul de Iarnă sovieto-finlandez (30 noiembrie 1939 - 12 martie 1940). Strategii francezi au comis o greșeală majoră, arătând că lecțiile Marelui Război, cum a fost numit Primul Război Mondial au fost complet ignorate de profesorii francezi de artă militară.

Se știe că în Marele Război, a fost aplicat Planul Schlieffen care practic sacrifica neutralitatea Belgiei pentru invadarea Franței. Francezii construiseră Linia Maginot, iar germanii, Linia Siegfred. Culmea este că Linia Maginot nu avea la granița cu Belgia decât  simple fortificații de campanie, fortificațiile majore cu guri de artilerie și fără guri de artilerie dispărând pe măsura apropierii de granița cu Belgia.  Linia Siegfried nu era decât o parte din Linia Hindenburg din anii 1916-1917.

Franța și Anglia, izolate

Evident, Linia Siegfried în viziunea strategilor OKW-ului german era o linie de contracarare a Liniei Maginot, fortificațiile scăzând în dotare cu cât se apropiau de granița belgiană. În timpul „Războiului Ciudat”, activitatea la granița franco-germană a fost modestă ca intensitate, deși Franța și Germania erau în război.

Germania, în primăvara lui 1940, cucerește Norvegia, Țările de Jos și Belgia, violând pentru a doua oară în circa 25 de ani neutralitatea acesteia. Așadar, la 10 mai 1940, când începe Bătălia Franței, Franța și Anglia erau destul de izolate. Pur și simplu, Franța a capitulat rușinos în circa 40-45 de zile. Data de 22 iunie 1940 este data capitulării în teritoriu, dar capitularea oficială s-a petrecut pe 25 iunie 1940.

Capitularea Franței - Hitler alege locul Mareșalului Foch și vizitează Parisul pentru prima și singura dată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial

Capitularea Franței a fost gândită de Hitler cu o acuratețe de chirurg care operează sub microscop. Toată retorica lui belicoasă era axată pe nedreptatea „Păcii de la Versailles”. Pentru Hitler, punctul de debut al dezastrului Germaniei în 1918 fusese capitularea din 11 noiembrie 1918. Atunci, capitularea s-a semnat într-un vagon de tren militar în Pădurea Compiegne. Hitler a întârziat capitularea tocmai pentru ca să fie adus vagonul (2419-D). Acesta fusese plasat  inițial în curtea interioară a celebrului Dom al Invalizilor.

Ajunsese acolo după ce vagonul făcuse în 1920, călătorii ceremoniale de la Paris la Verdun, iar la bordul lui, urcase președintele Franței de atunci. Ulterior, aflat într-o stare deplorabilă, din 1927, ajunsese la Muzeul din Compiegne, fiind plasat lângă Monumentul Armistițiului. El fusese restaurat de către miliardarul american Arthur H Fleming. Hitler a ales să stea, la 25 iunie 1940, pe locul pe care stătutse Mareșalul Foch, învingătorul francez.  Ulterior, vagonul, aflat în Germania, în 1945, a fost distrus pentru a nu fi recuperat cumva de francezi.

Când a ajuns Hitler la Paris

Hitler a ajuns la Paris, cu ocazia semnării Armistițiului la Compiegne, la fel ca în 1918, dar de data asta, cu Germania victorioasă la început de război. Pasionat de arhitectură, Hitler era fascinat de Opera din Paris. A vizitat atât intrările principale, cât și celelate căi de acces. Cei care administrau clădirea au rămas uluiți despre cât de bine știa Hitler planurile, stilurile arhitectonice.

Ba chiar a avut o propunere de reproiectare a unei căi de acces, semn că știa clădirea în cele mai mici detalii, deși călca în ea pentru prima dată. Instantaneele istorice îl arată pe Hitler, cu Turnul Eiffel în spate, aflat pe celebra Terasă de la Trocadero, una din cele mai exclusiviste „social areas” din Paris. După aceea, Hitler nu s-a mai întors în Franța, drumurile sale fiind mai mult pe Frontul de Est, în Ucraina, pentru ca apoi să stea tot mai mult la Wolfschanze din Rastenburg unde avea un cartier general special.

Capitularea Franței deschide Cutia Pandorei: România Mare va fi mutilată în câteva luni!

Capitularea Franței a avut loc de facto la 22 iunie 194o, iar actul s-a semnat la 25 iunie 1940. În 26 iunie 1940 (așadar la o zi după semnarea capitulării de către Franța), URSS a transmis ultimatumul Guvernului de la București de a ceda Basarabia și Bucovina. Evident, a urmat o târguială între Stalin și Hitler în marja protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.

Hitler, inițial a refuzat cererea lui Stalin, susținând că Bucovina avea o populație germană fiind austriacă până în 1918, dar nedorind să-l supere pe Stalin, i-a oferit jumătate, iar Stalin a ocupat și Ținutul Herța. Ioan Tobă Hatmanul, ofițer român, cu acordul tacit dar fără ordin scris a apărat regiunea unde era Mânăstirea Putna, cu mormântul lui Ștefan cel Mare pe care Stalin o dorea. Până la urmă, după 28 iunie 1940, România a pierdut Basarabia, Bucovina de Nord și Herța.

Ce a câștigat URSS

La 30 august 1940 și 7 septembrie 1940, Nord-Vestul Ardealului și Cadrilaterul erau pierdute de România Mare. Carol al II-lea abdicase deja în noaptea de 5/5 septembrie 1940, fiind succedat de fiul său Mihai, pe care Carol îl detronase în 1930. Ion Antonescu, general aflat în dizgrație și chemat in extremis de Carol II să îi salveze domnia, l-a detronat, dorind să arate că dezastrul României i se datora în exclusivitate. Rămâne cert un fapt: URSS a înțeles că România a avut mereu o privire aruncată spre Paris.

Efectiv, nici nu s-a uscat cerneala pe actul francez de capitulare (decesul Păcii de la Versailles la care URSS nu a participat) și URSS își voia „onoarea reperată” cum scria Caragiale în una din schițele sale.

Practic, URSS proceda cum procedase Rusia Țarisă în 1878, când, rămasă fără acces la Dunăre la 1856, la Paris, a recuperat regiunea Basarabiei de Sud la Berlin în 1878, oferind la schimb Dobrogea, pe care o luase de la Imperiul Otoma  în contul unei părți din reparațiile de război.