Bogdan Racovițan, în atenția unor echipe mari. Fundașul central s-ar putea întoarce în Franța
- Mădălina Sfrijan
- 12 iunie 2024, 07:52
Bogdan Racovițan ar putea ajunge în Liga 1 sau în Serie A. În ultimii ani, fundașul a avut rezultate apreciabile în fotbal, iar ofertele nu întârzie să apară. Astfel, acesta ar fi vânat de mai multe echipe cunoscute.
Bogdan Racovițan, rezultate apreciabile în fotbal
Fundașul central are parte de toată aprecierea celor de la Rakow. Echipa din Polonia a câștigat titlul de campioană în 2023. Totodată, aceasta a ocupat locul 7 în ultima ediție din Ekstraklasa.
Bogdan Racovițan l-a convins și pe Edi Iordănescu. Acesta susține că fundașul central va fi unul dintre titularii primei reprezentative. De altfel, fotbalistul român ar avea toate șansele să intre și la EURO 2024, în contextul în care Andrei Burcă s-ar putea accidenta.
A evoluat în ultimii ani
Racovițan a intrat în fotbal la Dijon, iar parcursul său nu a fost unul ușor. La finalul junioratului, acesta avea un salariu de 800 de euro și era rezervă
„Când a încheiat junioratul, Dijon i-a oferit doar 800 de euro net pe lună. I s-a spus că e nevoie de el doar ca să vină la antrenamentele primei formații, întrucât Dijon joacă deja cu doi stoperi. Pe care îi are, îi avea la vremea respectivă, iar el să fie rezerva rezervei! Adică al 4-lea în linia defensivă. I-au spus că doar pentru asta îl vor, practic.”, au povestit apropiații acestuia, conform GSP.
Bogdan Racovițan, vânat de echipe cunoscute
Apropiații internaționalului susțin că acesta a fost desconsiderat în primii ani de fotbal. De altfel, nu a fost singurul jucător determinat să plece de la Dijon. În această situație au fost și alți fotbaliști crescuți de academiile din Franța.
„L-au desconsiderat, acesta e adevărul. Nu i se dădea nicio șansă de a se impune. Nu doar lui, se mai întâmplă în Franța cu mulți jucători crescuți în academiile de acolo. Avea colegi de generație care au preferat să plece să joace în Luxemburg, în prima ligă, doar ca să fie undeva la seniori", au mai spus sursele respective.
Ulterior, acesta a ajuns la FC Botoșani și a ajuns la un salariu de 2.000 de euro pe lună. Recent, fundașul central a ajuns în atenția unor echipe de top din Franța.
„Românul nostru e dorit din nou în Franța. El are și cetățenie franceză, e cunoscut acolo, în Hexagon, sunt contacte să se întoarcă. Dar poate ajunge și în Italia. Vedem ce va fi după Euro. ”, au mai spus apropiații săi.