Alegeri 2024, rezultate parțiale. Florin Mitroi, PNL, a câștigat președinția CJ Constanța

Alegeri 2024, rezultate parțiale. Florin Mitroi, PNL, a câștigat președinția CJ ConstanțaFlorin Mitroi CJ Constanța. Sursa foto: Facebook

Florin Mitroi, PNL, a câștigat alegerile pentru președinția Consiliului Județean Constanța cu 38, 9%, potrivit primelor rezultate parțiale, la o diferență de 15 procente față de Cătălin Grasa (PSD), care a obținut 23, 72% dintre voturi.

Florin Mitroi a câștigat președinția Consiliului Județean Constanța

Potrivit rezultatelor parțiale, pe locul trei se află Mohammad Murad (AUR), cu 14,31%. Așadar, Florin Mitroi a obținut 86.824 de voturi, iar Cătălin Grasa 52.945, fiind o diferență de peste 33.000 de voturi. Ceilalți candidați au obținut:

  • Claudiu Palaz a obținut 11,4 % din voturi,
  • candidatul SOS, Cristian Stancovici, a obținut 4,56 % din voturi,
  • președintele în funcție, Mihai Lupu, 2,88 %.

Potrivit rezultatelor parțiale, candidatul din partea PNL la Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, ar fi câștigat alegerile, cu scorul de 38%.

„Suntem la fața locului de unde „m-a luat valul”. Am ieșit la vot pentru un județ prosper, pentru o normalitate, pentru un sistem de sănătate bine pus la punct, pentru infrastructura județului bine pusă la punct, pentru o normalitate a acestui județ și pentru o deschidere totală pentru investitori în județul nostru. Am ieșit, nu în ultimul rând, din dragoste pentru cetățenii județului. Le transmit cetățenilor să fie încrezători și să iasă la vot.”, a transmis candidatul din partea PNL la Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi textFlorin Mitroi a câștigat președinția Consiliului Județean Constanța. Sursa foto: Facebook

Rezultate parțiale Consiliul Local Constanța

De asemenea, potrivit rezultatelor parțiale, votul pentru Consiliul Local Municipal Constanța arată:

  • PNL a obținut 36,55%,
  • PSD 23,48 %,
  • AUR, care a obținut 15,6 %,
  • ADU-13,4%,
  • SOS-4,45%,
  • PUSL-2,02 %.

Florin Mitroi a fost primar în Valu lui Traian. El a câștigat primăria în 2020 cu peste 90%. De asemenea, a reușit să atragă atenția prin faptul că este un om de afaceri prosper, apreciat de comunitatea din Valu lui Traian și care a știut să aducă în echipă oameni implicați. Liberalii au câștigat și Primăria Valu lui Traian, prin intermediul Iuliei Iurea – fostul viceprimar al lui Mitroi. Iurea a obținut peste 77% din voturile valabil exprimate, informează replicaonline.ro.