Zilele trecute, Rusia a efectuat manevre cu arme nucleare tactice la frontierele Ucrainei. Apoi, în mod ciudat, Agenția Reuters a lansat știrea că ”patru surse rusești”, cu acces la mediul apropiat președintelui Putin, afirmă că dânsul „e pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului”. Și tocmai când răsuflam ușurați, Kremlinul anunță noi manevre cu arme nucleare tactice, în Belarus. Ce se întâmplă?

O farsă patetică.

În acest an, la Parada Victoriei din Piața Roșie a defilat un singur tanc – și acela un străvechi T-34, recuperat din Laos în scop de reenactment. Situația a provocat imediat comentarii batjocoritoare pe rețelele de socializare, din partea bloggerilor ultra-naționaliști ruși.

A urmat epurarea din Ministerul Apărării. Când evocam ”rotirea șoimilor”, acum două săptămâni, nu știu câți cititori chiar m-au luat în serios – dar azi, presa internațională scrie despre ”valul de arestări” care s-a extins la nivelul Statului Major General și care tocmai ajunge la nivelul comandanților de Armate. ”Rotirea” are însă două tăișuri: ca să-și mențină credibilitatea în fața mediilor ”turbo-patriotice”, domnul Putin este nevoit să pară în continuare bătăios. Drept care a ordonat efectuarea de manevre cu arme nucleare tactice, pasă-mi-te la frontierele Ucrainei. Sperând să impresioneze, Ministerul rus al Apărării a distribuit pe rețelele de socializare un filmuleț cu manevrele, reluat de rețelele TV din întreaga lume. Rezultatul a fost însă invers față de cel scontat.

Bloggerii militari ruși susțin că, de fapt, aceste manevre ”nucleare” nici nu au avut loc. Redăm succint observațiile lor. Filmul e alcătuit din trei părți. Prima parte arată convoiul care aduce rachetele nucleare ”în apropierea granițelor Ucrainei”. În mod ciudat, camioanele nu poartă însemnul operațional ”Z”. Bloggerii au încercat geo-localizarea: secvența a fost filmată la Poligonul de instrucție nr. 60, Kapustin Yar, din Regiunea Astrahan, la 800 de kilometri de frontierele Ucrainei.

A doua secvență ne arată asamblarea rachetei pe lansator, apoi două lansatoare Iskander în poziție de tragere. În mod ciudat, manevrarea ”armei nucleare” e efectuată de numai doi militari – deși, în Rusia, ar trebui să fie doi manipulanți, ofițerul de la 12-ГУMO responsabil de armă, un tehnician care citește cu voce tare procedura și altul care consemnează pe fișa armei operațiunile. Deci, secvența nu prezintă manevrarea unei ogive nucleare. Apoi, două rachete Iskander sunt ridicate în poziție de lansare - dar ogivele 9M723 sunt blurate, ca să nu se vadă că lipsesc cele două dungi roșii de 4 cm, însemnul armelor nucleare rusești active.

Ultima secvență prezintă două avioane, geolocalizate la baza aeriană de instrucție nr. 929, Akhtubinsk (850 km. de Ucraina). Primul avion, un Tu-22M3, nu are armament. Al doilea, un MiG-31K, are acroșată o rachetă Kinzhal, cu vârf roșu: machetă de instrucție.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, doamna Zaharova, susține că aceste manevre au drept scop să „descurajeze Marea Britanie, care a declarat că Ucraina are dreptul de a folosi arme furnizate de Londra pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei”.

Dar Londra nu și-a revizuit poziția, iar forțe politice influente din Statele Unite sprijină acum poziția Londrei, la care s-a raliat și Suedia. Un grup bipartizan de congressmeni americani, în frunte cu Mike Turner, șeful Comisiei pentru Informații din Cameră, a adresat Secretarului pentru Apărare, Lloyd Austin, o scrisoare în care-i cere să aprobe utilizarea, de către Ucraina, de armament american cu rază lungă de acțiune. Secretarul general NATO s-a alăturat solicitării - ceea ce arată că și Occidentul a ajuns la concluzia că aceste așa-zise manevre nucleare sunt ”o farsă patetică”.

De ce oare?

În vremurile sovietice, armele nucleare tactice erau distribuite la nivelul Districtelor Militare (Fronturilor). Dar în ianuarie 1991, două din bazele de stocare din Azerbaidjan (Baku și Zuh), au fost atacate de insurgenți. Moscova a pierdut controlul asupra câtorva zeci de arme nucleare tactice și, pentru a le recupera, luptele au durat o zi întreagă.

A urmat retragerea de urgență, în secret a armelor din această categorie pe teritoriul Rusiei. N-a fost suficient. În august 1991, în timpul loviturii de Stat, comandantul Forțelor Terestre, gl. Varennikov, a reușit să dobândească control independent asupra armelor nucleare tactice. Și a ordonat desfășurarea și activarea lor. Atunci a intervenit generalul Y.P. Maximov, comandantul Forțelor Nucleare, care a interzis responsabililor de armă, ofițeri din cadrul structurii speciale 12-ГУMO, să asambleze ogivele pe vectori.

În vremurile sovietice, rachetele nucleare tactice erau alcătuite din două componente: racheta, din inventarul Armatelor, și ogiva nucleară, gestionată de 12-ГУMO. La lansare, ofițerii 12-ГУMO asamblau arma la rachetă, apoi o predau rachetiștilor.

Degeaba puneai mâna pe o ogivă nucleară: trebuiau cunoștințe și unelte speciale pentru a o activa. Astăzi altfel stau lucrurile: varianta nucleară a rachetei Iskander-M este monobloc. Încărcătura nucleară e gata asamblată, din motive tehnice: e o rachetă manevrieră, iar îmbinările trebuie să reziste la accelerații laterale de 20 – 30 G. Reversul medaliei: dacă azi doi sergenți rachetiști pun mâna pe o armă nucleară tactică, chiar pot să o lanseze! De aceea, de ani buni nu au mai avut loc manevre cu arme nucleare tactice: e prea periculos și e inutil. Azi arma vine gata asamblată – ce să mai exersezi? Numai să înspăimânți...

După evacuarea arsenalelor nr. 365 (UM 42685, FBKr–18 Briansk) și nr. 1150 (UM 25624, FBKr–22 Belgorod), aflate în bătaia dronelor și rachetelor ucrainene, la granița cu Ucraina funcționează numai arsenalul 387 (UM 14254, FBKr–45 Voronej). Acolo sunt 10 – 12 arme nucleare tactice. Președintele Putin avea cu ce să înspăimânte, dar a preferat ca manevrele să se desfășoare la sute de kilometri, folosind machete, nu arme reale. De ce?

„Vremuri dificile”.

În Rusia, în Armată ca și în multe alte domenii, funcționează neoficial așa-numite ”verticale ale Puterii”: lanțuri de vasalitate, influență și corupție care încep cu șefii de departamente din Minister și coboară până la nivelul comandanților de regimente. La Moscova, nu trece zi fără să fie arestat câte un general. A fost băgat la dubă șeful Direcției de achiziții publice din minister, Vladimir Vertelețki, apoi epurarea s-a extins la nivelul  Statului Major General, unde a fost arestat locțiitorul comandantului pentru Transmisiuni, Vadim Șamarin. Acum a venit rândul comandanților de Armate să înfunde pușcăria: mai întâi a fost scos în cătușe fostul comandant al Armatei 58, gl. Ivan Popov, apoi a fost demis și băgat în anchetă comandantul Armatei 20, gl. Sukhrab Akhmedov. Campania se extinde și la alte instituții militarizate: tocmai a fost arestat Vladimir Telayev, adjunctul comandantului Serviciului Penitenciar pentru  regiunea Moscova.

Domnul Putin năruiește, astfel, ”verticalele Puterii” din instituțiile militare. Iar după ce FSB le-a arestat ”patronul”, sute de ofițeri, parte a acestui sistem de vasalitate, se întreabă acum cât timp își vor mai păstra comanda, ba chiar dacă își vor mai păstra libertatea! Și astfel devin dispuși să sprijine inițiative extreme, cum ar fi șantajul nuclear la adresa Kremlinului.

După pățania de acum un an, cu alde Prigojin, președintele Putin consideră că armele nucleare tactice nu trebuie, în niciun caz, să iasă din arsenalele păzite cu strășnicie de 12-ГУMO, ca nu cumva să încapă pe mâinile militarilor. În discursul său cu prilejul zilei de 9 Mai, dânsul a recunoscut: „Trăim vremuri dificile”. Înclin să-i dau dreptate.  

Complexul militar-industrial.

”Turbo-patrioții” (așa-i numesc rușii) cunosc fără îndoială aceste aspecte și știu de ce domnul Putin a preferat să facă ”manevre” cu machete, cât mai departe de Ucraina. Dar atunci de ce nu se abțin bloggerii de la comentarii corozive de pe rețelele sociale? Fiindcă sunt împinși de la spate de complexul militar-industrial rus. Cu fiecare general arestat, Putin și KGB-FSB retează și câteva dintre filierele corupte prin care magnații din industria de Apărare căpușează Bugetul. De aceea, oligarhii se străduiesc să stopeze epurarea, prin compromiterea noului ministru, Belousov: habar n-are militărie, uitați-vă cum s-a înconjurat de o camarilă care-l duce de nas și decontează false manevre!

Evident, domnul Putin ar putea să extindă represiunea de la ofițerii mituiți la miliardarii mituitori, care acum subvenționează campania contestatară. Dar deocamdată se știe, public, doar de doi mituitori arestați: afaceriștii Serghei Borodin și Aleksandr Fomin, implicați în dosarul gl. Timur Ivanov.

În medii avizate se comentează că frații Boris și Arkady Rotenberg, prieteni din copilărie ai președintelui, i-au explicat că dacă extinde represiunea la mediile de afaceri, va deveni imposibilă acea ”dublare sau chiar triplare a producției de tehnică militară” pe care și-o dorește. Fiindcă în Rusia, marea majoritate a liderilor sindicali sunt integrați în ”verticalele” complexului militar-industrial și, dacă primesc de la oligarhi ordinul de grevă, pot paraliza în câteva ore întreaga industrie de Apărare. În condițiile în care numai în cursul zilei de ieri Rusia a pierdut 21 de tancuri, o grevă extinsă ar duce efectiv la prăbușirea frontului agresorului.

De fapt, relația Regimului Putin cu oligarhii s-a deteriorat de mai demult, de când SUA au adoptat legi care permit președintelui Biden să confiște proprietățile rusești aflate în bănci americane și să le transfere Ucrainei. Acum și Uniunea Europeană începe să adopte măsuri similare. Ori oligarhia rusă a sprijinit regimul tocmai fiindcă socotea că ”va ști să pună Occidentul cu botul pe labe”, să împiedice confiscarea averilor magnaților ruși.

Omul și problema.

Epurarea Ministerului Apărării zguduie din temelii doi din cei trei piloni pe care se bizuiește Regimul: Oligarhia și Armata. Situația este similară cu cea în care se afla Lavrenti Beria în primăvara anului 1953, după moartea lui Stalin: Armata nu-i ierta epurările din 1936 – 1938, Nomenklatura se temea de el; se putea bizui doar pe NKVD. Beria devenise  o problemă pentru Regim. Și i s-a aplicat zicala lui Stalin: „dispare omul, dispare problema”.

Campania ”Mâinile curate”, ediția rusească, îl pune deci pe președintele Putin între ciocan și nicovală: nu poate extinde represiunea la mediile oligarhice corupătoare, iar dacă va continua să reprime unilateral mediile militare corupte, riscă o destabilizare față de care aventura lui Prigojin, de acum un an, va părea joacă de copii. Iar această destabilizare va fi îndreptată direct împotriva sa: nu-l mai are la îndemână pe Șoigu, să dea vina pe el.

În acest context, conștient de instabilitatea Regimului, de posibilitatea unei lovituri militare, domnul Putin a devenit dispus „să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului”. Deocamdată, cu condiția inacceptabilă de a păstra teritoriile cucerite. Inacceptabilă, fiindcă nimeni nu-și asumă responsabilitatea de a recompensa agresorul: ar deschide Curia Pandorei, dictatori din lumea întreagă ar face la fel.

Se explică de ce atât NATO, cât și Comisia pentru Informații din Camera Reprezentanților au dobândit curaj: având informații mai bune decât cele de care dispun eu, știu că Regimul Putin se găsește într-o postură dificilă și nu-i arde de internaționalizarea conflictului prin ”lovituri asupra intereselor britanice”. Și, tocmai de aceea, ar putea fi forțat să renunțe la condițiile inacceptabile, precum recompensarea agresorului.

O gaură neagră.

Deși se află în această situație dificilă, domnul Putin a considerat că poate da șah Occidentului prin farsa cu ”manevrele nucleare”. Dânsul și-a format convingerea că poate speria NATO, fiindcă în iarnă Statele Unite i-au transmis să nu introducă pe front rachete cu rază lungă de acțiune: în caz contrar și ucrainenii vor primi arme similare. Domnul Putin nu a ținut cont, a folosit rachete nord-coreene cu rază lungă – și nu a pățit nimic. De  această dată însă, lucrurile s-ar putea să stea altfel. Surse în general fiabile susțin că, cu prilejul vizitei domnului Blinken la Kiev (14 mai), a fost lansat un plan complex, care pregătește folosirea de arme occidentale pentru a lovi Rusia în adâncime.

După ce a pierdut 240 de sisteme de rachete anti-aeriene, 70 de radare și două avioane-radar, Rusia nu mai este în măsură să-și apere frontiera împotriva dronelor ucrainene. Noapte de noapte, incursiunile dronelor au vizat rafinării și porturi. De câteva zile încoace, ofensiva dronelor vizează centura de protecție pe care Rusia a construit-o cu mari eforturi, încă din anii 2000, pentru acoperirea  strategică a politicii sale agresive. Astfel, în inima Rusiei, la jumătatea drumului dintre Moscova și Samara, se află orășelul Kovylkino. Aici se află cel mai puternic radar din Rusia: 29B6, nume de cod ”Container”. De veghe la zidurile Kremlinului, are bătaie de peste 2500 km și putea detecta rachete de croazieră, rachete balistice și chiar avioane ”invizibile” F-35. Putea, că a fost distrus de ucraineni.

În sudul Rusiei, tocmai în Kuban, se află orașul Armavir. Aici e amplasat un radar Voronej-DM, al cărui sector de veghe se întinde din Sicilia și până în Golful Persic, pe o adâncime de 6.000 km. Poate urmări inclusiv ținte din spațiul cosmic, până la înălțimea de 4.000 km. Mai precis putea urmări, că a fost distrus la 24 mai. În Crimeea se află orășelul Alușta – o stațiune cochetă, pe malul mării. Lângă orășel e amplasat un centru militar e comunicații spațiale, cu antenă parabolică de 25m, recent modernizată: UM 28735. Coordona sateliții de deasupra Oceanului Indian și Golfului Persic. A fost distrus la 23 mai. Și se pare că nici radarul Voronej-M din Orsk (regiunea Orenburg, la frontiera cu Kazahstanul) n-o duce prea bine: veghea un sector care se întinde de la Oceanul Indian la Marea Japoniei.

Cel care va Veni.

În Sistemul Federal Unificat Antirachetă al Rusiei se conturează astfel o ”gaură neagră” de mii de kilometri: calea care vine dinspre Sud spre Moscova este treptat deschisă pentru bombardiere invizibile, rachete de croazieră sau balistice. În ultimii 50 de ani, Moscova nu a fost niciodată într-o postură strategică atât de catastrofală. Să recapitulăm: economia e la cheremul Chinei, averile oligarhiei sunt la cheremul americanilor, sistemele strategice sunt la cheremul ucrainenilor. Peste câteva zile, Kremlinul nu va mai avea credibilitatea necesară pentru a-și menține statul de Mare Putere Nucleară – iar redobândirea acestui statut, dacă va mai fi posibilă, va dura mai bine de un deceniu.

Regimul Putin încasează și tace. În vremurile sovietice, o tentativă de atac asupra Sistemului Unional Unificat Antirachetă ar fi fost de negândit: ar fi declanșat imediat al treilea război mondial. Azi, Kremlinul nici nu mai îndrăznește să scoată din arsenale muniția nucleară, de frica propriilor militari, în timp ce radarele sale sunt demolate.

Mass media se miră că mai multe State europene se pregătesc, ca în 1917, să trimită trupe expediționare. Eu mă mir că domnul Putin mai crede că va gestiona această criză numai cu sprijinul kaghebiștilor. Tocmai, KGB/FSB e instituția cea mai bine informată asupra dimensiunii reale a crizei și cea mai interesată s-o rezolve conform tradițiilor cekiste: „dispare omul, dispare problema”. Fiindcă, dacă kaghebiștii susțin până la capăt această aventură ratată, Armata-i va vâna, cum a vânat acum 70 de ani pe ciracii lui Beria.

Oricum, Cel care va Veni va trebui să-și impună autoritatea, pentru a-și consolida Puterea. Nu va mai avea posibilitatea să-și impună autoritatea nici cu revolverul cekiștilor și nici cu nuclearele ”șoimilor” din Armată. Va trebui să recurgă la o sursă externă de autoritate, cum ar fi cooptarea la Congresul de la Berna, adică recunoașterea implicită că Rusia e o Mare Putere (deși nu mai este). Dar toate au un preț: va trebui să achieseze la acel principiu susținut de China, cu ”independența, suveranitatea și integritatea teritorială”...

Chiar în aceste zile, dronele trasează linia de start a negocierilor de pace, care vor determina pentru două – trei generații statu quo-ul în Europa de Est și la Marea Neagră.

 Editorialul poate fi văzut AICI