Marcel Ciolacu știe ce crede Ion Iliescu despre situația actuală din PSD
- Cristi Buș
- 5 aprilie 2025, 14:24
Ion Iliescu. Sursa foto: Arhiva EVZMarcel Ciolacu este convins că Ion Iliescu a făcut analiza situației politice interne, dar și pe plan internațional. Concluzia președintelui PSD vine în contextul în care, pentru prima oară în istoria sa, PSD nu dă un candidat la Cotroceni.
”Ion Iliescu este președintele care a strâns toate formațiunile importante politice, inclusiv minoritățile naționale şi au făcut pactul de la Snagov, care ne-a trimis în NATO”, a susținut Marcel Ciolacu, în dorința sa de a explica faptul că Ion Iliescu înțelege situația în care se află România din punct de vedere politic atât pe plan intern, cât și internațional.
În plus, afirmă Ciolacu, ”PSD-ul are un candidat în Crin Antonescu, împreună cu o coaliţie”.
Marcel Ciolacu a readus în prim-plan pactul de la Snagov

Marcel Ciolacu,. Sursa foto: captură video
Prezent în emisiunea Insider Politic Marcel Ciolacu a fost întrebat ce crede că spune Ion Iliescu despre această situație în premieră pentru PSD.
„Liderul politic Ion Iliescu știe foarte bine şi sunt ferm convins că a făcut analiza situației actuale, atât interne cât și externe. Totuşi, haideţi să ne reamintim, Ion Iliescu este președintele care a strâns toate formațiunile importante politice, inclusiv minoritățile naționale și au făcut pactul de la Snagov, care ne-a trimis în NATO. Acela a fost primul pact politic, transpartinic, pentru un traseu pro-vestic al României. Deci Ion Iliescu a hotărât direcţia României, respectiv spre vest”.
Actualul președinte al PSD crede că ”Ion Iliescu ar avea de comentat - şi pe bună dreptate - dacă am renunţa la principiile şi la principiul social-democrat (…) lucruri care ţin strict de stânga”
„PSD-ul are un candidat. PSD-ul are un candidat în Crin Antonescu, împreună cu o coaliție, coaliția de guvernare. Ne-am asumat. Crin Antonescu nu are nici carnet de partid PSD, nici PNL, nici UDMR”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu e convins că susținerea lui Crin Antonescu este o alegere bună
Întrebat dacă nu este o problemă lipsa apartenentei politice a candidatului, Ciolacu a afirmat că nu. „E o falsă problemă și știți dumneavoastră. N-am auzit nici în coaliție, nici în partid această discuție. Este o temă aruncată, normal, în joaca politică”
Ciolacu crede că această campanie electorală, „ca și fosta campanie, e parazitată de anumite teme false”.
”Sunt împinse - «Dom'le, se discută în PNL într-un fel. Se discută în PSD într-un fel». Eu am mers prin țară. Am mers și împreună cu Crin Antonescu, o să continuăm. E o temă falsă”
Ion Iliescu a fost primul președinte al României după Revoluţie. După mandatele sale, încheiate în 2024, social-democrații nu au mai câștigat Preşedinţia.