Istoria spionajului arată lucruri interesante. Uneori acțiuni banale au dus la deconspirări de persoane și rețele.

Scurgeri clasice de informații

La 24 mai 1913, un taxi a oprit la un oficiu poștal. Acolo, se petreceau lucruri ciudate. Încă din aprilie, plicuri puse la post-restant, conținând bani nu erau ridicate. La 9 mai 1913, a apărut un alt plic. Poliția a decis să vadă cine era misteriosul Nikon Nizetas. În mod cert ar fi fost un spion. La 24 mai 1913, aceste lucruri încep să se clarifice. Un bărbat ia banii și dispare cu un taxi. Poliția secretă are un noroc chior. Taxiul revine la acea locație cu alt client. Va fi una din cele mai importante scurgeri de informații la debut de secol XX.

Detectivii cer șoferului să meargă acolo unde dusese penultimul client. Șoferul merge la un hotel. În mașină, detectivii găsesc un stilet militar de ofițer superior. Ajunși la hotel, anunță recepția că s-a găsit un obiect. Recepționerii învățați cu astfel de lucruri îl cheamă pe colonelul de contraspionaj Alfred Redl. Detectivii anunță contraspionajul. Redl admite că a trădat pentru Rusia, fiindcă fusese șantajat datorită orientării sale sexuale care în epocă l-ar fi costat cariera. Se va sinucide pe 25 mai 1913 prin împușcare, punându-se capăt scandalului. Alfred Redl a dezvăluit rușilor planul austr0-ungar de atac asupra Serbiei care va fi pus în aplicare la 28 iulie 1914. Deși rușii i-au avertizat pe sârbi, aceștia au ignorat informația deși atacul s-a derulat așa cum aflaseră rușii de la trădătorul Redl.

Trei decenii mai târziu, în 1943, comunistul ilegalist Constantin Pârvulescu era cu amanta sa Ana Toma într-un taxi din Capitală.  Uită acolo un dosar-arhivă în care era o listă secretă cu membrii Ajutorului Roșu. Era o organizație a spionajului sovietic în România. Deși aceste lucruri erau greșeli capitale pentru un ilegalist comunist, a fost iertat. Asta deși, numele de pe listă ajung la Siguranță și acele persoane sunt arestate.

Erori care au dus la scurgeri de informații

Nu au fost singurele scurgeri de informații. În 1957, un polițist alcoolic cumpără un ziar de la un adolescent vânzător de ziare, la New York. Puștiul, pasionat de romane polițiste vede că moneda era una care se desfăcea și ascundea un mesaj secret. El s-a dus la un oficiu FBI. S-a dovedit că polițistul era un agent de legătură cu spionul Rudolf Abel. agent KGB, care alcoolic fiind și-a luat ziar plătind cu moneda care era pe post de mijloc de transport. Spionul Rudolf Abel va fi dat la schimb în 1962, cu pilotul doborât deasupra URSS Gary Powers și studentul american Frederic Pryor deținuți de KGB.

La 15 iunie în 1972, un paznic a sesizat că pe o încuietoare din clădirea Watergate era lipită bandă adezivă. A îndepărtat-o dar a observat că ulterior a reapărut. A anunțat Poliția. Acolo erau birouri ale Partidului Democrat adversar al republicanilor președintelui Nixon. Au fost făcute anchete. După filaj fost prinși 5 bărbați care nu-și justificau prezența acolo. Unul dintre ei avea în carnețelul cu nume și adrese, numele unui angajat al Casei Albe. Era șeful structurii de securitate internă a Comitetului Republican pentru Realegerea Președintelui. Restul, se știe, în 1974, Richard Nixon a trebuit să plece de la Casa Albă.

Era digitală

Multe lucruri se petrec și în era tehnologică. Recent, consilierul de securitate al lui Donald Trump, Michael Waltz a introdus numele unui jurnalist într-un grup de Signal. În acel grup, erau oficiali americani de rang înalt (Gabbard, Vance, Hegseth etc) și s-au stabilit detaliile atacului aerian al SUA asupra capitalei Yemenului, Sanaa.

A fost voită includerea jurnalistului Jeffrey Goldberg de la „The Atlantic” în acel grup? Mike Waltz ar fi spus că l-ar fi confundat cu altcineva. Jurnalistul a crezut că e victima unei farse timp de câteva zile, dar a văzut la televizor atacul aerian de care aflase anterior. Ancheta, evident este în lucru. Dar oare unde se va ajunge?