La Galeria Romană din București este în curs expoziția de sculptură și desen a artistului Laurențiu Mogoșanu, intitulată „În Lumina Învierii”. Expoziție deschisă până la data de 1 iunie 2024.

O expoziție densă, profundă, fără umbre, cu un parcurs complex: îngeri, sfinți, serafimi, martiri, ucenici, semnul binecuvântării divine, chipul lui Hristos sugerat pe materiale brute – lemn, carton, și mormântul gol al Mântuitorului cu întrebarea existențială: ” De ce căutați pe cel viu între cei morți?” (Luca 24:5). Spiritul lui Dumnezeu se simțea peste tot.

Prezența numeroasă a celor interesați dovedește valoarea artistului. În deschidere, la expoziție, a luat cuvântul domnul prof. univ. dr. Petru Lucaci, președinte la Uniunii Artiștilor Plastici din România:

Galeria Romană este o galerie bine înscrisă pe harta Bucureștiului și a spațiului cultural românesc și cu siguranță va fi vizitată de foarte mulți, pentru că Laurențiu are o ofertă interesantă și aduce în discuție un sentiment pe care începem să-l uităm: al trăiniciei, al duratei, al seriozității în ceea ce face. Nu vreau să spun că sculptura contemporană este într-o zonă instabilă. Sculptura contemporană s-a extins și face atingere cu zone efemere, cu zone fluide și cu zone care interferează limbajul artelor vizuale cu celelalte arte: se face și sculptură în sunet, sculptură în lumină și în întuneric chiar (…), a spus Petru Lucaci.

Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate

A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an

Expoziție de excepție

”Săptămâna trecută s-a închis salonul bucureștean de sculptură, care a pus pe simeze toate genurile de exprimare din sfera sculpturii. Totodată a marcat prezența unor pictori, graficieni, unor artiști care vin din alte medii, așa cum și Laurențiu cochetează și cu pictura, desenul și cu alte medii, fiind în felul acesta o ofertă extrem de generoasă și interesantă. Spațiul bucureștean și spațiul românesc este un spațiu dinamic care absoarbe și tendințe noi.

Revenind la ceea ce ne oferă Laurențiu de fiecare dată, vorbim despre durată, despre trăinicie, despre eternitate, dincolo de dimensiunea spirituală pe care am admirat-o întodeauna la el. Este un om care trăiește cu smerenie actul de creație și asta se vede în ceea ce face, nu numai prin motive, ci și prin plastica, prin căldura, prin amprenta pe care o lasă asupra materialelor și în general frecventează zone pe care mulți acum nu le mai frecventează.

Tipul de modelaj, de anatomie, simțul materiei și cochetarea aceasta cu elemente de durată. Am văzut aceasta în prezența lui în multe tabere de sculptură, în care a folosit numai lemnul, piatra, marmura, granitul, adică lucruri care cochetează cu veșnicia. Face modele, bronz, lucruri care dau o anumită consistență și trăinicie. Reconfigurat în această galerie, lucrările lui, care ne amintesc de perioade, de niște cicluri, relicvariile pe care le-am regăsit aici sunt într-o altă dispunere și serialismul acesta pe care l-am văzut și la portret și la fragmentele de picioare și de mâini este extrem de interesant.”, a încheiat președintele UAPR. O expoziție care te face să te gândești la Suflet.

O antropologie... angelică

Despre Laurențiu Mogoșanu și arta sa a vorbit extrem de aplicat și dl prof. univ. dr. Petru Bejan, filosof, eseist și critic de artă, discurs ținut la deschiderea expoziție de sculptură ”Cu îngeri” de la Muzeul de Artă Contemporană al Centrului de Cultură ”George Apostu”, din Bacău, 2023. Laurențiu Mogoșanu.

„ Născut la 25 august 1958, în Băneasa, județul Constanța, Laurențiu Mogoșanu urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură (1992). Densa, consistenta și valoroasa activitate artistică, derulată în cele peste trei decenii de carieră, îl situează în eșalonul de elită al sculptorilor români contemporani, dovadă fiind numeroasele premii și distincții cu care a fost răsfățat.

Fire profund religioasă, Laurențiu Mogoșanu concepe arta atât ca un mod de raportare la Dumnezeu, dar și ca formă de edificare sau de împlinire personală. Artistul face la scara lui ceea ce face Marele Sculptor la scara universului; modelează materia, îi dă forma dorită, o integrează unui plan superior, menit să dea „sens” sau „direcție” fericită vieții. Într-un asemenea context, arta este privită și trăită în felul unui ritual; presupune pregătire prealabilă, adică penitență, credință și rugăciune.

Satisfacții artistice

Cu îngerii, expoziție a lui Laurențiu Mogoșanu de la Galeria Centrului de cultură „George Apostu” din Bacău, a oferit publicului băcăuan reale satisfacții – estetice și artistice, deopotrivă. Dispuse vertical sau orizontal, uneori pe socluri înalte, alteori direct pe podea, lucrările sfidează atât convențiile formale, cât și pe cel expozitive. Unele lucrări au ceva din hieratismul sculpturii medievale din catedralele gotice, altele par mai apropiate de canonul vizual ortodox.

O estetică de factură teologică,  inspirată de textele Scripturii, de Viețile Sfinților, de scrierile Sfinților Părinți, de iconografia bizantină și de cea occidentală asigură un ingenios fundal speculativ. De fiecare dată, Laurențiu Mogoșanu își divulgă cu sinceritate „crezul” artistic, rezumat în exigența liber asumată de „a-l mărturisi pe Dumnezeu” cu fiecare lucrare și prin tot ceea ce face.

De ce îngerii?

Au cumva un rol privilegiat în economia creației divine? Ca mijlocitori între Dumnezeu și oameni,  îngerii populează spațiul median, intervalul dintre Cer și Pământ, dar și pe cel dintre viață și moarte. Există mai multe feluri de îngeri, investiți cu prerogative speciale de către Creator. Textul despre Ierarhiile cerești, al lui Dionisie Areopagitul, vorbește despre nouă cete angelice, organizate în trei triade, unele mai apropiate, altele mai depărtate de Dumnezeu, fiecare primind lumina divină pe măsura propriilor puteri.

Îngerii fac parte din ultimul grup, a nouălea, putând comunica oamenilor mesajele divinității. Cei „păzitori” ne îndrumă în viață, arătându-ne calea de urmat, avertizând asupra pericolului risipirii – dacă e cazul. Aceștia sunt dați la botez și ne însoțesc toată viața.

Pot fi și oamenii îngeri?

Răspunsul artistului este afirmativ. Răposații, de pildă, trimit „semne” sau vești celor vii.  În clasificarea făcută de Dionisie Areopagitul, înger poate fi numit și „ierarhul omenesc ce se împărtășește după puterea proprie de slujirea vestitoare a îngerilor şi tinde, pe cât e îngăduit oamenilor, spre asemănarea cu ei în descoperirea lui Dumnezeu“. (Despre ierarhia cerească, XII, 1-2).

Există, așadar, „îngeri în trup”, pe care îi găsim printre oamenii care au avut parte de vieți, dar și de morți neobișnuite. Este cazul sfinților, al martirilor, al oamenilor dedicați unor cauze nobile, care prin faptele lor au dat „felului de a fi om” o altă dimensiune – angelică. Istoria este plină de personaje exemplare care au lăsat „urme” adânci, memorabile.

Cartea despre Viețile Sfinților, bunăoară, oferă pilde grăitoare în acest sens. Moaștele sau relicvele sunt trupuri spiritualizate sau doar fragmente ale acestora, cu încărcătură sacră, făcând obiectul devoțiunii și al venerației publice.

Fascinat de „îngerii-oameni”, Laurențiu Mogoșanu îi evocă în lucrări

Heruvimii iau chipul omului, astfel încât par  materiali sau corporali. Există un contrast între masivitatea soclului de lemn - desenat sau pictat - și chipul îngerului, asemănător unei măști mortuare, care ne fixează cu privirea. Chipurile pământii ale morților, făcute din bucăți de lemn și argilă arsă, par venite din altă lume și din alt timp.

Artistul nu expune în fapt relicve, ci artefacte reprezentându-le în chip simbolic  pe acestea - mâini, picioare, capete detașate de corp -, fiecare dintre ele ridicându-se la dimensiunea întregului, a biografiei plină de învățăminte pe care o evocă.  În chip firesc, acestea sunt privite „cu alți ochi”, ca atunci când întâlnim relevanța a ceva sacru. Când vizualizăm o relicvă, privirea devine una afectată, întrucât „ne privește ceea ce privim”, după expresia lui George Didi-Huberman. Priveliștea capetelor retezate ale Brâncovenilor, întinse pe podea, nu ne poate lăsa defel indiferenți. La fel, corpurile suferinde ale asceților, stâlpnicilor și pustnicilor care au ales calea suferinței.

Laurențiu Mogoșanu schițează o estetică a vulnerabilității, dublată de o alta, a sublimului sau a exemplarității. În unele lucrări, insistă pe fragilitatea lui Hristos;  patimile și moartea pe cruce sugerează precaritatea vieții, dar și sublimul gestului sacrificial. Aidoma unui profet al vremurilor noastre, artistul sugerează că trebuie să fim atenți la viața pe care o ducem, aici și acum.

Dumnezeu ne dorește în Împărăția sa, dar nu oricum, ci bine pregătiți sufletește. În așteptarea Judecății de Apoi, trebuie să fim „în rânduială”, adică în acord cu planul și voința lui Dumnezeu. „