Rusia conduce operațiuni de război electronic în estul României

Rusia conduce operațiuni de război electronic în estul RomânieiVladimir Putin. Sursa foto: Arhiva EVZ

Rusia este implicată în operațiuni de război electronic în estul României, arată un raport al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. Acest centru este subordonat Ministerului român al Afacerilor Externe și acționează în sprijinul NATO, UE și a partenerilor internaționali.

Documentul se numește „Cât de periculoase sunt atacurile electromagnetice ale Federației Ruse pentru apărarea civilă?” și este elaborat și publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, sub coordonarea autorilor Sînziana Iancu și Paul Mândraș, doi experți cu pregătire și experiență în domeniul militar și al informațiilor de apărare.

Rusia și războiul electronic pe care îl desfășoară

Potrivit raportului, sunt menționate operațiuni de război electronic desfășurate de Forțele Armate ruse. Autorii indică faptul că aceste operațiuni constituie o amenințare la adresa integrității sistemelor GNSS (Global Navigation Satellite System), utilizând tehnici avansate de bruiaj și spoofing pentru a perturba funcționarea acestora.

În plus, instalarea dispozitivelor de bruiaj GPS de Rusia în zonele costiere ale Mării Negre și Mării Baltice afectează securitatea și funcționarea eficientă a porturilor, creând riscuri de falsificare a sistemelor de telecomunicații și, în cazuri severe, provocând coliziuni între nave.

Aceasta perturbă operațiunile de încărcare și descărcare a mărfurilor, având potențialul de a genera pierderi financiare semnificative, estimându-se la sute de milioane de euro.

GPS

GPS. Sursa foto: dreamstime.com

„Mai mult, bruiajul poate afecta dronele și aeronavele care operează în aceste zone, compromițând astfel siguranța aeriană și maritimă în regiune Pe termen mediu și lung, interferențele electromagnetice ale Federației Ruse pot destabiliza semnificativ sistemele de navigație ale României, în special în Dobrogea și Moldova, afectând astfel siguranța zborurilor și navigației.

Perturbarea comunicațiilor și a navigației poate duce la creșterea riscului de accidente aviatice și maritime, împiedicând operațiile de transport și provocând pierderi economice semnificative.

De asemenea, astfel de acțiuni pot afecta infrastructura de telecomunicații și pot submina securitatea națională prin culegerea de informații sensibile și inducerea în eroare a sistemelor de apărare”, se mai arată în raport.

Sistemele de navigație aeriană din estul României, perturbate

Potrivit raportului, la data de 3 mai 2024, zonele din România care au înregistrat o perturbare semnificativă a sistemelor de navigație aeriană sunt mai ales cele de la graniță, incluzând localitățile Galați, Bacău, Iași și Constanța. Pe 2 mai 2024, Bacăul, Galați, Tulcea și Constanța sunt marcate cu culoarea roșie.

Cu excepția zilelor de 15, 21 și 22 aprilie, când Bacăul a fost, de asemenea, inclus pe harta roșie a interferențelor sistemului GPS, Galați, Tulcea și Constanța sunt cele mai afectate, fiind înregistrate în „zona roșie” a hărții.

„În perioada 09-10 aprilie 2024, au apărut semnale de interferențe GPS și în zona Iași”, spun autorii documentului citat.

Raportul mai menționează o declarație făcută în septembrie 2023 de către generalul Daniel Petrescu, care la momentul respectiv ocupa funcția de șef al Statului Major al Armatei Române.

În cadrul unui forum organizat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, acesta a subliniat „pericolele de navigație” generate de interferențele menționate și a acuzat Rusia că blochează în mod constant comunicațiile GPS, inclusiv pentru navele din zona maritimă a României.

Marea Neagră, Rusia

Marina rusă, Marea Neagră. Sursa foto: dreamstime.com

Aceste acțiuni, alăturate tulburărilor din regiunea Mării Negre, au transformat zona într-un „centru al activităților militare rusești”.

Acțiunile întreprinse de Rusia indică un potențial conflict

Potrivit autorilor documentului, dintr-o perspectivă geopolitică, astfel de acțiuni ar putea să tensioneze relațiile dintre Federația Rusă și statele occidentale, deoarece interferența cu sistemele de navigație este privită ca un act ostil.

Aceasta poate fi interpretată ca o indicație a intențiilor agresive pe care le are Rusia, sugerând un posibil conflict sau o creștere a tensiunilor.

„Mai mult, folosirea bruiajului pentru a destabiliza sistemele occidentale și pentru a colecta informații poate fi privită ca un act de spionaj și intimidare.

Acest lucru poate duce la adoptarea de contramăsuri, la sancțiuni și la întărirea alianțelor dintre statele occidentale pentru a contracara astfel de amenințări, generând un climat geopolitic mai tensionat și mai instabil”, se afirmă în Raport, potrivit digi24.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News