O furtună solară lovește Pământul. Riscuri pentru telefoane şi GPS

O furtună solară lovește Pământul. Riscuri pentru telefoane şi GPSO fortună solară a lovit Pământul. Sursa Foto: Twitter/X

O furtună solară foarte puternică lovește Pământul, aducând riscuri pentru telefoane şi sistemele GPS, potrivit RaiNews.

Furtună solară „extremă”

Potrivit Centrului de Previziune Meteo din SUA al NOAA-National Oceanic and Atmospheric Administration, Pământul se confruntă cu prima sa furtună geomagnetică „extremă” (nivelul 5 pe o scară de 5) din 2003.

„Este probabil ca furtunile geomagnetice să persistă pe tot parcursul weekendului”, spune agenția, chiar dacă cele mai importante efecte sunt așteptate să se prdoducă sâmbătă, 11 mai.

Astfel. furtuna ar putea afecta sistemele GPS, rețelele electrice, navele spațiale, sateliții și alte tehnologii. În octombrie 2003, fenomenul numit „furtuni de Halloween” a cauzat întreruperi de curent în Suedia și daune la transformatoarele din Africa de Sud.

Este posibil să genereze și aurore boreale impresionante, uneori mult mai la sud de regiunile în care sunt observate de obicei, fenomene care au fost observate deja în Italia, în special în regiunea Toscana și în nordul Sardiniei.

Petele din soare și erupțiile

Furtuna se datorează activității intense a unui grup gigantic de pete solare, numit AR3664, care se întinde pe aproximativ 200.000 de kilometri, adică pe o suprafaţă de aproximativ 16 ori mai mare decât dimensiunea Pământului. Este una dintre cele mai mari și mai active regiuni observate în acest ciclu solar, care a început în decembrie 2019.

soare, explozie solară

O fortună solară a lovit Pământul. Sursa Foto: Twitter/X

Extinderea AR3664 este comparabilă cu cea a unui alt grup enorm de pete solare, cel al lui Carrington, a căror efecte au fost simţite puternic în prioada cuprinsă între august și septembrie 1859, atunci, regiunea a emis o serie de erupții solare puternice (erupții violente care eliberează o energie echivalentă cu cea generată de câteva zeci de milioane de bombe atomice) și ejecții de masă coronală, așa-numitele Cme (ejecții de materie sub formă de plasmă), care au provocat incendii în birourile telegrafice și au declanșat aurore în apropierea ecuatorului.

Ar putea fi o furtună solară și mai puternică

În ultimele zile, grupul de pete solare AR3664 a emis mai multe erupții solare puternice: pe 9 mai, în special, a produs două din clasa X, cea mai înaltă, detectată de NASA și satelitul Goes-16 al NOAA la ora italiană 11.13 și la ora 9.44.

Ambele evenimente sunt asociate cu cele două ejecții de masă coronală care călătoresc spre planeta noastră, la care se adaugă trei Cme generate între 8 și 9 mai, a căror sosire este așteptată până pe 11 mai.

„În total, către Pământ se îndreaptă cinci Cme”, spune Mauro Messerotti, profesor de meteorologie spațială la Universitatea din Trieste: „În cazul în care se contopesc între ele, acest lucru va face, evident, ca furtuna geomagnetică să fie şi mai intensă, o situaţie imposibil de prezis.”

(Traducerea Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)

Ne puteți urmări și pe Google News