Drumul morții în Bulgaria. Zeci de oameni și-au pierdut viața
- Emanuel Nițulescu
- 9 mai 2024, 17:15
În decurs de 16 ani, 74 de persoane au murit şi 400 au fost rănite în defileul Kresna, conform ziarului bulgăresc 24chasa, cu sediul său este situat în Sofia.
Autostrada trebuia finalizată în 2004, pentru Olimpiadă
Din 2008 până în prezent, pe un segment mic de drum, cum este defileul Kresna, în decurs de 16 ani au murit 74 de persoane, iar peste 400 au fost rănite, a spus Vladimir Todorov de la Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie.
"Această autostradă trebuia să fie finalizată pentru Olimpiada din anul 2004 de la Atena. 20 de ani mai târziu, ea încă nu este terminată. Sper ca anul acesta să înceapă construirea ei", a spus el.
"A fost ales un executant şi un anumit segment care să lege acest capăt al autostrăzii cu Krupnik. Vorbim de circa 3 kilometri, care ar trebui să fie continuaţi", a explicat Todorov. Potrivit spuselor sale, ceea ce trebuie construit rapid este încă o bandă la bifurcaţia de la Simitli. Este vorba de 400 de metri, care vor fi doar o soluţie temporară. "Asta se poate construi printr-o procedură foarte rapidă, pentru ca în zilele de vineri şi sâmbătă să aibă loc o circulaţie reversibilă, care să ofere posibilitatea de a se avita acest blocaj - să se separe fluxurile de maşini pentru Bansko şi Grecia", a spus Todorov pentru Nova Tv.
Coloane de kilometri în defileul Kresna
"Urmează şi sezonul de vară, vor începe să vină şi turiştii români. Dacă Bulgaria şi România vor intra în Schengen, acest lucru va îngreuna şi mai mult traficul. Această bandă suplimentară poate fi făcută în decurs de o lună, două, trei. Vorbim de un tronson de nu mai mult de 500 de metri. Asta până când se construieşte autostrada prevăzută pentru asta", a spus el.
Luni, după seria se zile libere, s-a ajuns din nou la coloane de kilometri pe drumurile din Bulgaria. Unul din segmentele de infrastructură a fost E-79, care încă se foloşte acolo unde autostrada Struma nu este construită. Mai puţin de 50 de km au fost parcurşi în câteva ore. Pe de o parte, blocajul se forma la defileul Kresna, iar pe de altă parte - în regiunea Simitli, unde o porţiune mică de drum de mai puţin de 500 de metri enervează şoferii, pentru ca acolo, la traficul de la Kulata, se mai adaugă şi cel de la Bansko. Circulaţia în această jumătate de kilometru se impune să fie pe E-79, nu pe autostrada care se află la doar 500 de metri. Acesta este şi motivul pentru care localnicii şi şoferii adună semnături pentru o schimbare. (Traducere Rador)