Campanie națională, începută de Asociația Băncilor din Republica Moldova. „Fără cash”
- Nicolae Comănescu
- 25 aprilie 2024, 18:37
În Republica Moldova, Asociația Băncilor a început o campanie prin care încearcă să convingă cetățenii să folosească din ce în ce mai puțin plățile cash. Campania a debutat, joi, în cadrul unui eveniment la care a luat parte și Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.
Conform lui Dorel Noroc, președintele Asociației Băncilor din Moldova, plățile fără numerar au mai multe avantaje, precum siguranța, rapiditatea și comoditatea. Potrivit estimărilor ce au fost făcute de Asociație, un procent de 40% din tranzacțiile cetățenilor din Basarabia sunt făcute în prezent cu carduri fizice sau electronice.
Campanie națională în Republica Moldova, pentru limitarea plăților cu bani cash. Care sunt argumentele bancherilor
Prezentă la eveniment, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a făcut referire la cele mai recente proiecte ale instituției pe care o conduce. Este vorba despre înaintarea cererii de aderare a Republicii Moldovei la Zona Unică în Plăți în Euro (SEPA), care este în proces de examinare, și lansarea, în luna martie, a Sistemului de Plăți Instant MIA.
„Până ieri, avem înregistrate 124.118 de plăți și 115 milioane de lei transferați – câte 2 900 de plăți și 2,65 de milioane de lei transferați pe zi. Sunt cifre care arată că MIA este un succes pentru sistemul nostru bancar. Aducem cetățenilor Republicii Moldova posibilitatea plăților sigure, rapide și cu costuri din ce în ce mai reduse. Avem comisioane de zero lei pentru plățile instant de până la cinci mii de lei. Plățile au devenit foarte accesibile”, a spus Anca Dragu.
Ce spun datele din 2023, despre cardurile bancare
Anul trecut, în ceea ce privește numărul cardurilor aflate în circulație, acesta a depășit numărul populației din Republica Moldova, pentru că a ajuns la cifra de 3.292.564. Totodată, pe parcursul anilor 2019 - 2023, numărul și valoarea plaților fără numerar au crescut în fiecare an în medie cu 40,4% și, respectiv, 37,9%, după cum notează siteul ziarulnational.md.