S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic

S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimicSursa foto: Dreamstime.com

Mix TV, un canal local din Brașov, și-a închis oficial ușile, după 25 de ani de activitate. Postul a fost fondat și deținut de Aristotel Căncescu, care a ocupat funcția de șef al Consiliului Județean Brașov, reprezentând PNL.

Mix TV era în insolvență

La începutul lunii aprilie, Mix TV și-a întrerupt emisia, iar presa locală a raportat că CNA a decis să retragă licența acestui post de televiziune. Societatea Canaris SRL, care administra canalul TV, a fost cea care a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului să retragă licența. Postul și-a încetat transmisia încă din data de 1 aprilie, iar un inspector al CNA din zonă a explicat că societatea Canaris SRL se află în insolvență și că nu s-a mai putut face nimic.

mix tv

Sursa foto Wikipedia

Pe 18 iunie, licența acestei televiziuni ar fi urmat să expire, însă din cauza insolvenței societății care o opera, nu s-a putut depune dosarul complet pentru prelungirea acesteia.

Banii, mai presus de orice

Emisia s-a oprit începând cu 1 aprilie. Onelia Pescaru, care a fost la conducerea Mix TV timp de 22 de ani, dar a părăsit deja trustul de presă condus de Aristotel Căncescu cu aproximativ 3 ani în urmă, a declarat că a fost un final dificil, dar previzibil. Ea a spus că în majoritatea trusturilor de presă se pune suflet, dar că banul contează cel mai mult.

onelia pescaru

Sursa foto Facebook

Ce spune Onelia Pescaru

„A fost un final aşteptat, previzibil, prefaţat de o agonie tristă şi urâtă…Din păcate, trusturile de presă sunt afaceri şi, chiar dacă la temelia lor se pune atât de mult suflet, banul e cel care contează şi cel care dictează. Noi, jurnaliştii, suntem doar cronicarii clipei, pentru că munca asta este pe cât de grea şi frumoasă, pe atât de efemeră. Ştirea zboară cum s- a terminat de difuzat, emisiunea la fel, pentru că vin altele şi altele şi totul este rapid uitat şi iute înlocuit. Că aşa e viaţa

Sunt, aşadar, profund recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit şi pentru şansa uriaşă de a face o meserie cu multă, multă, multă pasiune. O meserie care mi le-a adus şi pe celelalte două de azi: de psihoterapeut şi de profesor. Nimic nu a fost în zadar şi nimic din ce am trăit nu regret astăzi.

Nici măcar anii - 7 la număr!!! - de frig şi de groază de la Mix, cu interlopi pe urmele mele, zi şi noapte, cu incendieri în miez de noapte, cu mascaţi şi declaraţii la DNA, cu sărăcie cruntă şi cu umilinţa din urmă, care m-a şi ajutat să mă desprind dintr-o viaţă care de mult nu mai era a mea.

Suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit şi a întâmplărilor pe care le-am trăit. Şi da, fiecare avem parte de ceea ce merităm. Putem pierde tot, dar nimeni nu ne poate lua ce avem în minte şi în inimă”, a spus aceasta, potrivit Paginademedia.