Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă: „Se îndeplinește planul”

Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă: „Se îndeplinește planul”Nicolae Ciucă. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă susține că deficitul bugetar este rezultatul plăților efectuate la începutul anului, care se refereau la contractele din luna decembrie.

Deficitul bugetar nu e o problemă pentru Nicolae Ciucă

Acesta a adăugat că, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor, sumele colectate indică în mod clar că este prima oară când se atinge ținta planificată, demonstrând astfel o compensare între cele două aspecte.

„Am discutat cu premierul, este vorba de plăţile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie şi un lucru bun în această chestiune, pentru că aici vin datele de la Ministerul de Finanţe, sunt colectările la buget, iar pe sumele colectate rezultă foarte clar că este prima dată când se îndeplineşte planul. Ştim că nu are legătură dar există totuşi o compensare între cele două”, a declarat preşedintele PNL.

El a precizat că trebuie să vedem evoluţia pe următoarele luni.

În ceea ce privește posibilitatea de a ajunge la un deficit de 7%, Nicolae Ciucă a declarat:

„Dacă ajunge la 7%, va fi complicat să îl gestionăm. Nu e vorba doar ce se întâmplă anul acesta, pentru că situaţia financiar bugetară din 2024 impactează pe ceea ce urmează să se întâmple anii viitori”.

Ce spune Marcel Ciolacu 

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat săptămâna trecută că statisticile referitoare la deficitul bugetar nu constituie o problemă pentru România. El a subliniat că datoriile sunt rezultatul mandatului fostului premier, Florin Cîțu.

„În fiecare an în ianuarie și februarie vine cataclismul. Nu e nicio problemă, ne-am asumat că ne încadrăm într-un deficit rezonabil și real, a transmis Ciolacu adăugând că deficitul trebuie controlat astfel încât să nu producă efecte puternice asupra oamenilor”, a spus Ciolacu.

PSD, Ciolacu, Boloș

Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Deficitul bugetar a explodat în primele două luni ale anului

Deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei (1,67% din PIB) după primele două luni ale acestui an. Prin comparație, anul trecut, România înregistra un sold negativ al execuției bugetare de „doar” 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor.

„Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 28,99 miliarde lei, respectiv 1,67% din PIB, faţă de deficitul de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB aferent celor două luni ale anului 2023”, potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Finanţelor, informează Agerpres. Deși, anul 2024 începuse promițător, cu un deficit în ianuarie de 7,89 miliarde lei (0,45% din PIB), în februarie, deficitul bugetar a explodat urcând la 21,1 miliarde lei, adică de aproape trei ori mai mare decât în ianuarie.

Veniturile totale au însumat 86,67 miliarde de lei în primele două luni ale anului 2024, în creştere cu 17,2% (an/an), iar dinamica acestora a fost susţinută cu precădere de evoluţia încasărilor din contribuţii de asigurări, TVA, fonduri europene, impozit pe salarii şi accize.