Leicester l-a demis pe antrenorul echipei feminine, după o aventură cu o jucătoare

Leicester l-a demis pe antrenorul echipei feminine, după o aventură cu o jucătoare Sursa foto: LCFC Women/ Instagram

Clubul Leicester a făcut publică demiterea antrenorului echipei feminine, Willie Kirk, pe motiv că a încălcat regulile de conduită. Acesta ar fi fost implicat într-o relație amoroasă cu o jucătoare, conform informațiilor din presa britanică.

Jennifer Foster, asistenta lui Willie, va prelua rolul de antrenor interimar. Asta până când clubul va identifica un înlocuitor pentru Kirk.

Leicester îl demite pe antrenorul Willie Kirk

În urma unui proces disciplinar intern şi ţinând cont de obligaţiile clubului în materie de confidenţialitate, s-a stabilit că Willie a încălcat codul de conduită al echipei într-o măsură care face ca poziţia sa să fie nesustenabilă”, a precizat clubul, care ocupă locul nouă în Superliga feminină, prima divizie feminină din Anglia.

Având experiență în conducerea echipelor feminine de fotbal la cluburi precum Everton și Manchester United, printre altele, Willie Kirk a fost la conducerea echipei LCFC Women începând din 2022.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inițial în calitate de director de fotbal, apoi în rolul de antrenor principal.

LCFC Women

Sursa foto: LCFC Women/ Instagram

Relația dintre cei doi a provocat un val de critici în fotbalul feminin

Relația dintre Willie Kirk și jucătoarea de la Leicester a generat un val de critici în fotbalul feminin.

Antrenoarea echipei naţionale a Angliei, Sarina Wiegman, a declarat că relaţia antrenor-jucătoare este foarte nepotrivită.

Nu ar trebui să acceptăm aşa ceva şi nu este sănătos. Este un mediu profesional, este vorba de performanţă şi ar trebui să fie întotdeauna în siguranţă. Lucrurile se pot întâmpla, dar este nepotrivit şi ar trebui să fim cu toţii conştienţi de acest lucru”, a mai spus ea.

Întrebată dacă Federația Engleză de Fotbal sau NewCo, care va prelua conducerea celor două divizii de top din Anglia începând cu sezonul următor, ar trebui să interzică astfel de relații, ea a spus: „Cred că este o chestiune de bun-simț... dar când se întâmplă prea des, ai nevoie de reglementări. Las asta pe seama altora”.

Antrenorul Leicester a fost suspendat înainte de demitere

Pe 8 martie s-a dezvăluit că Kirk a fost suspendat din funcția pe care o ocupa. Tot atunci, clubul efectua o investigație privind o presupusă relație cu una dintre membrele echipei sale.

Minge fotbal

Sursa foto: dreamstime.com

Ca urmare a suspendării, antrenorul a fost absent de la victoria echipei cu 2-0 împotriva lui Liverpool, care le-a asigurat un loc în semifinalele Cupei FA. Echipa va juca împotriva lui Spurs pe stadionul Tottenham Hotspur pe 14 aprilie.

Este a doua oară când un antrenor este investigat și concediat. Sheffield United l-a dat afară pe Jonathan Morgan pentru o presupusă relație cu o jucătoare în timpul mandatului său la Leicester.

Această situație a avut loc înainte ca clubul să devină profesionist și să fie afiliat cu echipa masculină, relatează The Guardian.