Ordin al șefului CNAS. Reguli noi pentru deținătorii cardului de sănătate

Ordin al șefului CNAS. Reguli noi pentru deținătorii cardului de sănătateSursa foto: Arhiva Evz

CNAS a prelungit termenul de valabilitate a adeverinţei înlocuitoare a cardului naţional de sănătate, până la emiterea duplicatului. Măsura a fost luată printr-un ordin al președintelui instituției publicat în Monitorul Oficial.

Românii care și-au pierdut cardurile de sănătate și au primit, în schimb, adeverințe înlocuitoare sunt vizați de ordinul respectiv. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat că s-a reglementat prelungirea valabilităţii adeverinţelor.

CNAS, anunț de interes pentru asigurați

Ordinul modifică regulile privind termenul de valabilitate pentru adeverința înlocuitoare a cardului de sănătate. Până în prezent aceste documente eliberate de CNAS, trebuiau înlocuite la fiecare 60 de zile. Conform noilor reglementări, odată ce au primit adeverința înlocuitoare, beneficiarii o pot folosi până la emiterea unui card nou.

„Durata până la emiterea cardului duplicat poate depăşi două luni, iar asiguraţii pot fi puşi în situaţia neplăcută de a face drumuri repetate la casele de asigurări de sănătate. Măsura prelungirii duratei de valabilitate a adeverinţei de înlocuire a cardului naţional duplicat implicit debirocratizează şi fluidizează activitatea caselor de asigurări de sănătate şi diminuează cozile de la ghişee”, a declarat Valeria Herdea, preşedintele CNAS.

Oficialii instituției susțin că adeverinţa înlocuitoare se emite pentru asigurați în anumite condiții. Documentul se emite la cererea asiguraților, care depun la casa de asigurări de sănătate cererea de eliberare a cardului duplicat, în următoarele cazuri:

  • pierderii, deteriorării, furtului cardului iniţial;
  • schimbării datelor de identitate ale titularilor, faţă de cele înscrise pe card.
Spitalul Județean Pitești

Medici de familie. Sursa foto: Nyul | Dreamstime.com

Ce prevede ordinul de președintele Casei de Asigurări

Ordinul CNAS stabilește procedura de transmitere a cererii de eliberare a cardului duplicat. Solicitarea trebuie completată și semnată de titular sau, după caz, de reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia. Cererea se poate transmite şi prin poştă sau prin mijloace electronice de comunicare la distanţă.

În astfel de situații, solicitarea către CNAS trebuie însoţită de copia actului de identitate şi, după caz, de alte acte doveditoare. Între acestea este vorba și despre dovada plăţii contravalorii cardului duplicat. Solicitanţilor cardului duplicat li se poate transmite adeverinţa înlocuitoare prin mijloace de comunicare la distanţă.

CNAS mai precizează că adeverinţele emise până la data intrării în vigoare a ordinului menţionat îşi păstrează perioada de valabilitate prevăzută.

„Totodată, menţionăm că persoanele asigurate care nu au avut niciodată card naţional de sănătate emis pot beneficia de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale fără să trebuiască să prezinte furnizorului o adeverinţă în locul cardului”, a mai transmis CNAS.

Grevă la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București!

Casa de Asigurări de Sănătate din București. Sursa Foto: Arhiva EVZ

CNAS emite carduri de sănătate pentru asigurați

Cardul de sănătate are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Cardul naţional de sănătate oferă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS. Prin intermediul său se confirmă prestarea tuturor serviciilor din sistem (PIAS). Cardul naţional de sănătate conţine doar datele de identificare ale asiguratului:

  • Numele şi prenumele asiguratului;
  • Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
  • Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID);
  • Data naşterii;
  • Termenul de valabilitate al cardului (5 ani).

La cererea asiguratului,medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale. Beneficiază de acest card emis de CNAS persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News