Orașul subteran Derinkuyu din Turcia a găzduit cândva peste 20.000 de oameni în adâncuri. Structura orașului era formată dintr-o rețea complexă de tuneluri și camere aflate la zeci de metri sub suprafața pământului.

Orașul subteran Derinkuyu, un adevărat labirint

După miliarde de ani de eroziune constantă, regiunea Cappadocia din centrul Turciei arată ca un tărâm magic desprins dintr-un basm. Aici, dealuri stâncoase se ridică din câmpiile prăfuite ale peninsulei Anatoliene, în timp ce tuneluri complexe coboară sub pământ.

Multe dintre aceste tuneluri sunt naturale. Cu toate acestea, unele sunt create de om.

În 1963, un turc a dărâmat un perete din subsol în timp ce își renova casa din Cappadocia. El a fost surprins să găsească o altă cameră întreagă în spatele acesteia. Săpăturile ulterioare au scos la iveală o rețea labirintică de camere aflate la zeci de metri sub pământ.

Acesta era orașulsubteran Derinkuyu, sculptat în aceeași rocă vulcanică care apare în forme diferite deasupra solului.

Originile orașului subteran Derinkuyu

Descoperirea orașului Derinkuyu nu a fost prima descoperire de acest fel din regiune și nici ultima. Zona este cunoscută pentru orașele sale subterane, dintre care Derinkuyu este oficial cel mai mare. Cu toate acestea, National Geographic a raportat că un alt oraș descoperit în 2013 ar putea rivaliza cu acesta ca mărime.

Orașul Derinkuyu se întinde pe o adâncime de aproximativ 85 de metri în pământ. Acesta cuprinde până la 18 etaje și este suficient de mare pentru a adăposti 20.000 de persoane. Deși până acum a fost explorată doar o mică parte din Derinkuyu, arheologii spun că orașul s-ar întinde pe sute de metri pătrați.

Potrivit Ancient Origins, originea și scopul exact al orașului subteran sunt necunoscute. Estimările Departamentului de Cultură din Turcia plasează construcția orașului în urmă cu aproximativ 2.800 de ani. Construcția este atribuită unui grup de oameni cunoscuți sub numele de frigieni, un popor indo-european din Epoca Fierului:

„Frigienii au fost unul dintre cele mai puternice imperii timpurii din Anatolia. Ei s-au dezvoltat în vestul Anatoliei în jurul sfârșitului primului mileniu î.e.n. și aveau o înclinație pentru transformarea formațiunilor stâncoase în zone de locuit. Deși evaziv, regatul lor s-a extins pentru a include cea mai mare parte din vestul și centrul Anatoliei, inclusiv zona Derinkuyu”, a explicat pentru BBC Andrea De Giorgi, profesor asociat de studii clasice la Florida State University.

Orașul a fost dezvoltat ulterior în timpul epocii bizantine

Deși este posibil ca frigienii să fi construit inițial orașul, acesta a fost extins mai târziu. Extinderea a avut loc în timpul epocii bizantine, probabil de către creștinii care evitau persecuțiile religioase.

Bisericile de la etajele inferioare din Derinkuyu susțin această teorie. De fapt, orașul și tunelurile sale au fost folosite într-un scop similar încă din secolul al XX-lea. Este posibil ca cei care evitau persecuțiile din partea Imperiului Otoman să se fi ascuns din nou sub suprafața Pământului.

Există, totuși, teorii alternative cu privire la originile lui Derinkuyu. Unii istorici au emis ipoteza că orașul a fost de fapt construit de hitiții anatolieni în secolul al XV-lea î.e.n. Aceștia l-au folosit ca o modalitate de a scăpa de dușmanii lor. Alții au sugerat că peșterile s-au format în același timp cu misteriosul Göbekli Tepe, în timpul evenimentului Younger Dryas, în urmă cu aproximativ 14.500 de ani.

Această teorie sugerează că, atunci când o cometă a fost distrusă în atmosfera Pământului, praful și resturile pe care le-a eliminat au blocat soarele timp de luni de zile, ducând lumea într-o eră glaciară. Prin urmare, oamenii antici au început să trăiască sub pământ pentru a evita climatul friguros de deasupra.

Poate că nu este surprinzător faptul că o altă teorie atribuie crearea orașului subteran extratereștrilor. Pe scurt, fie extratereștrii au construit, apoi au abandonat, orașele subterane, fie oamenii le-au creat pentru a se ascunde de extratereștrii invadatori.

Totuși, aceste ultime teorii nu sunt, în general, acceptate de marea comunitate științifică.

Viața în interiorul orașului subteran Derinkuyu

Sub pământ, oamenii par să fi trăit la fel de bine ca la suprafață. Derinkuyu era dotat cu prese de vin și de ulei, grajduri, pivnițe, depozite și biserici. Un puț de ventilație masiv, înalt de 55 de metri, a fost probabil folosit ca fântână. Zeci de alte astfel de construcții de ventilație aduceau oxigen celor care locuiau dedesubt.

Se pare că Derinkuyu avea chiar și școli religioase. La nivelul cel mai de jos se afla o biserică sculptată direct în stâncă.

Fiecare nivel al orașului a fost proiectat meticulos pentru o utilizare specifică. La nivelurile superioare, oamenii țineau animale pentru a evita pe cât posibil gazele toxice și mirosul produs de vite. De asemenea, animalele serveau ca un „strat de izolare”, ajutând la menținerea căldurii în oraș în lunile reci.

În straturile interioare ale orașului se aflau numeroase facilități, inclusiv case, pivnițe, școli, zone sociale și chiar o cramă. Se pare că Derinkuyu nu era folosit ca un adăpost temporar; cei care locuiau în peșterile sale erau pregătiți să petreacă luni sau chiar ani înăuntru.

Orașul nu era lipsit de probleme

Faptul că era subteran îngreuna, în mod natural, cultivarea culturilor. De asemenea, lipsa unui sistem de canalizare le punea mari probleme locuitorilor din Derinkuyu.

Derinkuyu a avut și un scop strategic, defensiv. Holurile înguste îngreunau marșul în formație al invadatorilor, iar ușile grele din piatră puteau fi folosite cu ușurință de locuitori pentru a bloca pasajele. Iluminarea slabă ar fi îngreunat vederea invadatorilor, în timp ce cei care locuiau în orașul subteran ar fi fost mai familiarizați cu întunericul acestuia.

Aceste avantaje sunt probabil cele care i-au condus pe vechii frigieni sub pământ în primul rând, pentru ca mai târziu să fie înlocuiți de perși, de creștinii din epoca bizantină și de alții care căutau siguranță sub pământ.

IFLScience raportează că, în 1909, masacrul a aproximativ 30.000 de armeni creștini din orașul Adana este posibil să-i fi împins din nou pe creștinii din zonă sub pământ. În 1923, majoritatea creștinilor au fost expulzați din regiune în cadrul unui schimb de populație între Grecia și Turcia, o încercare de a epura ambele țări de minoritățile religioase respective.

Ulterior, Derinkuyu a stat liniștit până în 1963, când uimitorul oraș subteran din centrul Turciei a fost redescoperit și, în sfârșit, scos la lumină.