În Republica Moldova a crescut numărul persoanelor care plătesc pentru prima de asigurare obligatorie

În Republica Moldova a crescut numărul persoanelor care plătesc pentru prima de asigurare obligatorieRomânia, pe ultimele locuri la capitolul finanțarea prevenției. Sursa Foto: Dreamstime.com

Numărul cetățenilor din Republica Moldova, care au achitat, deja, de la începutul anului, prima de asigurare obligatorie, este în creștere față de 2023.

În Republica Moldova, mai mult de 58.000 de cetățeni au plătit, de la începutul acestui an, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă. Este vorba de o creștere cu aproximativ 3.000 de persoane față de anul trecut, după cum relevă datele statistice oficiale.

După cum au anunțat reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, din numărul total de plătitori, peste 32.000 au achitat prima în valoare de 2.028 de lei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie pe teritoriul țării vecine.

De asemenea, alte circa 23.000 de persoane, proprietari de teren agricol, au plătit prima în valoare de 1.014 lei, cu peste cinci mii mai mult față de perioada similară a anului trecut.

În același timp, în jur de trei mii de cetățeni, care se ocupă cu activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, au achitat prima de asigurare în mărime de 1.622 de lei. Iar circa 900 de persoane au plătit pentru asigurarea medicală câte 4.056 de lei.

Volumul total al mijloacelor financiare acumulate în perioada ianuarie-februarie 2024 în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală din achitarea primei în sumă fixă a depășit 100 de milioane de lei, în creștere cu două milioane comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, după cum informează siteul stiri.md.

Tarifele publicate la începutul anului, în Republica Moldova

Valoarea primei în sumă fixă pentru 2024 a rămas la nivelul anului 2023 - 12 636 de lei. În primele trei luni ale anului, persoanele obligate să se asigure în mod individual beneficiază în continuare de facilități la plata primei:

-1.014 lei vor plăti proprietarii de teren cu destinație agricolă; 1.622 lei – persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor;

-2.028 lei – fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern;

-4.056 lei – persoanele neangajate care exercită profesia de mediator, notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, interpret, traducător și administrator autorizat, care au obținut atestat, licență sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele care exercită independent profesia de medic de familie.

Dacă fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, persoanele care desfășoară activitate independentă, avocații, notarii, executorii judecătorești, mediatorii etc. sunt concomitent pensionari sau dețin grad de dizabilitate, ei au obligația să achite prima de asigurare în sumă fixă pentru anul 2024.

 

Ne puteți urmări și pe Google News