Hai-hui prin Europa fără granițe. Cum ne-au prostit Monica Macovei și acoliții ei

Hai-hui prin Europa fără granițe. Cum ne-au prostit Monica Macovei și acoliții eiSursa: Arhiva EVZ

Ni se arată din nou zăhărelul Schengen. Că suntem aproape-aproape ca să primim drept de circulație și pe segmentele rutier și feroviar. E drept, coaliția PSD-PNL a bifat un succes cu libera circulație pe cale aeriană și navală. Dar, având în vedere etapele prin care politicienii noștri ne-au trecut din 2011 încoace și n-am obținut nimic, doar am executat cerințe…puțină frână nu strică. Amintirile ne răscolesc!

Victorie și eșec în cazul Schengen. Cam așa se poate caracteriza cinstit ceea ce a obținut Guvernul Ciolacu. Din 31 martie, România aderă parțial la spațiul de liberă circulație, cu frontierele aeriene și maritime. Dar negocierile pentru aderarea completă, să umblăm cu mașinile hai-hui prin Europa celor 29 de țări fără frontiere, au fost stopate. Trebuie să mai așteptăm până când România și Bulgaria, la pachet, vor fi primite în Schengen. Transportatorii cu Tir-uri sau trenurile cu marfă vor continua să așteapte zile întregi în vămi.

Având în vedere trecutul, e aproape firesc să ne întrebăm „oare ce ni se cere în schimb?” ca să primim aprobare pentru libera circulație. După vizite politice și negocieri, Austria reticentă ne-a făcut hatârul și nu s-a mai opus pentru aderarea parțială. E liber să se plimbe turiștii și oamenii de afaceri cu avionul, să se facă transport maritim că doar trebuie să sprijinim Ucraina și să nu încurcăm NATO. S-a eliminat controlul pașapoartelor la frontierele maritime a celor de pe vapoare. Atât au vrut, atât ni s-a dat. Din punct de vedere economic și comercial vom suferi în continuare pierderi. Rata transportului rutier și pe cale ferată reprezenta, în 2022-2023, un procent de 55% din totalul transporturilor de mărfuri din România.

Doi politicieni cu păreri: Negrescu și Cioloș

În ultimele zile, câțiva politicieni au readus în atenție subiectul Schengen. Doi mi-au atras în mod special atenția. Europarlamentarii PSD Victor Negrescu și Dacian Cioloș de la REPER. Or fi vrut să abată atenția de la fierbințeala legată de comasarea alegerilor. N-au reușit.

Negrescu a intenționat să ne arate că e activ pe subiect la Bruxelles și să ne transmită optimismul său și al partidului social-democrat. Ca și premierul Marcel Ciolacu, este sigur că România va primi, până la sfârșitul anului, cealaltă jumătate de aderare.

Dacian Cioloş, sceptic. Nu-mi aduc aminte ca în mandatul său de premier să fi făcut ceva semnificativ legat de Schengen. Acum, însă, critică și întărâtă. Ne spune că modul de intrare parţial al României în Schengen „va accentua sentimentul că nu suntem consideraţi europeni cu drepturi depline”. Europarlamentarul cu mai multe mandate la Bruxelles nu a spus ce a făcut el acolo pentru România. Cioloș s-a referit însă la MCV-ul din Justiție, care „ne-a ținut pe loc vreme de 15 ani”.

Și uite așa ne amintim cum Monica Macovei și gruparea din jurul ei, magistrați, oengiști și politicieni ne fluturau Bau-Baul MCV și spuneau românilor că nu intrăm în Schengen fiindcă procurorii DNA ai doamnei Kovesi nu sunt lăsați de coaliția USL, cu Ponta în frunte, să se lupte cu corupții din politică.

 Monica Macovei: Am ratat intrarea în Schengen din cauza MCV

Sfârșitul anului 2012 și apoi 2013 a fost perioada în care, așa cum s-a dovedit ulterior, figuri importante din DNA, Justiție și SRI au declanșat niște acțiuni mizerabile pentru că foloseau scopului lor. S-au folosit de oameni din presă în numele independenţei Justiţiei, despre care susțineau că e afectată de deciziile alianței politice USL, în fruntea căreia se afla Victor Ponta și Crin Antonescu. Monica Macovei, Laura Kovesi și Florian Coldea sunt personaje despre care se vorbește și astăzi. Și se fac tot felul de dezvăluiri negative.

Episodul la care vreau să mă refer a fost o răfuială politică între Victor Ponta și gruparea Monica Macovei, fost ministru al Justiției. Supărarea a pornit de la faptul că procurorului DNA Lucian Papici nu i-a mai fost prelungită delegarea pe funcție după ce l-a trimis în judecată pe Liviu Dragnea în Dosarul Referendum.

Știm că la vremea aceea, și mai intens în anul 2014, s-au plătit polițe în numele luptei anticorupție, s-au făcut arestări de răsunet și multe dosare la comandă, ce s-au finalizat peste ani cu achitări la instanțele românești sau cu câștig de cauză la CEDO în favoarea condamnaților.

„Justiția este o bilă neagră pentru România”

Nu din această cauză fac referire la Monica Macovei, aflată ea azi în boxa acuzaților după un accident de mașină. Mi-am amintit de ea cum, în intervențiile din studiourile de televiziune ne tot spunea că „Justiția este o bilă neagră pentru România” în forurile și cabinetele europene. Striga, revoltată, că „e vorba de MCV, e vorba de intrarea în Schengen ratată din acest motiv, dar în primul rând e vorba de România şi de români, care sunt convinsă că nu vor să se întoarcă la perioada în care justiţia era sub papuc politic”.

Am consemnat atunci, în 2013, o declarație a Monicăi Macovei făcută într-un platou de televiziune. După ce a perorat din nou cu Schengen și cu MCV, a spus românilor că Justiția noastră e imaculată și nu face dosare politice. Timpul a dovedit contrariu.

Spunea Monica Macovei în 2013: „În 8 ani s-a creat un grup de procurori şi de judecători curajoşi, profesionişti care au făcut dosare politice şi am văzut că nu sunt politice şi cea mai importantă dovadă este că avem condamnări în instanţă, definitive. Asta înseamnă că judecători independenţi au constatat că probele sunt bune şi i-au condamnat pe aceşti inculpaţi politicieni. Deci nu sunt dosare politice. Asta spun pentru că iarăşi a ieşit Ponta cu Dragnea la braţ şi cu Vosganian şi Antonescu urlând că sunt dosare politice. Nu sunt politice, iată că judecătorii ne-au dovedit asta. Şi aş mai remarca un lucru. Numai ambasada Statelor Unite le-a mulţumit procurorilor Papici şi Alexandru pentru munca făcută. E destul de trist să fie singurii care mulţumesc unor procurori care şi-au dedicat nişte ani din viaţă şi cu riscuri pentru a se lupta cu corupţia politică”.

Să vă mai spun că azi acești procurori și judecători curajoși sunt cam toți tineri pensionari?! Sau că atunci făceau parte din Binomul DNA-SRI, cu supraveghere la instanțe de către generalul Dumbravă, subordonatul generalului Florian Coldea?!

Până și aderarea la Schengen a făcut parte din lupta politică de la București

Ne-am bătut cuie în talpă și ne-am pus singuri frâne până și în situația aderării la spațiul Schengen. Nu noi, românii, ci politicienii noștri. Un alt episod mârșav, de neuitat, mai ales că metoda diseminării unor articole în presa străină s-a practicat des și în anii regimului Băsescu, dar și ai regimului Iohannis, în primul mandat.

Generalul/chestorul Marian Tutilescu era în 2013 secretar de stat în Ministerul de Interne și cel care, în anii 2011-2013, s-a ocupat de negocierile României de aderare la spațiul Schengen. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei a expus ce pași pozitivi s-au făcut în securizarea granițelor pentru împiedicarea migrației necontrolate, a bifat îndeplinirea cerințelor UE pentru aderarea României și s-a arătat optimist că răspunsul UE va fi pozitiv pentru România și Bulgaria, incluse la pachet pentru intrarea în Schengen.

Nu a trecut mult timp de la apariția interviului și a altor știri în media de la București despre avansarea către un rezultat pozitiv că a venit contraatacul. În presa de la Londra au fost publicate mai multe articole care relatau despre românii infractori care au năvălit în Marea Britanie odată cu grupuri de migranți care au trecut prin granițele României spre Europa occidentală.

Şefi din Poliţia Română au declarat că britanicii nu s-au plâns despre faptele săvârşite de români, iar cifrele avansate de un tabloid britanic "sunt exagerate". S-a intervenit și pe cale diplomatică pentru a demonta informațiile false, care proveneau de la o sursă din România.

"Cifrele interpretate incorect pot alimenta retorică anti-imigraţie şi teama de un nou val de străini din Europa. (…) Este absolut nedrept şi nemeritat pentru românii şi bulgarii care locuiesc deja în Marea Britanie şi îşi aduc contribuţia onestă şi, aş spune, importantă la bunăstarea ţării gazdă", a declarat imediat ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga.

Apoi, ușor-ușor ni s-a tot spus „pas”, până când Austria ne-a spus verde-n față că nu va vota ca România să intre în Schengen.

Să visăm că peste niște luni-un an vom umbla hai-hui pe autostrăzile din Europa fără granițe, mândri că deținem drepturile Schengen? Zăhărelul pe care ni-l arată acum PSD și PNL chiar îl vom savura într-o cafea pe o terasă din Austria sau într-un bistro din Franța, fără nicio viză în pașaport?

Ne puteți urmări și pe Google News