Guvernul va acorda sprijin pentru serviciul de ambulanțe. Măsurile anunțate de Marcel Ciolacu

Guvernul va acorda sprijin pentru serviciul de ambulanțe. Măsurile anunțate de Marcel CiolacuAmbulanță. Sursa foto: arhiva EVZ

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat că Guvernul va acorda sprijin pentru dotarea serviciului de ambulanță cu noi mijloace de intervenție, pentru a asigura resursa umană necesară și pentru a adapta cadrul legislativ.

Guvernul va acorda sprijin pentru serviciul de ambulanțe. Premierul s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”, alături de reprezentanţi ai conducerii serviciilor de ambulanţă.

Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfăşurarea activităţii acestor servicii, informează un comunicat de presă transmis de Guvern.

Guvernul va acorda sprijin pentru serviciul de ambulanțe

„Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanţe, procedura de achiziţie publică fiind deja iniţiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesităţile pregnante transmise de reprezentanţii sindicatului” se spune în comunicat.

Un alt aspect discutat a fost asigurarea resursei umane - personal medical de intervenție.

În acest context, prim-ministrul a evidențiat posibilitatea organizării de concursuri pentru ocuparea a 360 de posturi vacante înregistrate anul trecut, după ce Guvernul a aprobat un Memorandum în acest sens.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu. Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu/EVZ

Noi posturi vor fi scoase la concurs

Potrivit comunicatului, pentru posturile vacante din acest an, concursurile pot fi organizate fără a mai necesita aprobarea prin intermediul unui Memorandum Guvernamental.

„Intervenţiile rapide şi profesioniste ale serviciului de ambulanţă salvează vieţi şi protejează sănătatea oamenilor. Guvernul acordă întreaga atenţie şi sprijin personalului medical. Vom colabora foarte aproape pentru ca acest serviciu să beneficieze de noi ambulanţe, de resursa umană de care are nevoie, precum şi de adaptarea cadrului legislativ", a afirmat Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Guvernul, deschis la discuții

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale au apreciat cadrul de discuţie şi deschiderea la dialog manifestată de Guvern.

În perioada imediat următoare Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" va comunica Guvernului informaţiile care argumentează solicitările necesare pentru actualizarea cadrului legislativ de organizare şi funcţionare.

„Premierul şi echipa guvernamentală, împreună cu sindicatul, s-au angajat să aibă cât mai repede posibil o nouă întâlnire, după coordonarea tuturor acestor date, la care să participe specialişti cu experienţă aplicată care pot contribui la conturarea în detaliu a modificărilor necesare”, se arată în comunicat.

Alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu, la consultările de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

Ne puteți urmări și pe Google News