Cu sau fără Trump, SUA nu vor putea continua să fie pentru totdeauna polițistul lumii. A sosit momentul să creăm, cu viziune și fără prejudecăți, o arhitectură de securitate care să includă reforma NATO și aprofundarea rolului UE, s arată într-o analiză publicată de O Jornal Economico .

Declarațiile controversate ale lui Donald Trump cu privire la viitorul NATO, care a dat de înţeles că dacă ar fi din nou președinte i-ar lăsa pe aliații europeni la cheremul Rusiei, conţin cu siguranță un mic bluff, în măsura în care face parte din stilul lui Trump considerarea diplomației internaționale drept un alt capitol al „Art of the Deal”, cartea pe care a comandat-o unui scriitor-fantomă în 1987 și care, după cum ne spune cu cât mai multă seriozitate, este lectura sa preferată, imediat după Biblie.

Arta negocierii

Cu toate acestea, este incontestabil faptul că, dacă Trump va reveni la președinție, acest subiect va trebui să revină pe ordinea de zi, deoarece tiradele sale sunt în concordanță cu ceea ce crede o bună parte a electoratului său.

Cu diferențele cuvenite, Trump este un fel de Lindbergh modern, care se bucură de sprijinul unui curent izolaționist care a fost mereu în ADN-ul Statelor Unite și care până la atacul de la Pearl Harbor era majoritar.

Revenirea în forţă a acestui izolaționism odată cu Trump slăbește NATO, întrucât pune sub semnul întrebării capacitatea de descurajare a alianței.

Trump, un pericol pentru Europa?

Pentru țările europene, această situație este deosebit de periculoasă. La prima vedere, dacă ne uităm la indicatorii care se referă la potențialul militar – populație, PIB, bază industrială și tehnologie –, Uniunea Europeană (UE) și Regatul Unit sunt mult mai puternice decât Rusia.

Într-un război convențional, probabil că ar câștiga (deși într-o confruntare nucleară nu ar exista învingători). Retragerea americană din Europa ar slăbi, desigur, apărarea continentului, dar țările europene au mijloacele umane, financiare și tehnologice pentru a se apăra, chiar dacă pentru aceasta trebuie să facă alegeri dificile între arme și „unt”.

Există, totuși, un mare „dacă”, și anume dacă vidul strategic provocat de ieșirea SUA nu ar conduce la sfârșitul NATO și la creșterea dezbinării în interiorul UE însăși. Pericolele sunt multe.

Vechile rivalități ies la suprafață

În primul rând, fără SUA, unele țări ar opta pentru neutralitate pentru a evita problemele. În al doilea rând, vechile rivalități și naționalisme ar ieşi rapid la suprafaţă. De exemplu, Polonia și alte țări ar accepta înlocuirea protectorului american cu o nouă Germanie, hrănită cu „steroizi” și înarmată până în dinți, care, la fel ca în trecut, ar putea ajunge la o înțelegere cu Rusia pe seama vecinilor săi?

Mai mult: Germania și Franța ar continua să fie parteneri sau şi-ar disputa zone de influență? Ar forma britanicii un front comun cu francezii, într-o antantă cordială, pentru a contracara supremația Germaniei? Ar ajunge Grecia și Turcia la acţiuni violente? Vor supraviețui democrația și pacea în Est și în Balcani? Vor apărea noi blocuri de alianțe, Rusia luând o poziție? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care ni le-am putea pune. Uneori uităm că din cauza acestor rivalități – și a rezultatelor lor tragice – în urmă cu 80 de ani SUA au devenit puterea dominantă pe continentul nostru. Fără puterea americană, nici măcar nu ar exista un proiect european.

După cum a spus Lordul Ismay, NATO a fost creată pentru a „ține” rușii în afară, americanii înăuntru și germanii în jos”.  Cu toate acestea, este de incontestabil faptul că, cu sau fără Trump, SUA nu vor putea continua să fie pentru totdeauna polițistul lumii. A venit momentul, cu viziune și fără prejudecăți, să creăm o arhitectură de  securitate care să prevină pericolele menționate mai sus, odată cu reforma NATO și cu aprofundarea rolului UE. (Traducerea-Rador)

Sursa foto:  O Jornal Economico