Lucian Mîndruță, criticat după afirmațiile făcute la adresa lui Mihai Eminescu
- Alexandru Sălăvăstru
- 21 ianuarie 2024, 07:52
Lucian Mîndruță a avut zilele trecute o postare controversată la adresa celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Jurnalistul a spus că „Eminescu e pentru cultură ceea ce sunt moaștele pentru ortodoxie”, ceea ce i-a atras critici în mediul online.
Lucian Mîndruță a avut zilele trecute o postare controversată la adresa celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Jurnalistul a spus că „Eminescu e pentru cultură ceea ce sunt moaștele pentru ortodoxie”, ceea ce i-a atras critici în mediul online.
Lucian Mîndruță: „Eminescu e pentru cultură ceea ce sunt moaștele pentru ortodoxie”
După declarațiile controversate ale jurnalistului, reacțiile din mediul online nu au încetat să apară. Printre cei care i-au criticat postarea se numără și Pr. Călin Sămărghițan, doctor în Teologie Dogmatică al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2000):
„Vorbele scârbavnicilor aruncate în batjocură spun uneori lucruri de profunzimile cărora aceia nici nu sunt conștienți. Da, Eminescu este pentru ortodoxie forma istorică a lucrării lui Dumnezeu.
Este un purtător de har și de sacrificiu. Este o prezență concretă a harului necreat al divinității, revărsat înspre oameni.
E etern deoarece la vremea lui a fost AUTENTIC, autentic în slăbiciuni, asumate, și mai ales autentic în lucrare și fel de a fi, iar autenticitatea nu poate pieri deoarece poartă în sine germenii vieții celei veșnice. Este "icon", fereastră care trimite înspre cer.
Chipul acelui nefericit L.M. nici nu l-am putut suferi aici, pe când pe oasele și pe cuvântul(!) lui Eminescu poți face o Liturghie”, a transmis părintele pe Facebook.
Mirel Curea l-a ironizat pe Mîndruță
Jurnalistul EVZ a comentat declarațiile controversate ale lui Lucian Mîndruță. Prim redactorul-șef adjunct de la Evenimentul Zilei a explicat rolul esențial pe care îl joacă Mihai Eminescu în cadrul culturii românești, reușind astfel să contrazică afirmațiile eronate și lipsite de sens ale fostului prezentator de televiziune:
„Despre moaște. Lucian Mîndruță, rămășița pământească a lui Silviu Burcan
„Eminescu e pentru cultură ceea ce sunt moaștele pentru ortodoxie.
Prilej de închinare rituală și mistică și mai puțin ocazie de consum cultural.
Știi sigur că un om nu citește poezie atunci când îl declară pe Eminescu poet național și nici n-a auzit de Tzara, Ion Barbu sau chiar de poezia lui Cărtărescu.”
De unde știi Mândruță, de la Silviu Brucan? Rău nu zici, Eminescu este pentru cultură, fix ceea ce sunt moaștele pentru creștinism, pentru că poetul este pentru cultură exact ceea ce spunea Eusebiu din Cezareea despre rămășițele pământești ale Sfinților Mucenici:
„Sunt mai de preț decât pietrele scumpe și mai nobile decât aurul”, a scris jurnalistul EvZ pe Facebook.
Lucian Mîndruță, dat afară de la Antena 1 din cauza unei relații extraconjugale
În anul 2011, Lucian Mîndruță a plecat de la Antena 1, după o carieră în televiziune de 18 ani. Speculațiile nu încetat să apară la acea vreme. Printre motivele despărțirii de televiziunea amintită anterior s-a numărat și o posibilă relație extraconjugală:
„Principalul motiv e personal, pe mine televiziunea m-a dat afară și atunci am prins râcă pe ea. Este fostul meu loc de muncă. Nu întorci capul când treci pe lângă un loc în care oamenii te-au neîndreptățit, sau ți-au făcut mizerii inutil și a fost degradant, până la urmă?
Nu televiziunea în sine m-a tratat prost, ci unii dintre patronii de acolo nu m-au tratat cu gingășie, cu drăgălășenie, ci m-au tratat cum au considerat ei”, declara Lucian Mîndruță.