Culmea tupeului. A sunat la 112, după ce a fost legitimată pentru parcare neregulamentară
- Emma Cristescu
- 18 ianuarie 2024, 20:20
O tânără din Arad a sunat la 112 să-l reclame pe polițistul care o legitima pentru că parcase pe trecerea de pietoni din fața unui liceu. Aceasta n-a rezolvat nimic, ba chiar a primit amendă și a rămas fără permis.
O tânără din Arad a sunat la 112 să-l reclame pe polițistul care o legitima. Aceasta parcase chiar pe trecerea de pietoni și a fost legitimată de polițiști. Șoferița a sunat la 112 pentru a reclama că i se cerea să se legitimeze în fața oamenilor legii.
A sunat la 112 și a fost amendată
În urma apelului, alte echipaje aflate în zonă s-au deplasat la locul incidentului, ceea ce a atras atenţia mai multor trecători, care s-au oprit să vadă ce se întâmplă. Femeia a fost amendată cu 2.490 de lei pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Ea a rămas și fără permisul de conducere timp de 30 de zile.
Ce spun oamenii legii
„O femeie de 33 de ani, din Arad, a fost sancţionată de poliţiştii Biroului Rutier pentru nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor şi refuz de legitimare. Femeia ar fi parcat pe trecerea pentru pietoni din faţa unei unităţi şcolare din municipiu şi ar fi refuzat să se pună în mişcare, la solicitarea echipajului de poliţie care se deplasa pe bulevardul General Dragalina.
Totodată, femeia ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte poliţiştilor documentele de identitate”, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Mădălin Herbei.
Scandal pe trecerea de pietoni
Recent, și un șofer din Ploiești a fost amendat cu aproape 2.500 de lei de polițiști. Bărbatul oprise neregulamentar pe o trecere de pietoni și s-a enervat când a aflat că va fi amendat. Şoferul a fost amendat pentru oprire neregulamentară, însă poliţiştii i-au mai dat o amendă în baza Legii nr.61/1991 pentru adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. În total, bărbatul are de plătit acum amenzi în valoare totală de 2.495 de lei.
„Acestuia i s-a adus la cunoştinţă faptul că va fi sancţionat contravenţional pentru oprire neregulamentară, moment în care a devenit recalcitrant, adresându-le expresii de natură a leza demnitatea umană a poliţiştilor, având un ton ridicat, deranjând astfel ordinea şi liniştea publică în zonă”, a transmis IPJ Prahova.