Ciclonul polar bagă elevii în vacanță forțată. Mai multe școli suspendă cursurile
- Ionel Sclavone
- 8 ianuarie 2024, 21:07
Mai multe școli din județele Iași și Neamț au anunțat că vor suspenda cursurile, marți, 9 ianuarie, din cauza vremii nefavorabile. Până la această oră, conform informațiilor oficiale, nu se vor ține cursuri la 30 de școli ieșene și la alte unități din județul Neamț.
Vremea rea a determinat autoritățile din județele Iași și Neamț să dispună suspendarea cursurilor în mai multe școli. Măsura va intra în vigoare marți, 9 ianuarie, având în vedere situația meteo.
Vremea rea bagă elevii în vacanță forțată
Locuitorii din mai multe județe sunt afectați de ciclonul polar care se manifestă în România. Din cauza viscolului și a ninsorilor abundente, cursurile școlare au fost suspendate la școli din județele Iași și Neamț. Autoritățile au decis să adopte această măsură pentru ziua de marți, 9 ianuarie până ce vrmea rea se va schimba.
Prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, a anunţat că se vor suspenda cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Orele pierdute urmează să fie recuperate ulterior. Potrivit sursei citate, decizia a fost luată de membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi întruniţi într-o şedinţă extraordinară.
Vremea rea a dus la închiderea școlilor, liceelor și grădinițelor de pe raza județului, pentru ziua de marți, 9 ianuarie. Județul Iași este sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol din data de 7 ianuarie, ora 18, până în data de 9 ianuarie, ora 10.
„Din păcate, meteorologii ne-au anunţat că ninsorile vor continua, iar zăpada va fi viscolită. În plus, temperaturile vor scădea şi mai mult. Urmează o perioadă geroasă. Am văzut ce s-a întâmplat astăzi când oraşul a fost paralizat în multe momente. Dacă pe străzile principale se circula cu greu, pe arterele secundare era aproape imposibil. Şi în judeţ au fost probleme, fiind afectate foarte multe persoane care fac naveta, inclusiv cadre didactice”, a declarat prefectul de Iași, despre vremea rea.
Decizie similară în județul vecin, Neamț
Vremea rea a dat de furcă și autorităților din județul Neamț. Acestea au decis, la fel ca și cele din Iași să suspende cursurile în mai multe școli. Cursurile vor fi suspendate în şase unităţi de învăţământ din cauza drumurilor înzăpezite, a informat prefectul Adrian-Vasile Niţă. Vor fi închise următoarele școli:
- Şcoala Gimnazială 1 Făurei;
- Şcoala Gimnazială Bahna;
- Şcoala Gimnazială Dulceşti;
- Şcoala Gimnazială Trifeşti;
- Şcoala Gimnazială „Nicolae Apostol” Ruginoasa;
- Şcoala Gimnazială „I.I.Mironescu” Tazlău.
Totodată, elevii care fac naveta din zonele cu probleme cauzate de zăpadă vor fi scutiţi să meargă la cursuri până când vremea rea se va liniști.
Vremea rea se manifestă în Moldova
Judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi sunt sub avertizare cod galben de ninsori, până marţi, 9 ianuarie, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, în această perioadă, va ninge moderat cantitativ şi se va depune un strat de zăpadă de peste 10-15 cm.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus unităţilor subordonate să ia măsuri pentru gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă. Potrivit sursei citate, la nevoie, în județele aflate sub incidența codurilor de vremea rea vor fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele de personal care să asigure intervenţia imediată.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că vremea rea va predomina în această perioadă. Marți, 9 ianuarie, vor fi temperaturi maxime preponderent negative. Acestea vor fi cuprinse, în general, între -8 și 0 grade. În noaptea de marți spre miercuri va fi ger în nord, centru și est, cu minime termice de până la -20 de grade.