„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au depistat un tânăr de 20 de ani (…) care conducea un autoturism pe raza localităţii Goleşti, prezentând pentru control un permis de conducere emis de autorităţile din Polonia, susceptibil a fi fals. Din verificări, s-a stabilit că cel în cauză nu figurează cu permis de conducere”, se arată într-un comunicat transmis marţi de IPJ Argeş.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Nu este singurul caz. Fotbalist de la FCSB prins cu permis fals

„La data de 22.02.2021, in jurul orei 17:25, pe A2, km 75, sensul Constanța către București, a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 165 km/h.

În autoturism se aflau două persoane, iar în urma stabilirii identității, conducătorului auto s-a stabilit că se numește Coman Florinel Teodor, de 22 ani, din municipiul Brăila, fotbalist. Acesta a prezentat la control un document asemănător unui permis de conducere internațional, fără a putea face dovada deținerii vreunui permis de conducere național.

Din verificări, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauza a fost intocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere, iar documentul prezentat la control a fost ridicat in vederea continuarii cercetarilor”, au transmis oamenii legii.