Mircea Lucescu spulberă toate speculațiile. Ce spune despre o posibilă colaborare cu Hagi

Mircea Lucescu spulberă toate speculațiile. Ce spune despre o posibilă colaborare cu HagiSursa Foto: Arhiva EVZ

Mircea Lucescu a decis să nu își mai continue mandatul la Dinamo Kiev. La echipa ucraineană mai avea contract până la finalul sezonului.

Mircea Lucescu, în vârstă de 78 de ani, a dezvăluit că a fost sunat de ”Rege” după plecarea de la formația ucraineană. Cu toate acestea, tehnicianul nu este convins că ar putea lucra alături de Hagi.

Mircea Lucescu, despre o posibilă colaborare cu Gică Hagi

Mircea Lucescu a povestit şi despre posibilitatea de a lucra cu Gică Hagi la Farul. Acesta a subliniat faptul că amândoi sunt două caractere puternice şi ar dori să ia deciziile la campioana României:

„M-a sunat Hagi. Ne-am adus aminte de nişte lucruri petrecute în cariera noastră. Dinu m-a impresionat, ce a spus în legătură cu mine şi cariera mea. Asta e nostalgia noastră. Şi Puiu Iordănescu, Andone, Lupescu…

N-am discutat cu Hagi de retragere, am vorbit de ce face el în momentul de faţă. Îl încurajez, şi lui îi e greu şi i-am spus să nu cedeze. E greu, nu e simplu, nu are susţinere.

Vreau să mă duc să văd ce a făcut acolo, nu am avut timp niciodată să merg la el. Acum o să vin acasă, la familie, la prieteni”, a spus Lucescu.

Mircea Lucescu şi Gică Hagi au colaborat de mai multe ori de-a lungul timpului. Situația de acum este, însă, diferită:

„Două săbii nu încap în aceeaşi teacă. Unul trebuie să ia deciziile. Gică Hagi îşi face meseria foarte bine. E mulţumit de ce face”, a declarat Lucescu, potrivit Fanatik.

Mircea Lucescu și Gică Hagi

Antrenorul român nu mai suportă să vadă stadioane goale și momente de reculegere

Rămas liber de contract, Mircea Lucescu este așteptat cu brațele deschise atât la Dinamo, cât și la Rapid, în Superliga. Antrenorul a reușit să facă istorie cu aceste două echipe. Întrebat despre posibilitatea de a lucra cu Gică Hagi, acesta a exclus din start posibilitatea:

„Fotbalul este o activitate pentru un singur om. Ceilalți nu pot decât să consilieze. Unul trebuie să ia deciziile. Partea finală a întregii activități este decizia. De-asta există manager în fotbalul englez. Gică își face foarte bine meseria, nu cred că mai are nevoie de altcineva lângă el”, a mai spus acesta.