Război în Israel, ziua 18. Antony Blinken: Statele Unite vor acţiona rapid şi „decisiv" în cazul oricărui atac

Război în Israel, ziua 18. Antony Blinken: Statele Unite vor acţiona rapid şi „decisiv" în cazul oricărui atac Sursa Foto: Arhiva EVZ

Război în Israel, ziua 18. Ofensiva în Gaza se amână, în vreme ce Hamas a mai eliberat doi ostatici care au fost preluați de Crucea Roșie. Este vorba despre două femei în vârstă. Pe de altă parte, Statele Unite sunt implicate, alături de Israel în pregătirea ofensivei din Gaza. Casa Albă a confirmat că mai mulți consilieri militari colaborează cu armata israeliană.

Update. Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat marţi Iranul, spunând că Statele Unite vor acţiona rapid şi "decisiv" în cazul oricărui atac, relatează AFP şi Reuters.

Blinken s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU pe fondul îngrijorărilor comunităţii internaţionale privind o posibilă extindere a războiului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, atrăgând gruparea şiită libaneză Hezbollah, susţinută de Teheran.

"Statele Unite nu caută un conflict cu Iranul. Nu vrem ca acest război să se extindă. Însă, dacă Iranul sau intermediarii săi atacă personalul american oriunde, nu faceţi greşeala: ne vom apăra poporul, ne vom apăra securitatea - în mod rapid şi decisiv", a spus Blinken în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cerem tuturor statelor membre să transmită un mesaj ferm şi unit oricărui actor statal sau non-statal care are în vedere să deschidă un alt front în acest conflict împotriva Israelului sau care ar putea viza partenerii Israelului, inclusiv Statele Unite: să nu facă asta. Nu aruncaţi combustibil pe foc", a mai spus Blinken.

Război în Israel, ziua 18

Organizația teroristă Hamas a eliberat două femei, dintre ostatici, invocând motive umanitare. Eliberarea ar fi avut loc în urma medierilor făcute de Qatar şi Egipt. Anunțul a fost făcut de Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al braţului armat al mişcării, pe canalul său de Telegram, relatează Reuters.

„Am decis să le eliberăm din motive umanitare şi din motive de sănătate precară... În ciuda acestui fapt, inamicul a refuzat să le primească vinerea trecută”, se arată în declaraţie.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a anunțat că a facilitat eliberarea celor două ostatice din Gaza, potrivit AFP. În urmă cu trei zile, Hamas a eliberat alte două femei, americane. Inițial s-a vorbit despre faptul că Hamas ar putea elibera 50 de ostatici cu dublă cetățenie. Aceștia urmau să fie predați Crucii Roșii.

Peste 220 de ostatici israelieni, străini sau cu dublă cetăţenie identificaţi de Israel au fost duşi în Gaza în timpul atacului sâneros din 7 octombrie.

Război în Israel. SUA au trimis consilieri militari

Statele Unite au trimis „mai mulți” consilieri militari în Israel. Armata israeliană se află în război cu Hamas, organizația teroristă palestiniană care a lansat o ofensivă pe 7 octombrie. Informația a fost confirmată de Casa Albă, potrivit AFP.

Acești consilieri au experiența „tipurilor de operațiuni pe care Israelul le desfășoară în prezent și pe care le-ar putea desfășura în viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby.

În acest context, Statele Unite se opun unei încetări a focului în Gaza, declarată de Israel. O astfel de măsură ar fi în avantajul organizației teroriste Hamas. Militanții săi ar avea timpul necesar să se regrupeze și să se reorganizeze. Statele Unite au reacționat într-un moment în care apelurile pentru un armistițiu umanitar sunt din ce în ce mai puternice, potrivit AFP. Acest război în Israel, ar trebui să continue, sunt de părere oficialii americani.

„Puteți înțelege foarte bine de ce această situație este intolerabilă pentru Israel, așa cum ar fi pentru orice țară care a suferit un atac terorist atât de brutal și care continuă să vadă amenințarea teroristă la granița sa”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Experții britanici au elucidat cauza exploziei de la spitalul din Gaza

Război în Israel. Guvernul britanic întărește concluzia conform căreia explozia de la spitalul Al-Alhi Arabi, din Gaza, a fost provocată de o rachetă Hamas. Premierul Rishi Sunak a declarat că explozia a fost „cauzată probabil de o rachetă trasă din Fâşia Gaza către Israel”. Concluzia se bazează pe „cunoştinţe aprofundate şi analiza experţilor noştri în informaţii clasificate”, a explicat premierul în Camera Comunelor.

Rishi Sunak s-a ferit să spună care este gruparea pe care Londra o consideră vinovată. Această versiune este confirmată, însă, de Sua, Canada și Franța.

Israelul a arătat că un tir eşuat de rachetă al mişcării Jihadul Islamic a cauzat explozia de la spital. Scenariul a fost confirmat de preşedintele american Joe Biden. El a explicat că datele sunt confirmate de spionajul american.