Postul Crăciunului 2023. Zilele cu dezlegare la pește

Postul Crăciunului 2023. Zilele cu dezlegare la peștePostul Crăciunului. Sursă: arhivă

Postul Crăciunului este considerat unul mult mai ușor decât cel al Sfintelor Paști. Conform rânduielii, postul de dinaintea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos durează mai puțin și are mai multe zile în care este îngăduit consumul de pește, untdelemn și vin.

Postul Crăciunului 2023 va începe peste câteva săptămâni. Astfel, credincioșii care țin această rânduială vor intra într-o perioadă de pregătire. La finalul celor 6 săptămâni are loc praznicul mare al Nașterii Domnului.

Postul Crăciunului 2023, zile cu dezlegare la pește

Postul Crăciunului 2023 începe pe data de 15 noiembrie. Acesta este considerat mult mai ușor decât cel care precede Învierea Domnului. De altfel, acest post este unul al bucurie, întru-cât la finalul lui, credincioșii sărbătoresc Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Înainte de începerea acestei rânduieli are loc lăsatul secului. În această zi, credincioșii se pot bucura din plin de bucate alese care conțin ingrediente de origine animală.  Ulterior, timp de 6 săptămâni, aceștia mai pot consuma în anumite zile, carne de pește.

Postul Crăciunului 2023 are dezlegare la pește în zilele următoare:

În 21 noiembrie, odată cu Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. De asemenea, joi, 23 noiembrie când este sărbătorit Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, Sfântul Ierarh Amfilohie, aceștia pot consuma carne de pește, untdelemn și vin.

Zile cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului 2023 sunt și cele de 25 noiembrie – Sfânta Muceniță Ecaterina și duminică, 26 noiembrie – Sfântul Stelian.

Potrivit calendarului ortodox, aceeași rânduială este urmată și pe 30 noiembrie de Sfântul Andrei, precum și pe 2 decembrie.

Credincioșii pot consuma carne de pește și duminică, 3 decembrie odată cu sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica.

De asemenea și pe 4 și 5 decembrie (Sfântul Nectarie) a fost rânduită dezlegarea la consumul acestor alimente.

Postul Crăciunului 2023

Sursa foto: Dreamstime

Dezlegare la pește va fi și pe 6 decembrie de Sfântul Nicolae, precum și pe 7, când este sărbătorită Sfânta Muceniță Filofteia. În postul Crăciunului 2023 se poate consuma carne de pește și în zilele de 9 și 10 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria, Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf.

Aproape de Nașterea Domnului, credincioșii au dezlegare în 12 și 16, 17 și 18 decembrie.

Importanța acestei rânduieli

Postul Crăciunului aduce aminte de viața ascetică a drepților din Vechiul Testament, înainte de venirea lui Mesia.  De asemenea, perioada face referire și la străduința lui Moise de pe Muntele Sinai. Sinodul de la Constantinopol a decis în anul 1166 ca durata acestei rânduieli să fie de 6 săptămâni.

Postul Crăciunului 2023, chemare la smerenie și rugăciune

Cei care aleg să țină această rânduială sunt chemați la rugăciune în toată perioada premergătoare praznicului. Astfel, postul Crăciunului nu este doar unul trupesc cu și sufletesc. Pe durata celor 6 săptămâni, credincioșii sunt îndrumați de biserică să se roage mai mult și să facă milostenie.

Ne puteți urmări și pe Google News