Urmează două minivacanţe pentru bugetari. Când vor avea liber

Urmează două minivacanţe pentru bugetari. Când vor avea liberSursa Foto: Arhiva EVZ

Suntem aproape de finalul anului 2023, dar bugetarii se vor mai putea bucura de două minivacanţe de câte 4 zile, în mai puțin de o lună.

Un an pli, de minivacanţe. 2023 a fost generos cu bugetarii, chiar dacă sărbătorile de iarnă nu au picat prea convenabil.

Două minivacanțe în mai puțin de o lună

Prima zi liberă este la sfârșitul lunii noiembrie. În ziua de 30 noiembrie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, iar ziua respectivă este considerată zi liberă legală. Ziua de 30 noiembrie cade într-o zi joi.

La fel și în 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Având în vedere faptul că această zi cade într-o vineri, românii se vor putea bucura de un weekend prelungit.

Grupate cele două zile libere consecutive aduc o minivacanță de 4 zile din 30 noiembrie și până în data de 3 decembrie.

Așa s-a întâmplat, de pildă, și de Sfânta Maria când românii au beneficiat tot de o minivacanță de 4 zile. 

Câte minivacanțe au avut românii în 2023?

Codul Muncii prevede cele 15 zile libere în care nu se lucrează în România, dintre care anul acesta au mai rămas patru zile libere: 

Prima zi liberă a fost chiar prima zi din an, adică 1 ianuarie,dar aceasta a căzut într-o duminică. A doua a fost luni 2 ianuarie, drept pentru care românii nu au putut beneficia de o minivacanță.

Următoarea a fost pe data de 24 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor României. Următoarea a fost pe data de 14 aprilie, în Vinerea Mare, după care s-a sărbătorit Paștele ortodox, două zile mai târziu, iar pe data de 17 aprilie s-a sărbătorit a doua zi de Paște.

A urmat 1 mai când se sărbătorește Ziua Internațională a Muncii și trei zile, libere în luna iunie, mai precis pe 1 iunie de Ziua Copilului și pe datele de patru și cinci, prima și a doua zi de Rusalii.

Următoarele minivacanţe sunt cele din 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, și 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, plus 1 decembrie, Ziua Marii Uniri Apoi vine, pe 25 decembrie, Crăciunul și ziua de 26 decembrie, când se sărbătorește a doua zi de Crăciun.

 

Ne puteți urmări și pe Google News