Uniunea Europeană, cel mai mare „donator" al Palestinei: Aproape 1,2 miliarde de euro în cinci ani

Uniunea Europeană, cel mai mare „donator" al Palestinei:  Aproape 1,2 miliarde de euro în cinci ani Sursa foto: Arhiva EVZ

Conflictul dintre Israel și Palestina escaladează pe măsură ce zilele trec și mulți ochi sunt îndreptați dincolo de granițele lor: în special asupra aliaților de ambele părți.

Uniunea Europeană este considerată un partener al Israelului, dar a devenit și un sprijin important prin ajutorul acordat palestinienilor. După controversele din ultimele ore, Bruxelles-ul a asigurat că ajutoarele umanitare vor continua să sosească în Gaza și Cisiordania, dar în același timp se va face o revizuire în ceea ce privește sprijinul pentru dezvoltare. "Nimic nu va fi suspendat până nu se va face revizuirea", afirmă surse din Executivul comunitar.

"Eu cred că angajamentul Uniunii față de Palestina este dincolo de orice îndoială, datele o indică", se limitează să comenteze sursele consultate de "20minutes", dar nu aprofundează cu privire la situația actuală pentru că, spun ele, momentul impune "să fii precaut" și "să aștepți". Totuși, UE este cel mai mare furnizor de ajutor extern pentru palestinieni. De asemenea, Uniunea pledează pentru o "soluție negociată". Eforturile UE vizează să promoveze "un control mai mare, autonomie și capacitate de responsabilitate palestiniană în pregătirea viitorului statut ca ţară", rezumă Comisia în acest sens, scrie 20minutos.es.

Uniunea Europeană. Sprijinul pentru Palestina s-a bazat pe cinci piloni

Deocamdată, alocarea financiară multianuală pentru Palestina în cadrul NDICI (Neighbourhood, Development and International Cooperation Instrument), care este instrumentul de care dispune UE în materie de cooperare, pentru perioada 2021-2024 se ridică la 1.177 milioane de euro. Sunt cele mai recente date disponibile. De asemenea, de ani de zile, sprijinul pentru Palestina s-a bazat pe cinci piloni, care sunt Democrația, Statul de Drept și Drepturile Omului; Reforma Guvernanței, Consolidarea Fiscală și Politică; Furnizarea de Servicii Durabile; Schimbările Climatice, Accesul la Servicii Autosuficiente de Apă și Energie; Dezvoltare Economică Durabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News
Atac armat în centrul Ierusalimului. Mai multe persoane au fost rănite

Sursa foto: Arhiva EVZ

În general, Uniunea Europeană unifică subvențiile, finanțările mixte și creditele. Acestea din urmă, de fapt, sunt supuse unor reguli și reglementări specifice, cum ar fi Mandatul de împrumuturi străine al Băncii Europene de Investiții (BEI), care va permite UE să "promoveze în mod strategic investițiile publice și private", după cum explică Comisia. În plus, confirmă că există "instrumente de monitorizare în toate cazurile" pentru a dovedi că "se face o utilizare adecvată a ajutorului".

"Unde se duc banii"

Aceste îndoieli sunt cele întreținute de comisarul de vecinătate, Oliver Varhelyi. Sau chiar de către guvernul Israelului. Acest lucru a fost exprimat marți de ambasadorul țării în Spania. Rodica Radian-Gordon vrea ca UE să examineze "unde se duc banii", mai ales pentru a ști, spune ea, dacă finanțează mișcări precum Hamas. "Avem dovezi că acești bani ajută la finanțarea actelor teroriste", a spus dna Gordon, punând chiar la îndoială unele ONG-uri care primesc aceste fonduri.

Sosirea fondurilor pentru Palestina are loc prin trei canale diferite: finanțare directă, sprijin pentru refugiați și ajutor pentru dezvoltare. UE ajută Autoritatea Palestiniană să facă față cheltuielilor curente contribuind la salariile și pensiile mai multor oficiali din Cisiordania. De asemenea, oferă asistență celor mai vulnerabile familii palestiniene și ajută la plata trimiterilor medicale la spitalele din Ierusalimul de Est.

Uniunea Europeană a acordat în mod excepțional o sumă suplimentară

Acest sprijin este canalizat prin instrumentul PEGASE (Mécanisme Palestino-européen de Gestion de l'Aide Socio-économique, denumirea în franceză). Acesta este însoțit de un dialog politic care vizează încurajarea reformelor, inclusiv un cadru bazat pe stimulente care leagă o parte din acest sprijin de reformele din sectoarele cheie.

În 2022, contribuția totală a UE la PEGASE se ridică la 145,35 de milioane de euro, din care 55 de milioane de euro sunt destinate salariilor și pensiilor, 13 milioane de euro pentru sprijinirea spitalelor din Ierusalimul de Est și 50 de milioane de euro pentru sprijinirea veniturilor celor mai vulnerabile gospodării (inclusiv alte 10 milioane de la Instrumentul pentru ajutor alimentar și reziliență), după cum se reflectă în datele Comisiei. Având în vedere nevoile care decurg din pandemie, UE a acordat în mod excepțional o sumă suplimentară de 20 de milioane de euro pentru a contribui la achiziționarea de vaccinuri împotriva acestei boli, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Contribuția UE este oferită prin intermediul Națiunilor Unite

În ceea ce privește ajutorul acordat refugiaților palestinieni, contribuția UE este oferită prin intermediul Națiunilor Unite, în special ca parte a UNRWA. Dacă se adaugă 2018, 2019, 2020 și 2021, contribuția a fost de 487,6 milioane de euro, inclusiv contribuții la bugetul programului, contribuții la Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană, ajutorul umanitar din partea UE, programul de securitate alimentară în cadrul cadrul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare și al Instrumentului de contribuție la stabilitate și pace.

Potrivit Executivului comunitar, în 2022, contribuția UE la UNRWA s-a ridicat la 97 de milioane de euro, inclusiv 15 milioane de euro din mecanismul alimentației și rezilienței. UE a plătit deja 82 de milioane de euro în sprijinul bugetului programului agenției în 2023.

Proiectele din Ierusalimul de Est

Al treilea segment este ajutorul pentru dezvoltare, care este ceea ce ar putea fi gândit având în vedere ultimele mișcări ale Comisiei și așteptând ceea ce decide Consiliul. Aceste programe se concentrează pe crearea de locuri de muncă și accesul la apă și energie. De asemenea, este folosit pentru a sprijini cooperarea dintre Israel și Palestina, în special în materie de energie și apă. Obiectivul este ca întreaga populație să aibă acces la serviciile esențiale. Tot sub această umbrelă, 12 milioane de euro sunt alocate în fiecare an proiectelor din Ierusalimul de Est, ceea ce reprezintă "o prioritate cheie pentru menținerea în viață a soluției negociate cu două state", explică concluziile Consiliului din 2014 cu privire la această problemă.

Pe de altă parte, Palestina este un beneficiar al Inițiativei Europene de Consolidare a Păcii împreună cu Israelul și Iordania și, odată cu aceasta, 5 milioane de euro sunt canalizați anual către organizațiile societății civile. De asemenea, Palestina primește sprijin din partea UE, inclusiv prin programul Erasmus: peste 2.475 de studenți, profesori și personalul universitar palestinieni au călătorit în Europa și până la 1.240 de omologi europeni au călătorit în Palestina între 2015 și 2020.

În 2022, în cadrul primei cereri de propuneri a noului Erasmus+, au fost alocate 307 de burse pentru studenții palestinieni și personalul din învățământul superior pentru a călători în UE, în timp ce 134 de burse au fost alocate omologilor lor europeni pentru a călători în Palestina. (Traducerea - Rador)