Explozia de la Crevedia. Încă 30 de zile de arest pentru patronii stației GPL

Explozia de la Crevedia. Încă 30 de zile de arest pentru patronii stației GPLExploziile de la stația GPL din Crevedia / Sursă foto: Arhivă Evz

Patronii stației GPL din Crevedia vor mai sta încă 30 de zile în arest preventiv.

Patronii stației GPL din Crevedia rămân după gratii. Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5 a dispus joi prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv pentru patronii staţiei GPL din Crevedia. Este vorba de Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Decizia nu este definitivă, scrie Agerpres.

De ce sunt învinuți patronii stației de la Crevedia

În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut: „Inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL.

Toate au fost efectuate în scop pecuniar. Au fost sfidate deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere. Au fost abdicate în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi''.

Potrivit procurorilor, faptele menţionate au avut consecinţe grave. Decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56, şase case distruse total, 83 de case distruse parţial. Au fost și alte distrugeri materiale semnificative. Autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.

''Din cercetările efectuate rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane'', arată sursa citată.

Sursa: EVZ

90 de persoane audiate

Până în acest moment, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni. Aceștia au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale în urma producerii exploziilor de la staţia GPL din Crevedia. Dintre aceştia, 81 s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.

Patronii stației, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost arestaţi preventiv pe 6 septembrie. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL. Firma deţine staţia GPL de la Crevedia. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisterne. Sau de la cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008. Are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt. Principalul obiect de activitate este reprezentat de "comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate" (cod CAEN 4778). Oar ar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", "comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate" şi "transporturi rutiere de mărfuri".

Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL . Pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.