Ilie Năstase îi arată cu degetul pe vinovații pentru situația Simonei Halep

Ilie Năstase îi arată cu degetul pe vinovații pentru situația Simonei HalepIlie Năstase şi Simona Halep. Sursa foto: EVZ

Ilie Năstase a aflat cine este vinovat pentru situația Simonei Halep. Fostul jucător de tenis a declarat că nu este normal ca românca să tot fie amânată și să nu fie lăsată să își continue cariera.

Ilie Năstase a aflat cine este vinovat pentru situația Simonei Halep. Ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la un control efectuat la US Open 2022 și a fost suspendată provizoriu din circuitul WTA. Aceasta încă nu a primit un verdict, iar fostul jucător de tenis consideră că avocații au profitat de ghinionul ei.

Ilie Năstase dă vina pe avocați

Ilie Năstase a mai spus că avocații trebuiau să fie mai agresivi și să nu renunțe. Simona Halep a fost susținută și de alți oameni din lumea tenisului, dar fără rezultat.

„Câţi ştiţi voi, ştiu şi eu. Nu mi se pare normală această amânare. Şi mie mi s-a întâmplat treaba asta, cu Serena, dar a doua zi eu şi cu Ţiriac ne-am suit în avion şi am fost la Londra. Cred că de data asta avocaţii au lungit-o puţin. Nu am de unde să ştiu dacă anul viitor va fi pe teren sau nu, de vreme ce nu ştim dacă va fi pedepsită sau nu”, a spus Ilie Năstase, potrivit Agerpres.

Simona Halep, tenis, jucătoare de tenis

Simona Halep nu scapă de suspendare / Sursă foto: arhiva EVZ

Simona Halep, la capătul puterilor

Simona Halep nu consideră că este vina avocaților, chiar dacă n-a primit încă un verdict. Aceasta a mai spus că este foarte dezamăgită și că de luni întregi nu știe ce va face cu viitorul ei. Jucătoarea de tenis a declarat că s-a antrenat din greu și că a încercat de nenumărate ori să își facă dreptate.

„A fost un caz destul de dificil. Acolo, la audieri, echipa mea a fost extraordinară împreună cu toți experții pe care i-am avut. Avocații, de asemenea, a fost și Bogdan Stoica, avocatul din România, împreună cu Howard (n.r. Jacobs) din America. Au fost puternici și apărarea mea a fost foarte bună. Adevărul, întotdeauna este mai ușor când spui adevărul și am simțit că totul o să fie bine.

Mă așteptam să primesc decizia mult mai repede. Din câte știu eu în regulament sunt trei săptămâni. Deja se fac două luni și nu am primit absolut nicio știre despre decizie. M-am antrenat din greu, am și postat pe rețelele media pentru că am vrut să împărtășesc cu fanii mei treaba aceasta, că sunt motivată și că-mi doresc să revin pe teren cât mai repede.

Am primit o veste de la avocatul meu că până la final de august nu o să am nicio decizie. Sunt foarte dezamăgită de acest lucru. Este aproape imposibil să stai să aștepți atât de mult pentru o decizie, dar așa cum am spus nu am ce să fac prea multe și va trebui să aștept”, spunea Simona Halep la finalul lunii august.