O legendă a fotbalului s-a stins. Fostul portar Jan Jongbloed a murit la 82 de ani

O legendă a fotbalului s-a stins. Fostul portar Jan Jongbloed a murit la 82 de aniDoliu. Sursa foto: EVZ

O legendă a fotbalului din Olanda, autor al unui record pe teren, a murit la vârsta de 82 de ani. Fostul portar Jan Jongbloed a jucat pentru Portocala Mecanică, alături de Johan Cruyff cele două finale mondiale consecutive, din 1974 și 1978, pierdute în fața Germaniei și Argentinei.

O legendă a fotbalului din Olanda a murit. Portarul finalistei campionatelor mondiale din 1974 și 1978, Jan Jongbloed, avea 82 de ani. Născut în Amsterdam, în 1940, sub ocupația nazistă, el a început să joace fotbal în anul 1959, la echipa de club DWS din Amsterdam. Ulterior, aceasta avea să-și schimbe numele în FC Amsterdam.

Decesul fostului portar, Jan Jongbloeda, al „Portocalei mecanice” care a jucat două finale consecutive ale Cupei Mondiale a fost anunțat de Federația olandeză de fotbal, potrivit AP. Jan Jongbloeda este considerat o legendă a fotbalului olandez, mai ales că deține și un record inedit.

O legendă a fotbalului, Jongbloed alături de Cruyff

Johan Cruyff și Jan Jongbloed Sursa foto: Federația Olandeză de Fotbal

Jongbloed a jucat 683 de minute în meciuri internaționale fără să primească gol.

Portarul a apărat de 24 de ori poarta echipei naționale a Olandei. De multe ori a făcut-o fără să poarte mănuși. De altfel, a fost apreciat pentru controlul său asupra mingii. Portarul olandez s-a făcut remarcat și pentru stilul elegant de joc, creativitate și pasele precise către coechipieri.

Toate acestea l-au transformat în o legendă a fotbalului și un model pentru portarii din prezent.

O legendă a fotbalului, Jan Jongbloed

Sursa foto: Wikipedia

O legendă a fotbalului s-a stins din viață

În cariera sa, Jan Jongbloed a jucat cea mai mare parte, ca portar profesionist, pentru clubul DWS din Amsterdam (FC Amsterdam). Ulterior a mai trecut și pe la alte echipe. A mai jucat pentru Roda JC Kerkrade și Go Ahead Eagles. S-a retras târziu, comparativ cu alți jucători de nivelul său, la vârsta de 45 de ani.

A fost cooptat în echipa națională a Olandei, așa cum spuneam mai sus. Jan Jongbloed a făcut parte din faimoasa „Portocală mecanică” din anii 70, condusă tot de o legendă a fotbalului, Johan Cruyff. Echipa Olandei era considerată printre cele mai bune de lume, la momentul respectiv. În ciuda jucătorilor săi valoroși, Portocala Mecanică a ratat de două ori, consecutiv, finala Cupei Mondiale.

Prima oară s-a întâmplat în 1974, când Olanda a pierdut în fața Germaniei de Vest. Scorul finalei a fost 2-1. Patru ani mai târziu, în Argentina, Olanda cu Jan Jongbloed și Johan Cruyff, pierdea o a doua finală. De această dată în fața Argentinei lui Mario Kempes. Scorul finalei a fost 3-1 în favoarea țării gazdă.

Ne puteți urmări și pe Google News