Unele infrastructuri nu sunt potrivite pentru tine, îți este greu să accepți reguli prea stricte, deși ești disciplinat. Conjunctura îți propune să-ți adaptezi mediul la propria natură, vei avea, astfel, o adevărată adaptare la mediul tău.

30 august

 

 

 

Pe 30 august s-au născut Mary Shelley, Ernest Rutherford, Jacubus Henricus van Hoff, Cameron Diaz, John Gunther, Alexandru Mustăţea, Ştefan Caban, Victor-Emanuel Sahini.

 

În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Varlaam și Ioan de la Secu, niște români. Nimic în ”Kalendar”.

 

"Evenimentul Zilei" din 30 august 1963 a fost stabilirea unei linii telefonice directe, "Red Line", telefonul roşu, între Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy şi Primul secretar al PCUS, Primul Ministru al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov. Aceasta linie telefonică, superprotejată şi extrem de sigură, cu doar "doi abonaţi" a fost stabilită ca să se evite un dezastru nuclear accidental. Sursă ”Book of Days” pagina 429.

 

Banc, sau adevar, iată stenograma unei convorbiri din luna septembrie 1963. De fapt, este o scenetă a lui Mel Brooks: "ţîr,ţîr,ţîr,"  "Alio!"  "Nikita, tu eşti?"   "Da' cine dracu vrei să fie la telefonul ăsta, Doamne, iartă-mă. Ştii cât e ceasul la Moscova? Ora doua noaptea!"  "E serios! Computerele noastre arată ca acum zece minute de pe teritoriul URSS au fost lansate trei mii de rachete balistice!" Tăcere. "Uite, John, eu am băut vodcă, nu tu, lasă-mă să dorm. Nu avem trei mii de rachete nucleare! Dacă aveam, acum eram în America şi băteam cu pantoful în Liberty Bell!" "Treceţi la DEFCON 5 şi daţi-i pe tâmpiţii ăia de la computere afară!" "Ce ai spus, John?" "Nimic, mulţumesc, trimite-mi şi mie un kil de caviar Beluga din ăla mare şi nişte vodcă din satul tău! Şi scuză-mă, somn uşor!" "Pentru nimic, mâine ai ce doreşti!"

 

Dacă credeţi că şefii marilor state află din ziare ce se întâmplă, ca miniştrii din România, atunci aveţi o problemă!

Stephen Case este istoric al științei la Olivet Nazarene University din Illinois și director al programului de cursuri universitare. Cea mai recentă carte a sa este Making Stars Physical: The Astronomy of Sir John Herschel (2018) și este co-editor al viitoarei „Cambridge Companion to John Herschel”. A scris un eseu pe care l-am adaptat la convingerile mele. Eseul a apărut în mai multe open source dar și în Psyche, Aeon sau Sapho Club. Iată:

 

Conceptul creștin de rai, atât de familiar astăzi din reprezentările populare ale norilor și al îngerilor cu aureolă, a fost o explicație – una care a apărut pe măsură ce primii creștini și-au interpretat scrierile religioase în contextul culturii grecești în care a crescut mișcarea lor. Scriitorii creștini au combinat ideile lui Platon despre ascensiunea sufletului pe cer, la moarte, cu înțelegerea lui Aristotel a structurii universului, o combinație care le-a permis să aplice un cadru cosmologic la termeni precum „raiul cerurilor”, precum și ascensiunile descrise, în Noul Testament, atât a lui Isus cât şi a lui Pavel.

Până în Evul Mediu, oricine a rostit cuvintele „Tatăl nostru, care ești în ceruri...” avea o înțelegere spațială clară a locului în care se afla cerul: Dumnezeu locuia în al treilea cer, deasupra cerului văzduhului și al stelelor. Acest al treilea cer, empireanul, a devenit un articol de credință creștină – până când noua cosmologie a lui Copernic și Galileo a plasat Soarele mai degrabă, decât Pământul, în centrul universului. Această transformare de la un univers centrat pe Pământ într-un univers centrat pe Soare nu a înlocuit pur și simplu Pământul; a îndepărtat raiul ca loc în cosmos.

Primele idei despre rai care apar în Biblie sunt în concordanță cu cultura mediteraneană de est: oamenii locuiau la nivelul de mijloc al unui univers plat, cu trei etaje. Lumea de jos este locul morților, iar cerurile de sus sunt locul lui Dumnezeu, sau al zeilor. Chiar și cu accentul său unic pe monoteism, Vechiul Testament a menținut indicii ale unui panteon ceresc în descrierile „oștii cerurilor” și limbajul despre Dumnezeu ține sfatul între zei, sau stele. Oamenii s-au aventurat în aceste tărâmuri cerești doar rar. Enoh, un strămoș al lui Noe descris în cartea Genezei (scrisă în jurul anului 1000 înainte de Hristos) s-a spus că a fost „luat” de Dumnezeu, adesea interpretat ca însemnând că a mers direct în cer; iar profetul Ilie, în cartea Regilor din Vechiul Testament, a fost descris ca urcând la cer într-un car de foc în aproximativ secolul al IX-lea înainte de Hristos. Dar ambele au fost notate ca excepții. Cerurile nu erau destinația celor care duceau o viață virtuoasă. Bine sau rău, morții locuiau în Sheol, lumea de mijloc.

Ideea de ascensiune la cer după moarte a fost mai comună printre filozofii greci, precum Platon. În gândirea platoniciană, sufletele omenești au venit inițial din stele și au urcat din nou la ele după moarte. Cerurile vizibile, cu mișcările lor neîncetate, regulate și uniforme, erau separate de regiunile de schimbare fizică și dezintegrare, de dedesubt, pe Pământ. Pentru Platon, cerurile și mișcările lor au oferit modelul pentru mișcarea ideală și ordonată a gândirii raționale. Studierea astronomiei a fost o modalitate prin care sufletul uman se reorienta spre raționalitatea pură a cerului și se pregătește pentru întoarcerea acolo după moarte.

Aristotel, un student al lui Platon, a ajutat la oficializarea diviziunii lui Platon între Pământ și ceruri. Universul pe care Aristotel l-a conturat în scrierile sale era centrat pe Pământ, cu cele patru elemente terestre – pământ, apă, foc și aer – umplând regiunile de sub Lună. Cerurile erau compuse dintr-un al cincilea element, eterul. Această împărțire a substanței a explicat de ce regiunile terestre erau imperfecte și supuse decăderii, în timp ce cerurile erau eterne și neschimbate. În ceruri, șapte obiecte rătăcitoare (cele cinci planete vizibile, plus Soarele și Luna) aveau fiecare mișcare proprie, dar stelele se mișcau împreună, ca și cum ar fi încorporate într-o sferă. Această sferă a stelelor fixe a devenit granița exterioară a universului centrat pe Pământ și a fost esențială pentru eventualele credințe despre locația cerului creștin.

Pentru Aristotel, regiunea dincolo de stelele fixe era doar o potențialitate non-fizică, definită de „nici loc, nici vid, nici timp”. Acesta poate fi motivul pentru care filozofii au continuat să plaseze tărâmul morților în interiorul, nu dincolo de cerul înstelat. Cicero, filozoful și politicianul roman, de exemplu, a articulat un rai platonic în lucrarea sa Despre republică , în care personajul Scipio visează la viața de apoi:

Cât timp vor rămâne gândurile tale fixate pe pământul de jos? Nu vezi în ce regiuni înalte ai intrat? Acestea sunt cele nouă cercuri, sau mai degrabă sfere, prin care întregul este unit? Unul dintre ele, cel mai exterior, este cel al cerului; ea conține tot restul și este el însuși Dumnezeul suprem, ținând și îmbrățișând în sine toate celelalte sfere... sub Lună nu există nimic în afară de ceea ce este muritor și sortit decăderii, cu excepția sufletelor date rasei umane prin daruri, a zeilor.

Primii creștini, încercând să dea sens relatărilor despre viața lui Isus din Nazaret și scrierile primilor săi discipoli din secolul I, și-au formulat părerile despre viața de apoi în acest context filozofic grec și roman. Platon a oferit ideea că sufletele se înalță la cer, dar textele care aveau să devină scripturile creștine (Noul Testament) au subliniat o înviere fizică, trupească – cel mai important în afirmația lor că fondatorul creștinismului a fost el însuși înviat în trup și s-a înălțat fizic la cer.

Dacă Isus ar locui în rai, cu textele Noului Testament indicând că urmașii săi i se vor alătura acolo, speranța radicală a creștinismului nu avea nevoie de un tărâm platonic al gândirii raționale, ci de un loc fizic – un rai material. Viziunea lui Aristotel asupra universului, cu sfera sa cea mai exterioară a stelelor, le-a oferit creștinilor cadrul conceptual pentru a localiza raiul pe o hartă.

Cu toate acestea, relatarea despre creație din Geneza introduce confuzie, deoarece vorbește despre cer în două moduri diferite. În primul rând, îl descrie pe Dumnezeu care a creat cerurile și Pământul. Dar apoi continuă să descrie pe Dumnezeu creând un „firmament” prin împărțirea apelor de jos de apele de sus. Reconcilierea discrepanței a fost făcută de Vasile din Cezareea, scriitorul și episcopul Capadocian din secolul al IV-lea . Primul dintre aceste ceruri a fost raiul înstelat și locuința morților virtuoși, a explicat Vasile, în timp ce al doilea era doar cerul aerisit, sau cerul, pur și simplu.

Argumentele lui Vasile cel Mare au împins raiul de la nori la stele, dar ultimul pas în inventarea raiului a mers și mai departe, plasând raiul creștin într-o locație dincolo de stele. Din nou, precedentul nu a venit din scripturi sau teologie, ci de la scriitori necreștini – în acest caz, Martianus Capella, autorul roman din secolul al V-lea. În lucrarea sa On the Marriage of Philology and Mercury , Capella a descris un „tărâm empirean al înțelegerii pure” dincolo de stele. Din secolul al VII-lea, scriitori creștini precum Isidor din Sevilla și Beda au preluat această idee și, până în secolul al XII-lea, identificarea raiului creștin cu empireanul (din cuvântul grecesc pentru „foc”) a fost cimentată.

Glossa ordinaria, o colecție medievală de comentarii despre Biblie, a identificat acest al treilea cer, cerul empirean, cu tărâmul creat pentru prima dată de Dumnezeu în relatarea Genezei: „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul”.

Introducerea empireanului în cosmologia creștină a fost articularea finală a cerului ca locație specifică în universul aristotelic. Împărțirea cosmosului în regiuni terestre (supuse schimbării, morții și decăderii) și regiuni cerești (perfecte și eterne) se alinia deja bine cu ideile teologice despre o lume căzută dedesubt și un Dumnezeu perfect deasupra. Susținea o vedere triplă a cerului – aerisită, înstelată și empireană – care părea să aibă și o bază biblică. Un cer empirean dincolo de cerul aerului și cerul stelelor a fost evident „raiul cerurilor” din Vechiul Testament. Se potrivea și cu pasaje din Noul Testament care se referă la cer. De exemplu, după Înviere, se spunea că Hristos se ridică într-un loc „mai presus de toate cerurile”; apostolul Pavel a scris despre a fi prins în „al treilea cer”.

În această cosmologie creștină, primul rai a fost cerul aerului, care se întindea de la suprafața Pământului până unde Luna separa tărâmurile terestru și celest. Deasupra cerului aerisit se afla al doilea cer – cerul înstelat sau ceresc – care se întindea de la Lună până la sfera stelelor, granița universului vizibil. Dincolo de acesta era cerul empirean, care a fost identificat ca locuința lui Dumnezeu, a sfinților și a îngerilor. Într-adevăr, în anii 1240, autoritățile ecleziastice din Paris au precizat că era teologic eronat să se localizeze pe Sfânta Fecioară Maria sau pe sfinți în orice rai, cu excepția empireanului. Alții spuneau că a nega existența empireanului înseamnă a nega fundamentele creștinismului. Până în secolul al XIII-lea,marii teologi ai Europei medievale, inclusiv Albertus Magnus, Bonaventura, Toma d'Aquino şi Duns Scotus, au îmbrăţişat conceptul.

Faptul că cerul empirean era inobservabil nu era o problemă, deoarece existența lui devenise o chestiune de credință. Campanus din Novara, astronomul din secolul al XIII-lea și contemporan cu Aquino, a recunoscut că nu putem ști prin argumente raționale dacă există ceva dincolo de sfera stelelor, dar că „suntem informați prin credință și în acord cu sfântul Învățători ai Bisericii, mărturisim cu evlavie că, dincolo de el, se află cerul empirean în care se află locuința spiritelor bune”. Aquinas a recunoscut același lucru: empireanul nu putea fi argumentat prin vedere sau mișcare, ca cerurile cerești, ci mai degrabă era „ținut de autoritate”.

Cerul empirean, ca locuință a lui Dumnezeu și a sfinților, a devenit o fațetă semnificativă a lumii creștine. A fost o temă comună în artă, iar Dante Aligheri a întrezărit-o în punctul culminant al Divinei Comedie ( circa 1308-21) după ce a fost condus din centrul cosmosului prin cerurile de jos. Teologii au speculat cu privire la modul în care corpurile ar putea locui în empirean, dacă acesta s-a extins la infinit și dacă a fost creat de Dumnezeu, sau a preexistat Dumnezeu și a oferit locația actelor creatoare ale lui Dumnezeu. Dacă l-ai fi întrebat pe un creștin din Evul Mediu înainte de vremea lui Galileo unde este cerul menționat de două ori în rugăciunea Domnului, ar fi îndreptat în sus, spre cerul empirean nevăzut dincolo de cer .

Pentru aceşti observatori, a privi în cerul nopţii nu însemna să privească într-un abis infinit; privea în sus spre un edificiu de o întindere vastă, dar limitată, dincolo de care se afla locuința promisă a morților creștini. După cum spune CS Lewis:

[A] privi cerul nopții cu ochi moderni este ca și cum ai privi o mare care se stinge în ceață sau a te uita în jur într-o pădure fără urme – copaci pentru totdeauna și fără orizont. A privi în sus la universul medieval falnic este mult mai mult ca a privi o clădire grozavă. „Spațiul” astronomiei moderne poate stârni teroare, sau nedumerire sau reverie vagă; [dar] sferele vechii [astronomii] ne prezintă un obiect în care mintea se poate odihni, copleșitoare în măreția sa, dar satisfăcătoare în armonia sa.

Înțelegerea modului în care teologia a reprezentat locația în acest cosmos centrat pe Pământ oferă o idee de ce tranziția la unul centrat pe Soare a fost atât de perturbatoare. Odată cu acceptarea noii viziuni a lui Copernic asupra universului, Pământul a fost detronat dintr-o poziție de „privilegiu” în centrul universului, dar, mai mult decât atât, cerul însuși a fost dislocat – sau, mai degrabă, s-a demonstrat că nu are deloc locație. Observațiile telescopice din timpul lui Galileo au indicat că stelele erau împrăștiate într-un spațiu nelimitat, nu plasate pe o sferă care înconjura Pământul. Cerurile cerești nu erau închise și nu exista o limită a universului dincolo de care să poată fi plasat empireanul.

În secolul al XVI-lea, mulți astronomi care au acceptat noua viziune a lui Copernic asupra universului au susținut totuși ideea unui rai creștin. Johannes Kepler credea că stelele sunt aranjate sferic în jurul Soarelui, lăsând loc pentru empireanul de dincolo. Philip Lansbergen a susținut că stelele erau armatele lui Dumnezeu în „curtea” cerului și că empireanul era încă al treilea cer nevăzut. Thomas Digges, unul dintre primii susținători ai sistemului copernican din Anglia, a făcut din tărâmul înstelat infinit în sine „curtea îngerilor cerești... și... locuința celor aleși”.

Otto von Guericke (1602-1686), un inventator și filosof al naturii german, a rezumat ideile în schimbare despre cosmos în 1672, notând:

Sunt atât de multe și atât de diferite opinii încât nu există o modalitate corectă de a le concilia. Unii ar crede că [stelele] sunt mărginite de cerul cel mai exterior... unii spun că sunt mărginite de Apele supracereşti; unii spun că sunt mărginiți de Raiul Empyrean; unele printr-o pluralitate de Lumi, altele prin Spațiul Imaginar; unii de Nimic și alții de un Vid.

Până în secolul al XVII-lea, în urma revelațiilor telescopului, consensul asupra locației cerului a dispărut. Noua astronomie a lui Copernic și Galileo a fracturat în cele din urmă ideile despre cerul empirean și a dat naștere unor presupuneri foarte diferite cu privire la locația sau chiar existența lui. În cele din urmă, pe măsură ce s-a dezvoltat o înțelegere mai detaliată a tărâmurilor înstelate, cerul empirean a fost deplasat complet. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, un dicționar catolic de teologie ar putea respinge speculațiile despre locația fizică a raiului: „Ar trebui să fie obiectul dorințelor noastre și al speranțelor noastre și nu al speculațiilor noastre”. Cerul aerisit a devenit atmosfera – un termen inventat pentru prima dată de către astronomii din secolele al XV-lea și  al XVII-lea ; cerul ceresc a devenit spațiu, iar cerul empirean – „raiul cerurilor” și locuința lui Dumnezeu – a dispărut din univers.

În The Celestial Worlds Discover'd (1698), astronomul Christiaan Huygens a scris despre locuitorii planetelor, speculând despre aspectul, natura și științe ale acestora. Universul, Huygens era sigur că „este extins infinit”, dar este plin de planete locuite:

Ce Schemă minunată și uimitoare avem aici a magnificei vaste a Universului! Atâția Sori, atâtea Pământuri și fiecare dintre ei adăpostit cu atâtea Ierburi, Copaci și Animale și împodobit cu atâtea Mări și Munți!

Raiul dispăruse din univers, înlocuit cu ceva mult mai apropiat de o viziune science-fiction a spațiului cosmic.

Privită dintr-o perspectivă, dislocarea cerului empirean din universul fizic este pur și simplu un exemplu al progresului științei care dezmembră credința religioasă. Dar credința este rareori statică, iar relația dintre știință și credință este una de dialog la fel de des ca și de conflict. Ideile despre raiul creștin au fost construite în dialog cu cunoașterea contemporană a lumii – la acea vreme, ideile aristotelice despre universul fizic. Când această viziune asupra naturii s-a dovedit a fi incorectă, ideile despre cer au fost modificate în consecință.

Astronomia i-a forțat pe gânditorii creștini să admită că cerul empirean nu a fost niciodată un principiu central al credinței lor și să se întoarcă la ceea ce teologii contemporani precum NT Wrightluați în considerare o viziune mai apropiată de creștinismul original: mântuirea nu ca o evadare către un rai dincolo de univers, ci o speranță străină, mai radicală, de reînnoire și re-creare a acestuia. Un cer empirean nu era mai esențial pentru creștinism, s-a dovedit, decât un Pământ nemișcat – în ciuda scripturilor care păreau să susțină ambele.

Astrologia cunoștea că Pământul este rotund și se învârtește în jurul Soarelei, cam din secolul II înainte de Hristos, din lucrările lui Hipparchus din Niceea. Astrologia nu avea nimic de demonstrat sau de negat pentru că se baza pe o filozofie astrală cu trei mii de ani mai veche decât creștinismul. Totuși, astrologia a suferit o creștinare, culminând cu astrologia creștină, opera capitală a cardinalului Pierre d’Ailly, de la începutul secolului XV. Astrologia cabalistică lucrează cu mai multe sfere ale cerurilor și cu spirite, sau îngeri – nimic de obiectat, de gustibus!

Mai ales știind că, mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

HOROSCOP   30 august 2023

 

BERBEC   S-ar putea să te comporți puțin brusc, iar asta îi încurcă pe cei din jurul tău. Dacă te simți instabil, încearcă să te eliberezi de obligațiile tale. Un mic moment de libertate îți poate face bine. Câteva schimbări binevenite interferează cu ziua ta, primești niște știri pe care le așteptai de câteva zile și lucrurile se lămuresc. În schimb, nu ignora convențiile, continuă să urmezi regulile stabilite și păstrează controlul situației.

 

TAUR     Îți este greu să-ți schimbi obiceiurile, dar Luna te împinge spre inovație, este o modalitate de a evolua fără a te îndepărta de la linia ta de conduită. Mintea ta calmă și liniștită te face să nu fii prea vorbăreț, exteriorizarea nu este atât de ușoară. Dragostea și mâncarea bună te atrag, latura ta conservatoare, cu picioarele pe pământ, este cea care strălucește, totuși pari mai puțin înclinat către hedonism. Te simți nervos, poate chiar furios, iar constrângerile sunt presante. Dacă refuzi politica „totul sau nimic”, ziua poate fi bună.

 

GEMENI  Nu ai nicio predispoziție de a judeca, apreciem tactul și amabilitatea ta. Vei putea pune bază pe cineva de încredere, într-adevăr, Luna îți susține intuiția și simțul social. Flexibilitatea ta obișnuită este nuanțată de o anumită putere de caracter. Acum ești pregătit să faci față situațiilor, de care de obicei fugi, ceea ce nu înseamnă că le apreciezi și le accepți.

 

RAC   O anumită încredere în tine te face să faci față criticilor și, pentru o dată, ai la ce să răspunzi. Ceea ce de obicei te face să-ți pierzi mijloacele, te energizează și, în ciuda timidității tale naturale, reușești să pui lucrurile la locul lor. Sensibilitatea îți poate întuneca judecata, ai probleme cu oamenii mai agresivi în abordarea socială. Câștigarea încrederii în sine este dificilă, Luna, patroana ta, îți dă încredere, profită la maximum de această perioadă.

 

LEU    Pierzi o oportunitate din lipsă de reacție, nu fi prea supărat. Conjunctura te invită la prudență și circumspecție. Poate că nu puneți în aplicare ceea ce ar trebui, pentru a iniția o schimbare reală. Schimbă abordarea! Dacă te simți, astăzi, puțin împiedicat în evoluția ta, este pentru că mediul tău, sau cei din jurul tău, pot părea că te blochează. Nu te agita degeaba, stai in asteptare, lucrurile vor incepe sa se miste de la sine, în favoarea ta.

 

FECIOARĂ   Există descoperiri la vedere în împrejurimile voastre, astăzi. Fii înțelegător și fă un pas înapoi înainte de a reacționa... Dai dovadă de mai mult pragmatism decât de obicei. Simți nevoia să te întrebi, așa că vei fi mai eficient. Ai o mare capacitate de a fi peste tot deodată. Îți înmulțești intervențiile și nu ai răgaz. O mare forță de acțiune te caracterizează și reușești să satisfaci multe așteptări. Dacă lucrezi în domeniul medical sau social, excelezi în ceea ce faci.

 

BALANŢĂ   Dacă intenționați să mergeți la cumpărături, dispozitivele electronice sau de înaltă tehnologie sunt cele care vă vor atrage. Plănuiești să te răsfeți cu unul dintre acele obiecte care ușurează viața sau care există pentru plăcerea ochilor, pentru distracție. Chiar vă gândiți la această achiziție. Ai o zi fără stres și poți face lucrurile confortabil și eficient. Diferitele sarcini care ți se încredințează sunt îndeplinite rapid și par a fi ușoare. Stelele îți sunt favorabile și poți merge mai departe.

 

SCORPION   Cu liniște sufletească, ești gata să abordezi o nouă situație sau un nou proiect. Sunteți de acord să puneți la îndoială anumite moduri de viață, asta nu vă deranjează. Cu toate acestea, nu prea ai undă verde de la stele, păstrați, pentru moment, un timp de observație, de reflecție. Familia ta, clanul tău, sunt importante, îți place să fii alături de cei care contează pentru tine. Ai codurile, tabieturie tale și felurile tale de a fi. Totuși, astăzi, puțină reticență te deranjează, poate, ai o lămurire de făcut cu cineva?

 

SĂGETĂTOR   Aceasta este o șansă reală care ți se oferă, de a trece în revistă principiile pe care le-ai stabilit, într-un mod oarecum definitiv. Un vânt de schimbare suflă prin viața ta și te afli într-o perioadă de evoluție a relațiilor, sau a muncii tale. Este un sentiment foarte puternic și intim. Dacă recâștigi energia vieții, este datorită ușurinței tale mari de a recupera după eșecuri. Vedeți perfect în ce direcție să vă îndreptați, și nu mai aveți nicio teamă, în fața problemelor pe care ați avut de înfruntat. Ești într-o formă bună.

 

CAPRICORN   Unele infrastructuri nu sunt potrivite pentru tine, îți este greu să accepți reguli prea stricte, deși ești disciplinat. Conjunctura îți propune să-ți adaptezi mediul la propria natură, vei avea, astfel, o adevărată adaptare la mediul tău. Acordurile perfecte se realizează rar, poate că ai, astăzi, o latură idealistă, chiar „pasărea albastră”? Dacă nu cobori pe pământ foarte curând, s-ar putea să ai niște dezamăgiri, dar dacă accepți situația, totul va fi bine.

 

VĂRSĂTOR    Rezoluțiile bune sunt pe ordinea de zi, te pui în stare de funcționare și organizezi tot ceea ce se poate. Nu devenii extremist, unii s-ar putea să nu îți înțeleagă atitudinea și să vă facă să plătiți pentru cerințele domniei tale. În mod independent, faci alegeri importante de viață. Urăști să ți se spună ce să faci, dar ești de acord să asculți niște sfaturi. Astăzi, vei avea chef să-i urmărești pe consilierii tăi?

 

PEŞTI   Te îndrepti către un proces real de schimbare. Ești o persoană sensibilă și trebuie să te simți apreciat și încurajat, altfel vei dispărea din peisaj din ce în ce mai mult. Conjunctura îți oferă o prezență reală și prieteni care te iubesc. Dacă este un prieten care se întoarce la tine, ești cu atât mai entuziast. A trecut mult timp, aveți multe de spus unul altuia. Complicitatea ta este plăcută, dar, te vei confrunta, ca de obicei, cu convergențele și divergențele tale!