Margareth Thatcher în 1982-1984 a reafirmat poziția dură a Marii Britanii pe două fronturi. Primul a fost Războiul Malvinelor, celălalt a fost celebrul „vrem banii noștri înapoi” rostit în discuțiile din cadrul Comunității Economice Europene, la care Marea Britanie a aderat după 1973.

Răzbiul Malvinelor a avut o miză ideologică și politică. Pe de o parte, Argentina era condusă de guvernul militar al generalului Leopoldo Galtieri și se confrunta cu o criză de proporții, cu zeci de mii de oameni pe străzile marilor orașe.

Pe de altă parte, Marea Britanie, rămasă doar cu acel Commonwealth și fără imperiul colonial căuta să se afirme atât în cadrul internațional cât și în cadrul viitoarei Uniuni Europene.

Pentru Leopoldo Galtieri, soluția de a debloca criza politică a fost aceea pe care ar fi inventat-o orice dictator: un conflict extern, să mute ura populației dinspre planul intern, spre cel extern.

Așadar, Insulele Sandwich, Georgia de Sud și Malvine erau o miză perfectă. Ele făceau parte din Teritoriile Britanice de peste Mări și aveau garnizoane simbolice.

Socoteala argentinienilor era că după recesiunea din anii 80 și după ce Războiul Rece era într-o fază critică (erau conflicte mari, Războiul dintre Iran și Irak, conflictul din Afghanistan), SUA și URSS se amenințau reciproc cu arsenalul nuclear (Ronald Reagan avea de furcă din 1981 atât cu Brejnev, mort în 1982, dar și cu urmașii lui Andropov și Cernenko, foști șefi ai KGB, ajunși lideri la Kremlin între 1982 și 1985), nimeni nu va lua în seamă micile insule din Atlanticul de Sud.

Bătălia pe Insulele Malvine

Insulele Malvine reprezintă o pagină a conflictelor coloniale pre-moderne și moderne. Primii care le-au explorat au fost britanicii, găsindu-le nelocuite în secolul al XVII-lea, dar treptat în secolul XVIII-lea, așezări spaniole ale coloniștilor spanioli din zona Argentinei au coexistat cu așezări britanice, pescuitul și vânătoarea fiind ocupații majore ale locuitorilor, ca de altfel și comerțul, ca punct de tranzit.

Oceanul Atlantic este sărac în insule și britanicii au cucerit cam tot ce puteau cuceri, evident, multe dintre insule fiind pierdute de colonialiștii spanioli.

Galtieri a încercat niște provocări în arhipelagul Sandwich și Georgia de Sud când a trimis o echipă de luptători speciali sub acoperirea de tăietori de fier vechi, contractați de un britanic să taie niște epave.

Aceștia au reușit să anihileze mica pază a zonei și să instaleze acolo drapelul argentinian. Evident, provocarea a fost aflată la Londra, iar argentinienii au plecat de pe insulă.

Britanicii au crezut că Galtieri se va abține, dar au emis o atenționare către guvernatorul din Falkland (Malvine) cu reședința la Stanley.

Argentinienii au mers mai departe și la 2 aprilie 1982, au ocupat Stanley, întâmpinând rezistența forței britanice locale. Forțele britanice s-au baricadat, au părăsit punctele unde puteau fi atacați (cazarmele), unitatea micului aeroport din Stanley.

Margaret Thatcher l-a sunat pe Ronald Reagan

La Londra, lucrurile au intrat în alarmă. Margaret Thatcher l-a sunat pe amicul ei de la Washington Ronald Reagan, cerând acestuia să medieze până la formarea expediției britanice care trebuia să vină de la mii de kilometri dinspre Europa. De notat, era faptul că (argentinienii știau asta) primul punct britanic de legătură era foarte departe, cam la mijlocul distanței dintre Irlanda și Malvine pe Insula Ansuncion.

Americanii și-au făcut treaba dar Galtieri a continuat. Practic, argentinenii revendicau faptul că din 1774, britanicii evacuaseră voluntar Malvinele, dar lăsaseră acolo o placă în care scria că viitorul rege George III le putea revendica.

Din 1814 și până la 1834, britanicii nu au avut pretenții, argentinienii independneți preluându-le, dar în 1838-1840, insulele redevin britanice și statutul lor internațional erau de teritorii britanice de peste mări supuse Coroanei.

Cel care a avut un rol determinant pe plan militar a fost amiralul britanic Terence Lewin. Acesta a jucat rolul lui Caesar înainte de a trece Rubiconul.

Planul era simplu. Britanicii știau că Puerto Carlos era un port izolat și impracticabil, dar un fel de „adăpost” pentru o eventuală debarcare. Argentinienii lui Galtieri știau de el, dar nu l-au luat în seamă. Era exact cum s-a petrecut în Normandia. Pur și simplu, nimeni nu ar fi făcut o debarcare acolo, așa gândeau nemții, așa gândeau acum argentinienii.

Lewin vrea „să treacă Rubiconul”

Galtieri a aflat despre invazie (un avion de patrulare argentinian solitar a deschis focul asupra britanicilor localizați la Puerto Carlos -britanicii nu s-au camuflat ziua) și atacurile aeriene asupra aeroportului Stanley și a decis să blocheze Malvinele, cu o blocadă circulară. Două crucișătoare, Belgrano și 25 Mai patrulau în Nord și Sud, circular, iar multe distrugătoare și corvete blindate patrulau.

Atunci, ca un militar de top, Lewin vrea „să treacă Rubiconul”. Totuși, misiunea lui era să supravegheze zona nu să angajeze atacuri militare. Dar ca și Caesar, Lewin decide să pluseze. Trimite un ordin cifrat (evită canalele oficiale să nu afle spionii argentinieni de ele) către un comandant de submarin nuclear și cere torpilarea navei Belgrano, un soi de navă amiral a flotei militare (Manuel de Belgrano este eroul independenței Argentinei, cum era Oliwer  Cromwell la britanici, să zicem).

Margaret Thatcher confirmă ordinul lui Lewin

Comandantu submarinului știe că nu poate acționa decât la ordinul Londrei, dar cunoscând probitatea profesională a lui Lewin face exact ce se aștetpa Lewin să facă: transmite ordinul cifrat la Londra.

Margaret Thatcher este uimită pozitiv de gestul amiralului și, fără ezitare, confirmă ordinul lui Lewin. Așa se face că submarinul nuclear Conqueror a torpilat anava Belgrano care s-a scufundat la 2 mai.

Urmează apoi o confruntare aviatică, între elicoptere britanice de atac, avioane de vânătoare și avioane de vânătoare argentiniene.

Superioritatea britanică este evidentă. Argentinienii au soldați aflați în termen, aproape „pifani” în timp ce Royal Navy are profesioniști în commando, desant marin și piloți de top. Fiul reginei Elisabeta, Andrew este și el comandat de elicopter militar.

Argentinienii sunt practic învinși și din interior, de către forțele desantate la Puerto Carlos și din exterior, de către Royal Navy.

La 14 iunie 1982, la 74 de zile de la deschiderea ostilităților, cu prețul a 255 de militari uciși, britanicii preiau insulele Malvine sau Falkland.

Sfârșitul regimului lui Galtieri

Cu 649 de militari uciși, cu pierderi grele de tehnică (nava Belgrano, un portavion, 25 elicoptere, 40 avioane, un submarin, diverse alte nave), pentru Galtieri este sfârșitul regimului său. Este demis la 18 iunie 1982, deși venise la putere la 28 decembrie 1981.

Britanicii au pierdut și ei destule elicoptere, avioane, două fregate, două crucișătoare, câteva nave de susținere.

În 1984, Margaret Thatcher a bătut cu pumnul în masă în Europa cerând restituirea banilor dați de Marea Britanie pentru că nu se respectau observațiile britanice în cadrul CE.

Evident, victoria din 1982, făcea din Marea Britanie o forță pentru că Războiul Malvinelor este considerat practic ultima mare confruntare navală a istoriei clasice.