Pe 2 aprilie 1982, Argentina - guvernată atunci de o junta militară - a surprins comunitatea internațională prin lansarea unei invazii a Insulelor Falkland / Malvine în Atlanticul de Sud.

Junta militară a planificat invazia ca o operațiune „Touch and Go”, intenționând să ocupe insulele pentru o perioadă scurtă de timp și să-i aducă forțat pe britanici la masa negocierilor.

Numai că, toate aceste calcule s-au dovedit a fi greșite întrucât britanicii au răspuns trimițând o mare forță navală pentru recuperarea insulelor.

Jorge Rafael Videla

Britanicii au început operațiunile militare la 1 mai, iar pe 13 iunie argentinienii s-au predat.

Ideea că junta militară a invadat teritoriile din Falkland pentru a-și spori legitimitatea internă este prezentată de mulți analiști contemporani ca fiind substratul războiului.

Privind la acest război prin obiectivul istoriei, se pare că acest lucru a fost

Junta trebuie să recupereze

Regimul militar din Argentina, inițial reușise în planul său de a reorganiza societatea argentiniană pentru a recupera „măreția” națiunii, numai că slaba performanță economică a subminat toată construcția.

Ideea războiului murdar cu proprii cetățeni începuse să se consolideze în societatea argentiniană, iar vocile critice să fie din ce în ce mai multe. Opoziția față de regim a crescut și a devenit mai populară, fapt evidențiat în 30 martie 1982, când militarii au fost forțați să reprime o demonstrație masivă în Buenos Aires, cea mai mare demonstrație publică de după lovitura de stat din 1976.

După cum spuneam, în acest context economia argentiniană începuse să se degradeze de la sfârșitul anului 1979, iar în fiecare an era mai rău. În aceste circumstanțe, este de înțeles că populația era supărată pe performanța juntei militare.

Demonstrații masive au avut loc pe străzi și Plaza de Mayo a fost umplută cu cetățeni care fluturau steagul argentinian arătându-și sprijinul pentru regim și pentru invazie. Chiar și sectoarele educate ale societății și-au arătat sprijinul necondiționat.

Bucuria națională era extrem de prezentă. Liderii partidelor politice și-au dat consimțământul și au colaborat activ pentru a ajuta efortul de război trimițând misiuni în străinătate pentru a obține sprijin diplomatic pentru poziția argentiniană.

Operațiune tip „Touch and Go”

Junta a făcut două alegeri majore. Prima a fost decizia de a efectua operațiunea de tip „Touch and Go” pentru a recupera insulele. A doua a fost decizia de a rămâne și de a lupta odată ce a devenit evident că britanicii intenționează să recurgă la mijloacele militare, în locul celor diplomatice.

În realitate, dacă Junta militară argentiniană nu intenționa să lupte într-un război, de ce a decis brusc să intre într-un conflict militar cu britanicii?

Guvernul militar a intenționat să angajeze britanici în negocierile bilaterale privind disputa din Atlanticul de Sud, încă din 1979. Dar în februarie 1982, era evident pentru toată lumea că negocierile nu mergeau nicăieri. Pentru a face lucrurile mai complicate în 1983 a fost marcată aniversarea a 150 de ani de la ocuparea britanică a insulelor, reducând în continuare pretențiile părții argentiniene

Argentina pierdea teritorii

În 1977, Argentina și Chile au trecut pe lângă un conflict, din cauza insulelor din Canalul Beagle, în urma unei decizii a Curții Internaționale de Justiție care atribuia aceste insule Chile. Războiul a fost evitat odată cu decizia de a înainta cazul la Vatican pentru medierea papală.

Ca atare, în 1982, Junta pierdea prestigiul și teritoriul care afirma că aparținea Argentinei. Pentru a contracara acest fapt și pentru a salva onoarea, regimul s-a angajat într-o aventură, declanșând o invazie.

Scopul declarat al invaziei nu a fost de a iniția un război, ci doar de a-i forța pe britanici să continue negocierile și să acorde un „as în gaură” la masa negocierilor.

Regimul de la Buenos Aires miza pe indiferența britanică cu privire la rezultatul final al negocierilor și la lipsa de interes în a recupera insulele. Junta putea avea semnale percepute cu acuratețe, care indicau faptul că britanicii nu erau interesați să mențină o prezență în Falkland și, prin urmare, nu ar răspunde militar în cazul în care argentinii ar lua insulele cu forța.

Cu toate acestea, în perioada de invazie, un incident care a implicat insulele din Georgia de Sud a dat juntei un indiciu clar că operațiunea planificată a fost mai riscantă decât s-a crezut inițial.

Pe 5 aprilie 1982, o forță britanică de comandă navală a pornit din Portsmouth către Atlanticul de Sud și, pe 7 aprilie, britanicii au anunțat o zonă de excludere de două sute de mile în jurul insulelor. În acest punct, junta nu a avut de ales decât să-și dea seama că jocul a eșuat.

Premisele militare

Cu toate acestea, forțele armate argentiniene aveau șanse destul de bune de a învinge britanicii pe baza a numeroși factori. În primul rând, britanicii erau o putere mondială în declin, problemele bugetare au dus la o diminuare a fondurilor către Amiralitate, în timp ce bugetele militare argentiniene au crescut din 1972. Forța pe care britanicii au trimis-o să recupereze insulele avea o structură care dovedea că fusese înjghebată în grabă.

Numai că elementul surpriză și profesionalismul britanicilor a dus la un final rapid al conflictului militar. Cheia conflictului a reprezentat-o capacitatea logistică superioară de distribuire a resurselor de către britanici.

Guvernul militar al Argentinei a fost extrem de afectat de eșecul său în pregătirea și sprijinirea propriilor forțe militare în invazia pe care a ordonat-o și guvernarea civilă a fost restaurată în Argentina în 1983. Între timp, premierul britanic Margaret Thatcher a transformat sprijinul patriotic pe scară largă într-o victorie majoră pentru Partidul Conservator în alegerile parlamentare din 1983.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)