Avocatul criminalei de la Mangalia: Și-a omorât cea mai bună prietenă! Înțelege că reprezintă un pericol
- Dinu Marian
- 12 august 2023, 08:47
Avocatul Ion Cristian a făcut primele declarații legate de dosarul pe care l-a preluat, extrem de mediatizat în ultimele zile. Cel al crimei din Mangalia, în care o tânără de 18 ani, Alina E. a fost omorâtă de cea mai bună prietenă.
Crima de la Mangalia a șocat prin cruzimea și premeditarea de care o tânără a dat dovadă. Loredanei Atănăsoaie și-a ucis cea mai bună prietenă, cu care lucra pe litoral, apoi i-a abandonat trupul neînsuflețit într-un parc. Avocatul Loredanei a făcut primele declarații după ce s-a judecat măsura arestului preventiv.
Avocatul Ion Cristian: Starea ei nu este una bună. Începe să conștientizeze din ce în ce mai mult gravitatea faptelor. Acesta este motivul pentru care nici măcar nu a contestat măsura preventivă. A înțeles că trebuie să rămână după gratii, pentru că reprezintă un pericol. Asta în ciuda faptului că ceea ce a făcut se datorează mediului din care provine. Un mediu nociv, lipsit de educație. Și datorită faptului că este un copil care până de curând a fost într-o oarecare măsură abuzată. Urmează în acest sens să solicităm a se administra probe, inclusiv să se efectueze o anchetă socială. Cu privire la persoana ei și din ce mediu provine, iar pe de altă parte, să se efectueze o expertiză psihiatrică care să ateste dacă a avut suficientă discernământ la momentul săvârșirii faptei. Provine dintr-o familie în care au fost suficiente abuzuri, astfel încât să i se pară mai mult sau mai puțin normal ceea ce s-a întâmplat”.
Totodată, avocatul Cristian Ion a spus că Loredana regretă fapta comisă, numai la asta se gândește. Înțelege că “și-a omorât cei mai bună prietenă. Și dincolo de instanța de judecată, nu știe dacă va fi iertată de instanța supremă vreodată”, spus acesta, citat de Ziua de Constanța.
Crima din Mangalia. Victima s-a luptat pentru viața ei
Noi detalii au fost dezvăluite de avocatul Loredanei Atănăsoaie. Potrivit acestuia “perioada în care a stat în cameră au fost o luptă continuă cu victima. A înjunghiat o și ulterior s-au bătut, s-au agresat reciproc. Și această perioadă a durat aproximativ jumătate de oră“. Cu alte cuvinte nu a săvârșit fapta și a stat o perioadă și apoi a plecat din cameră, plimbându-se prin Mangalia.
Ce va urma? Urmează ca în aceste 30 de zile de arest preventiv, cel mai probabil să se administreze și alte probe. Ulterior, după administrarea probelor și finalizarea anchetei, dosarul va fi înaintat instanței de judecată, respectiv Tribunalul Constanța, cu rechizitoriul aferent. Potrivit avocatului, “încadrarea juridică la acest moment este de omor de la 1-2 de la 10-20 de ani. Este mult prea devreme după administrarea tuturor probelor să se discute despre o anumită pedeapsă”.