O femeie, mușcată de un câine în Sectorul 1. A fost dusă de urgență la spital

O femeie, mușcată de un câine în Sectorul 1. A fost dusă de urgență la spitalCâine. Sursa foto: Pixabay

O femeie a fost mușcată de un câine pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Aceasta a fost dusă de urgență la spital, iar animalul a fost ridicat de către ASPA, în vederea efectuării expertizelor specifice.

Poliţiștii de la secția 4 au fost sesizați, joi, în jurul orei 7.00, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 1, se află o femeie care ar fi fost mușcată de un câine. Victima a fost dusă la spital cu răni grave. A fost depistat și identificat proprietarul câinelui, care va fi condus la sediul Serviciului pentru Protecția Animalelor, în vederea dispunerii măsurilor legale. Câinele agresor a fost ridicat de către ASPA.

Cercetările vor fi făcute de Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru infracțiunea de „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau de deţinătorul temporar al acestuia asupra unei persoane”, potrivit știripesurse.

O femeie a fost ucisă de câini

În ianuarie 2023, o altă femeie a murit după ce a fost atacată de o haită de câini. Victima care a fost atacată și ucisă de o haită de câini pe malul Lacului Morii avea 43 de ani. Era membră a Clubului Alpin Pro-Mont București și a participat la mai multe maratoane.

O femeie, mușcată de un câine în Sectorul 1. A ajuns de urgență la spital

O femeie mușcată de câine a ajuns la spital. Sursa foto: arhiva EVZ

Cei care au cunoscut-o au declarat că sunt șocați de această veste și că femeia a mai fost mușcată de câini și în 2022. La momentul respectiv, autoritățile nu au făcut nimic.

„Ambasadoarea Roșia Montană Marathon a plecat dintre noi astăzi pentru a ne veghea din locuri mai înalte și cu mai multă pace! Datorită spiritului ei liber, al zâmbetului luminos, al frumuseții și purității sale, ea a adus bucurie și lumină în toate locurile unde a fost prezentă. O mare iubitoare de oameni și de natură, Ana s-a dedicat multor programe educaționale. În cei aproape 10 ani (2014) de colaborare și prietenie pe care i-am petrecut alături, ea a construit și două proiecte foarte importante pentru comunitatea capitalei – Festivalul Viata Verde Bucuresti și Rețeaua Eco-Civică Inovativă OM Natură“, se arată într- altă postare de pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News