Concertul unei trupe celebre întrerupt. După un discurs usturător, solistul și chitaristul s-au sărutat

Concertul unei trupe celebre întrerupt. După un discurs usturător, solistul și chitaristul s-au sărutatConcertul unei celebre trupe pop-rock a fost întrerupt. Solistul l-a sărutat pasional pe chitarist, pe scenă. Sursa foto: Dreamstime.com

O celebră trupă din industria pop-rock și-a luat fanii prin surprindere în timpului ultimului concert. Aceștia au întrerupt totul și, după un discurs acid, plin de înjurături, solistul a sărutat chitaristul pe scenă, în văzul tuturor.

În timpul concertului de vineri seara din Malaezia, celebra trupă britanică de pop-rock The 1975 a întrerupt totul, iar ce a urmat a devenit viral. Solistul Matty Healy a criticat legile anti-LGBT din această țară, iar la final, după un discurs plin de înjurături, a sărut chitaristul.

În Malaezia, țară majoritate musulmană, homosexualitatea este considerată infracțiune. Premierul a declarat în repetate rânduri în această lună că guvernul său va susține principiile islamului, potrivit presei de stat. El a declarat că administrația sa nu va recunoaște drepturile LGBT. Grupurile pentru drepturile omului au avertizat asupra intoleranței tot mai mari față de persoanele lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale din această țară, scrie mediafax.ro.

Solistul trupei pop-rock The 1975 a criticat legile anti-LGBT din această țară într-un discurs plin de înjurături. La final, s-a sărutat cu basistul Ross MacDonald. Totul a avut loc festivalul de muzică Good Vibes din Kuala Lumpur, în timpul căruia Matty Healy a criticat poziția guvernului malaezian împotriva homosexualității.

Concertul trupei The 1975, întrerup din cauza gestului făcut de solist

Matty Healy a mărturisit că trupa din care face parte s-a gândit serios la posibilitatea de a se retrage din spectacol, însă au decis să urce pe scenă pentru a nu își dezamăgi fanii din Malaezia.

„Am făcut o greșeală. Atunci când am rezervat spectacolele, nu m-am uitat la asta. Nu văd ce naiba rost are... să invităm The 1975 într-o țară și apoi să ne spunem cu cine putem face sex”, a spus solistul trupei The 1975.

Puțin mai târziu, Healy a întrerupt concertul, spunând mulțimii: „În regulă, trebuie să plecăm. Tocmai am fost interziși din Kuala Lumpur, ne vedem mai târziu”. Într-o declarație, organizatorii Good Vibes au declarat că trupa a fost oprită din cauza „nerespectării normelor locale de interpretare”.

Trupa nu a putut fi contactată de Reuters pentru comentarii. Healy a fost criticat pentru că a sărutat un fan de sex masculin la un concert din 2019 în Emiratele Arabe Unite, care are, de asemenea, legi împotriva actelor homosexuale, potrivit presei.

Fahmi Fadzil, ministrul malaezian al comunicațiilor, a scris pe rețelele de socializare că trupa britanică a avut o prestație lipsită de respect. Oficialul a precizat că va implica autoritățile locale și va convoca organizatorii festivalului pentru explicații.

Ne puteți urmări și pe Google News