Nitriții din legume şi fructe, măsurați cu aparate false din Rusia şi China
- Antonia Hendrik
- 7 iulie 2023, 11:15
Nitriții din legume şi fructe au fost măsurați cu aparate fără acreditare. Aceste sunt fabricate în Rusia şi China. Ce este şi mai grav, nu există teste făcute pentru a susține caracteristicile aparatelor.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că va dispune retrtagerea de pe piaţă a unui aparat despre care firma care îl comercializează afirmă că analizează nivelul de nitraţi şi nitriţi din lume şi fructe, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu,
De asemenea, Horia Constantinescu a mai declarat, referitor la aparatele de acest gen găsite până acum pe piaţă, că unul este fabricat în Rusia, iar celălalt în China.
Nitriții din legume şi fructe, măsurați cu aparate false fabricate în Rusia şi China
„Am dispus o acţiune de control cu privire la aparatele ce se pretind a putea constata prezenţa şi cantitatea nitraţilor, nitriţiilor şi a altor substanţe de acelaşi gen în legume şi fructe. Acestea nu au niciun fel de acreditare şi nici nu răspund niciunei exigenţe de calibrare. Cele identificate pe piaţă până la acest moment sunt unul fabricat în Rusia şi celălalt în China, iar răspunsul distribuitorilor la întrebarea adresată dacă au sau nu vreo variantă de testare acreditată răspunsul a fost unanim nu.
Vom dispune retragerea de pe piaţă a acestor jucării care au născut controverse şi panică în rândul populaţiei. Dacă ar fi fost acreditate, omologate, testate şi calibrate pentru aceste analize, cu siguranţă fiecare dintre autorităţi, inclusiv a noastră, ar fi avut în dotare din dorinţa de a proteja cetăţenii”, a declarat Horia Constantinescu.
Aparatul fals era bun la toate
Horia Constantinescu a mai precizat că nu există o acreditare a acestui aparat, vândut de Multilab SRL: „În legătură cu aparatul Ecotester Soeks, s-a constatat ca acesta este conceput pentru analiza expresă a fructelor, legumelor şi cărnii proaspete pentru nitriţi şi pentru evaluarea nivelului de radioactivitate a produselor şi detectarea obiectelor, alimentelor sau materialelor de construcţie contaminate cu elemente radioactive, deci bun la toate.
Mai mult, acesta spune că „în condiţiile în care nu există nicio acreditare a vânzătorului, a aparatului, nu există nicio analiză de laborator din care să rezulte caracteristicile acestuia, nu există nicio etalonare legală în sensul celor specificate, nu există teste efectuate pentru a susţine legal caracteristicile lui se poate concluziona că operatorul economic practică o acţiune înşelătoare prin vânzarea lui. Astfel se încalcă preved.L363/2007, art.6(1), lit.b şi se sancţionează cu 20.000 lei. S-a dispus măsura de încetare de punere pe piaţă a produsului”, se arată în comunicatul ANPC.