Crimă îngrozitoare în Olanda. O tânără româncă a fost înjunghiată în magazinul unde lucra
- Ionel Sclavone
- 25 iunie 2023, 15:18
O tânără româncă, angajată la un supermarket dintr-o localitate din Olanda, și-a găsit sfârșitul înjunghiată. Antoneta Gjokja, așa cum se numea femeia, a fost omorâtă de un client al magazinului, chiar la locul de muncă, la scurtă vreme după deschidere. Suspectul, un individ cu antecedente penale, a fost reținut la scurtă vreme de poliție.
Tragedia căreia i-a picat victimă românca Antoneta Gjokja, în vârstă de 36 de ani, s-a produs în orașul Haga, în Olanda, la un magazin din rețeaua de supermarketuri Albert Heijn. Femeia lucra la standul de vânzare a pâinii și a produselor de patiserie, de mai mulți ani. Nenorocirea s-a produs marți dimineață, la prima oră, imediat ce magazinul s-a deschis.
Ea a fost înjunghiată mortal, aparent fără motiv, de un client care a intrat, pentru cumpărături, în centrul comercial. După comiterea crimei, suspectul Jamel L. a fost reținut în apropierea magazinului. Autoritățile au stabilit că acesta are un cazier judiciar bogat, fiind condamnat, anterior, și în Curaçao. Jamel L., în vârstă de 56 de ani, a fost arestat la scurt timp după aceea, în cadrul anchetei.
Crima căreia i-a picat victimă tânăra din România i-a șocat pe ceilalți clienți, dar și pe angajații lanțului de magazine, dat fiind că nu se știe ca Antoneta Gjokja și suspectul care a ucis-o să fi avut vreun conflict.
„Acesta este un eveniment extrem de intens pentru toți colegii”, a spus un purtător de cuvânt al administrației lanțului de magazine, conform stiridiaspora.ro.
Angajații magazinului au fost lăsați liberi
Drept urmare, după tragedie, conducerea firmei a luat hotărârea ca angajații să poată rămâne acasă, câteva zile, și să nu se întoarcă imediat la muncă. La sediul magazinului a fost deschis o carte de condoleanțe, în care toți cei care au dorit, au scris câteva cuvinte în amintirea tinerei din România. Cartea de condoleanțe va fi înmânată familiei.
În vitrine magazinului a fost pusă o fotografie a Antonetei, iar sub aceasta s-au strâns o mulțime de buchete de flori, puse de cei care au dorit să-i aducă un ultim omagiu.
La sediul central al companiei de comerț și în mai multe centre de distribuție și sucursale, steagul market-ului Albert Heijn a fost arborat în bernă, la jumătate de catarg.