Partidul AUR a depășit PNL în preferințele alegătorilor români. Bombă electorală într-un sondaj intern al USR

Partidul AUR a depășit PNL în preferințele alegătorilor români. Bombă electorală într-un sondaj intern al USR

AUR, partidul condus de George Simion se află pe locul al doilea în intențiile de vot ale românilor, după PSD, dar înaintea PNL. Este concluzia unui sondaj de opinie intern, al USR, care a fost realizat în aceste zile, în contextul grevei profesorilor. Conform cercetării, în jur de 37% dintre români au indicat un partid politic preferat pe ai cărui candidați sunt dispuși să-I voteze.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, AUR, partidul condus de George Simion, ar obține 22% din voturile celor care vor veni să-și exercite dreptul de a alege. Sunt concluziile unui sondaj de opinie intern comandat de USR.

Cercetarea a fost realizată în intervalul de timp 27 mai – 11 iunie și a cuprins și perioada în care cadrele didactice s-au aflat în grevă generală. Din datele sondajului de opinie realizat de USR rezultă că majoritatea românilor nu au un partid preferat sau, mai mult, nu intenționează să voteze.  Acest lucru indică un deficit major de credibilitate pe care îl înregistrează clasa politică. Doar 37% dintre cei chestionați au răspuns că au un partid preferat.

Doar 24% sunt foarte deciși să iasă la vot, în caz de alegeri, restul oscilând, pe o scară de la 10 la 1, unde cu 10 au fost trecuți cei foarte siguri că vor merge, iar cu 1 (8%) au fost înregistrați cei care, de asemenea foarte sigur, nu vor merge.

Ce spun datele sondajului USR

Datele din sondajul de opinie arată că, în cazul unor alegeri imediat, PSD ar obține cele mai multe voturi, raportat la cei 37% dintre românii care și-au exprimat preferințele electorale. Scorul pe care l-ar înregistra social-democrații este de 28%.

Pe locul al doilea s-ar clasa AUR, cu 22% din voturi, iar abia pet rei PNL, care ar obține un scor sub 20%, de 18%.

În clasamentul rezultat din analiza informațiilor culese urmează USR cu 13%, UDMR cu 6% și PMP cu 3%, Forța Dreptei, aripa desprinsă din PNL, cu Ludovic Orban la conducere este cotată cu doar 2% din preferințele alegătorilor, la fel ca și partidul lui Victor Ponta, Pro România.

Celelalte formațiuni care activează pe scena politică, cel puțin teoretic, cumulează, împreună 6%.

Sondajul de opinie comandat de USR a fost realizat pe un eșantion de 916 persoane, cu o marjă de eroare de 3,4%, în perioada 27 mai – 11 iunie. Datele au fost culese prin interviuri telefonice de la interlocutori cu vârste de peste 18 ani.

 

Ne puteți urmări și pe Google News